Foire du livre Bruxelles

Este impresionant cum cartile ma aduc inapoi pe blog. Chiar daca dispar de aici din cand in cand s-a intamplat de mai multe ori sa ma intorc dupa targul de carte de la Paris. mergeam in fiecare an la Salon du Livre pentru ca imi placea atmosfera, pentru ca era ocazia perfecta de a cumpara carti, pentru ca puteam asista la conferinte interesante sau puteam recupera autografe pe carti de la autori preferati cu care sa ma mandresc dupa.

Am plecat de la Paris, anul asta nu am fost la Salon du Livre pentru prima data dupa multi ani in schimb am gasit echivalentul in Belgia : Foire du Livre de Bruxelles. Nu este acelas lucru, este mult mai mic, cred ca vin mult mai putini scriitori si sunt mult mai putine conferinte. Mi s-a parut mult mai comercial desi bineinteles si cel de la Paris este comerical. Mi-a lasat mai degraba impresia unei vanzari industriale de carti organizata intr-un hangar imens dar aveai de unde alege daca vroiai sa cumperi carti.

Ce mi-a placut foarte mult a fost ca erau multe standuri si edituri cu carti pentru copii. E adevarat ca este o categorie de carti care ma intereseaza de putin timp dar chiar si asa nu imi amintesc deloc sa fi vazut standuri de genul asta in Paris. Erau carti pentru copii incepand de la varste foarte mici, edituri unde te puteai chiar abona la reviste sau carticele cu povesti.

Evident, am vazun un numar impresionant de standuri cu benzi desenata, nu degeaba este Belgia tara lor de origine.

Cu ce m-am intors de la targul de carte?

• o gramada de carti pentru copii
• Cevdet Bey si fii sai – Orhan Pamuk
• O femeie in Berlin – Anonima
• Une gourmandise – Murriel Barberry

Alte noi achizitii

• Dute de pune un strajer – Harper Lee
• Laur – Evgheni Vodolazkin
• Cernobîl – Svetlana Alexievich
• Femeia de pe scari – Bernard Schlink

Paris versus New York

Vahram Muratyan a publicat acum cativa ani o carte care se vrea un fel de „batalie amicala” intre cele doua orase Paris si New York, atat de unoscute, de apreciate, de vizitate sau chiar de detestate. „Batelia” se da in imagini si trebuie sa recunosc ca desenele imi plac tare mult iar imaginatia autorului este impresionanta. Si cu siguranta fiecare persoana care va rasfoia cartea va avea preferintele ei atat in alegerea desenelor cat si in alegerea unuia dintre orase.

E adevarat ca si in Franta cockteilurile sunt la moda numai ca nu oriunde la gasesti si nu oriunde sunt cu adevarat bune, asa ca mai sigur mergi pe un pahar de vin, rosu dar nu neaparat bordeaux. Cat despre Cosmopolitan, eu personal nu pot sa spun ca sunt fan. Iar francezii beau Mojito in general…

Imi imaginez ca in New York cu taxi-urile este cam la fel ca in Romania, ai o gramada la orice colt de strada. In Paris nu e chiar asa, si sambata seara chiar poti sta si astepta un taxi ca sa ajungi acasa vreo 30-40 de minute si alta alternativa nu prea ai… Ca sa nu mai zic de pretul taxi-urilor in Paris care este foarte mare!

Personajele Carrie si Amélie cred ca sunt emblematce pentru Paris si pentru New York desi povestile care vin cu ele nu sunt tocmai asemanatoare. Mi-a placut Sex and the City dar trebuie sa recunosc ca mi-a placut si mai mult Le fabuleux destin d’Amélie Poulin.

Sincer, sunt chiar curioasa de adevaratele obisnuinte alimentare ale americanilor la micul dejun. Am auzit destule despre faptul ca americanii mananca de fapt destul de prost si imi e putin greu sa cred ca micul dejun este o banana atat de sanatoasa. Francezii da, mananca croissante si alte patiserii de genul asta la micul dejun sau eventual niste paine cu unt sau cu gem, putin, si tot timpul dulce. Nu zic ca micul dejun al francezilor este sanatos, chiar nu consider ca este. Cat despre mine probabil ca aici un mixt ar fi ideal, alternat intre croissant si pain au chocolat si niste fructe.

Si cladirile, si personajele, si filmele sunt amandoua lafel de cunoscute si de emblematice as spune eu. Si daca un film de la Hoolywood este cu siguranta mai apreciat si mai bine cotat decat o productie franceza eu trebuie sa recunosc ca „Notre Dame de Paris” a fost primul musical de care m-am indragostit. Cu Garrou in pielea lui Quasimodo.

Nu stiu daca este asa pentru toate tarile si pentru toate limbile dar cand vine vorba despre Statele Unite si despre Franta cred ca se poate vedea cat de bine vorbesti limba si cat de bine cunosti cultura tarii dupa felul in care comanzi cafeaua. Sau mai degraba daca stii exact sa comanzi ceea ce vrei…la ce denumiri au cafelele. La francezi sunt relativi mici, la americani cat se poate de mari. Ca un adevarat fan al cafelei ce sunt, eu prefer „americano”.

Oricine vorbeste despre moda trebuie sa mentioneze atat Parisul cat si New Yorkul. Mai este inca o comparatie in carte intre Sonia Rykiel si Anna Wintour dar recunosc ca cea cu Jean Paul gaultier si Ralph Lauren imi place mai mult. Si aici il prefer pe JP Gautier si dungile lui marinaresti.

Ultima dar cu siguranta nu cea din urma! Turnul Eiffel si Statuia Libertatii, simbolurile celor doua orase atat de cunoscute in intreaba lume. Ce prefer eu aici? Geniul lui Gustave Eiffel. Mi se pare atat de impresionant faptul ca una si aceiasi persoana a realizat ambele „sculpturi” si ca dupa atata timp ele fac parte din cultura tarilor care le „gazduiesc”.

Flower time in Brussels

Weekendul trecut in centrul orasului – Grande Place si curtea interioara a primariei din Bruxelles – a plouat cu flori. Un fel de a spune… In Grande Place a fost instalata un fel de mini gradina verde foarte draguta pe care turisti au putut-o admira. Peisajul, cu cladirile vechi in stil belgian – olandez este deja impresionant si fara flori. Culoarea adusa de flori a schimbat putin aerul verii ploioase si uneori posomorate a orasului 🙂

Interiorul primariei se viziteaza si in regula generala atrage destul de multi turisti. Piata centrala si primaria sunt tot timpul pline de turisti. Weekendul trecut, ornamentele florale cred ca au adus si mai multi turisi si printre vizitatori s-au numarat probabil si destul de multi localnici.

Ideea de a amesteca in decorul „obisnuit” al muzeelor sau altor atractii turistice „opere contemporane” imi place mult. Am mai scris mai demult despre o expozitie a unui artist japonez care a fost facuta la Versailles. Acolo, in castel, printre lucrurile care i-au apartinut Regelui Soare erau expuse opere tip „Manga” ale japonezului. Aici, in primarie, printre decorul poate auster si tablouri de epoca au putut fi admirate aranjamente florale interesante si pline de culoare. Un fel de „haine de sarbatoare” pentru vechea cladire.

Sala de bal?

Un „mic” decor floral

Prezentare de moda?

Pentru anul urmator „promisiunea” organizatorilor sunt covoare de flori pentru intreaga Grande Place. Poate si pentru zidurile cladirilor ?

Vara efemera

In Bruxelles toata lumea se pla,ge ca inclusiv vara nu este vara, ca este frig si ca ploua mai tot timpul. Si belgieni si majoritatea strainilor, toata lumea are aceiasi parere si este subiect cu care toata lumea este de acord la petreceri sau iesiri la un pahar. Eu personal nu sunt de acord cu asta, pe mine cele 20 si ceva de grade si ploaie din cand in cand nu ma deranjeaza, ba chiar le prefer celor 40 de grade din Romania…. Dar revenind la vara belgiana, cei din Bruxelles se gandesc sa profite la maxim de zilele cand este soare si frumos aici.Asa ca pe parcursul verii organizeaza si improvizeaza.

Dinner in the sky

Cina in cer nu este un concept local, cel putin nu cred. Stiu ca se practica in mai multe tari si orase, ba chiar daca nu ma insel anul asta sunt si cateva orase in Romania care au evenimentul. Oricum, eu aici am auzit de el prima data si mi-a placut mult ideea. Meseni stau pe scaune legati bine, pe o platforma care e ridicate de un fel de macara sus la inaltime, undeva cu un decor frumos in jur. Bucatarul este pe mijlocul platformei si isi serveste invitatii. Cina e delicioasa (sau asa se vrea ca bucatarul e renumit) si privelistea este superba (cu conditia sa nu ai rau de inaltime). Ma gandeam ca ar fi o idee draguta de cadou si am vrut sa fac o rezervara dar la inceputul lui iunie era deja totul rezervat pana la sfarsitul lui iulie.

Jardins suspendus

O alta idee efemera made in Bruxelles. Orarul depinde de vremea de afara. In mod normal terasa este deschisa vinei, sambata si duminica doar ca trebuie sa te uiti pe pagina de facebook unde in fiecare din cele trei zile ale saptamanii cand in mod normal au program informeaza lumea daca in functie de vreme vor fi deschisi sau nu. Terasa? La etajul zece, pe acoperisul unei parcari din centrul orasului au pus gazon artificial si palmieri, chaise-longue-uri si mese facute din paleti de lemn, un bar inprovizat intr-un colt si un D.J. si seara poate fi draguta.

La ce comentarii auzisem despre Gradinile suspendate ma asteptam la ceva mult mai spectaculos. Lumea vorbeste de priveliste dar din motive de securitate balustrada este evident destul de inalta deci trebuie sa te chinui putin sa admiri privelistea nu prea o poti admira stand jos cu berea in fata.Chaise-longu-urile nu sunt suficiente, majoritatea persoanelor stau direct pe jos ca la picnic, ceea ce e ok daca vii pregatit dar daca esti in rochie si pe tocuri ca e vineri seara si iesi in oras, statul pe jos nu mai e lafel de confortabil. Barul este mai mult decat improvizat, o bere sau un suc sunt ok dar….cockteilurile pe care le fac ei acolo… cred ca nici sa ma platesti nu le-as incerca…

Les apéros urbains

Apéro sau apéritif este un concept destul de francez, este un fel de „hai sa bem un pahar de ceva” pe la 5, de incalzire inainte sa inceapa seara si sa mancam. Dar este destul de popular. Tot atunci incepe si Happy Hour. Si de ce Apéro Urbains este special? Tot lafel, se organizeaza numai pe perioada verii, vinerea incepand cu ora 5 si in fiecare vineri locul este diferit, de cele mai multe ori cate un parc. Poti daca vrei sa descoperi orasul altfel pe perioada verii.

Nudism la muzeu

Da, este vorba despre vizitatorii muzeului si nu despre operele de arta expuse. Este se pare un nou concept in Australia. Galeria Nationala de Arta din Camberra organizeaza vizite ghidate nud pentru retrospectiva lui James Turrell. In aprlie au fost organizate doua vizite de acest fel, fiecare cu cate 50 de participanti. (se pare ca sunt suficienti amatori).

Citeam intr-un articol experienta vizitei ghidate in aceste conditii a unuia dintre participanti. Spunea ca la inceput, timp de 20 de minute li s-a explicat cum va decurge vizita si cate ceva despre norma de siguranta, de igiena etc. Apoi toata lumea s-a dezbracat in acelas timp si hainele au fost puse la vestiar. Oamenii, desi poate putin stanjeniti la inceput (cand aveau inca hainele pe ei) nu au mai fst deloc asa dupa, si au socializat foarte repede unii cu ceilalti. Spune vizitatorul ca lucrul asta s-a intamplat probabil si pentru ca te uiti in ochii persoanelor din jurul tau pentru a evita sa te uiti in alta parte si uitandu-te in ochi incepi o conversatie. Acelas vizitator, care a vazut expozitia si imbracat si dezbracat spune ca experienta nud l-a facut sa vada cu alti ochi oeprele de arta respective.

Mi se pare funny si putin ridicol in acelas timp. Cu siguranta nu m-as aventura intr-o astfel de experienta, nici macar sa ca vad cum este. Despre o expozitie eu cred ca…ai nevoie de ochi ca sa o vezi si de urechi sa asculti un ghid. Si cam atat…

Muzica romaneasca … sau nu

De obicei cand merg in Romania recuperez pe partea de muzica romaneasca, ma pun la curent cu ultimele aparitii, ultimele hit-uri. Ascultand radio sau butonand televizorul si daca nu vrei tot dai de cate o melodie care e ascultata in bucla.

De data asta am avut parte de muzica arabeasca in bucla si nu de muzica romaneasca. SI oarecum am ramas cu ele in minte si le asult pe youtube si acum.

Nu inteleg nimic din versuri evident, dar curiozitatea m-a facut sa caut pe net sa vad ce canta lumea acolo. In general cand imi place o melodie verific repede toate versurile, chiar si atunci cand e intr-o limba pe care o inteleg. Prima melodie este lansata in mai 2014 si ii incurajeaza pe egipteni sa mearga la vot. A doua nu are nici o legatura, bineinteles, si este un cantec de dragoste.

Peripetii cu avionul

Se pare ca despre peripetiile cu avionul pot face de acum capitole. Am mai scris de cand este blogul despre diverse chestii care mi s-au intamplat numai ca de data asta…. a fost cu peripetii si la plecare si la intoarcere si asta cred ca este o premiera.

Am cumparat biletele de avion sa plecam sambata. Ne organizam, anuntam lumea, facem programul totul ok. Cu vreo doua zile inainte de plecare, hai sa ne uitam pe bilete sa verificam ora si tot sa stim cum facem cu plecatul la aeroport etc. Surpriza…biletele noastre nu sunt pentru sambata ci pentru duminica. Cu alte cuvinte am cam pierdut o zi de vacanta. Asta este, nu am fost foarte atenti cand le-am luat pentru ca am tot comparat preturile intre o zi si alta.

Duminica eram in pregatiri cu ultimele bagaje, plecarea la aeroport etc. Pana cand…cu cateva ore inainte de zbor (eram inca acasa) primim un mail care ne informeaza ca zborul nostru a fost anulat….minunat. vacanta promite sa inceapa cu…stangul. Sunam la companie care ne propune zboruri numai incepand cu a doua zi, cu luni. Nu vrem sa mai pierdem inca o zi de vacanta si mai este un zbor tot duminica. La telefon ni se spune ca ei nu au biletele pentru acel zbor dar ca putem incerca sa mergem pana la aeroport. Nu imi surade ideea de a merge pana acolo cu toate bagajele dupa mine si cu riscul de a ma intoarce acasa dar hai sa incercam. Inchid telefonul cu ei si suna telefonul din nou. De data asta de la aeroport sa verifice ca am fost informati de anularea zborului dar si sa ne propuna un alt zbor ceva mai tarziu cu Tarom… Perfect, pana la urma totul se termina cu bine. Ajugem la aeroport, totul ok, asteptam imbarcarea, trece ora la care trebuia facuta imbarcarea, trece ora la care trebuia sa decoleze avionul si suntem informati ca avionul nostru are 2 ore si jumatate de intarziere. Spor la asteptat! Zborul prevazut la 19h25 a fost decalat la 22h ca pana la urma sa plece spre Bucuresti abea la 23h30. Minunat, mai ales cand calatoresti cu un copil de un an si ceva si cand Bucuresti nici nu este destinatia finala. Am ajuns la destinatie la 4 si jumatate luni dimineata.

Dupa aproape 10 zile de Romania urmeaza zborul inapoi. Plecam direct de la Constanta spre aeroport, fara oprire in Bucuresti. Numai ca de la Constanta am plecat cu mai bine de jumatate de ora mai tarziu decat planuisem, drumul a fost aglomerat ca este vara si lumea merge si vine de la mare. Hai pe centura ca e cel mai scurt. DUpa 400 m de centura o caada interminabila si care statea… fa stanga imprejur si hai prin centrul Bucurestiiului. Noroc ca se poate face check in online ca atfel… Am reusit sa ajungem la aeroport la timp pentru imbarcare si decolare. Insa a fost un zbor cu escala. Primul zbor a avut ceva intarziere asa ca si in aeroportul de tranzit a fost alergatura de frica sa nu ramanem in Frannkfurt. Dar calatoria s-a terminat cu bine.

Most Exclusive Website

Am citit pe internet acum cateva saptamani despre un american care s-a gandit sa inverseze principiul pe care functioneaza internetul a creeat un site unde o singura persoana poate fi conectata. Daca vrei sa accesezi site-ul trebuie sa astepti la rand. Intri pe site, iei un „bilet” care iti da numarul tau la rand si apoi astepti ca toate persoanele din fata ta sa intre pe site una cate una si … sa iti vina randul. In momentul in care reusesti sa te conectezi nu ai decat 30 de secunde pentru a profita de continut.

Ideea este interesanta, continutul site-ului cu mult mai putin. Inventatorul nu a gasit sa puna pe site nimic mai mult decat un filmulet cu poze cu animale.

Cand am citit prima data despre site era destul de mare nebunie cu el pe internet si erau peste 1000 de persoane la coada sa vada ce se afla in spatele asteptarii. Apoi am uitat de el si cand mi-am amintit mi-a luat putin timp sa gasesc site-ul din nou. Am intrat azi din nou pe site… si cel mai exclusivist site si-a pierdut din popularitate. Nu am avut de asteptat decat cam un minut si jumatate, deci nu au fost in fata mea decat 3 persoane. In schimb am putut sa vad ca peste 700.000 de persoane au asteptat sa vizualizeze continutul si creatorul a pus un cronometru cu timpul total de asteptare al tuturor persoanelor si secundele, minutele, orele de asteptare totalizeaza 49 de ani si jumatate.

Lectura de vacanta cu Mihaela Radulescu

Si daca tot la postarea trecuta m-am apucat sa critic hai sa continui 🙂 De fapt nu e chiar critica de data asta.

Eu nu am nimic pro si nimic contra Mihaelei Radulescu. Arata bine, da, si asta nu cred ca o poate nega cineva. Cred ca la televizor m-am uitat mult prea putin la ea si la emisiunile ei. Nu mi-a placut niciodata casatoria ei cu Stefan Banica Junior fara a putea spune de ce, dar nu mi-a placut in sensul ca nu imi place de el si nu o intelegeam pe ea cum sta langa el, mi se parea prea buna pentru el. Mi s-a parut ca Banica se potriveste mult mai bine cu acra si insuportabila Andreea Marin ca sa intru un pic si in barfa „pipol”. Apoi despre casatoriile ei si despre divorturi, despre relatii cu unul sau cu altul, despre copilul ei, despre mutarea la Monte Carlo nu ma intereseaza, e viata ei faca ce vrea. Si chiar cred ca eu nu a incercat sa faca mare tam-tam cu toate astea ci presa a facut asta in jurul ei fara ca ea sa poata face ceva. Ce mi s-a parut foarte deplasat acum cativa ani a fost un articol intr-o revista de paparazzi in care o aratau pe Mihaela Radulescu cu diverse posete de ale ei de firma si la fiecare din ele era atasat si pretul in mii de euro. De ce ar avea nevoie oamenii sa aba o asemenea informatie? Din nou, nu dau vina pe ea, ea are bani si isi cumpara ce poseta vrea si evident o poarta. Si nu o face ostentativ sa vina sa iti dea cu marca posetei in cap sa vezi tu ce poseta are ea, cei din presa sunt dupa parerea mea tampiti sa publice asa ceva, daca poti numi asta presa.

Am mau auzit cate ceva cu ea mai recent decand cu juriul la „Romanii au talent” dar sincer nu prea m-a interesat si nu am fost atenta.

In schimb am dat saptamana trecuta intr-o biblioteca de una din cartile ei, „Niste raspunsuri” si din curioazitate am citit-o, a fost asa, o ocupatie de o dupa amiaza. Si o alta carte de a ei nici ca imi mai trebuie. In primul rand nu prea e carte, e un fel de articol de ziar de presa feminina de un anumit tip. Plus ca diversele informatii povestite de ea acolo… pe mine una nu ma intereseaza. Probabil ca daca nu as fi avut obiceiul de a termina o carte pe care o incep, indiferent daca e buna sau rea sau daca imi place sau nu as fi renuntat la ea dupa primul capitol. Poate ca pentru fanii Mihaelei Radulescu sunt informatii interesante. Eu mi-am invatat lectia, daca o carte nu este despre o persoana care ma intereseaza, nu mai puna mana sa deschid si sa citesc.

Topless si frappé

Dupa ceva ani am reusit sa ajung din nou la mare si la soare in Romania. Inainte, stand la Tulcea, ajungeam tot timpul la mare, chiar daca nu pentru mult timp macar un weekend de doua sau trei ori pe vara. Nu prea imi dadeam seama de schimbari de la sezon la sezon, poate ca erau si nu le vedeam eu, poate ca eram ceva mai obisnuita cu atmosfera de acolo. Acum incerc sa imia duc aminte cand am fost ultima data la plaja la Mamaia. Am ajuns pe fuga, o dupa amiaza acum doi ani dar nu prea se pune la socoteala pentru ca nu numai ca am stat foarte putin dar am si stat tot timpul baricadata sub o umbrela, nu cumva sa ma bata soarele prea tare. Dar inainte de asta… sa fi fost prin 2009 probabil.

Si iata care sunt constatarile mele ceva cam „carcotase” recunosc in ceea ce priveste litoralul romanesc:

– la Mamaia se poarta topless (nu ca m-ar deranja, chiar sunt de parere ca fiecare face ce vrea, dar mi s-a parut asa o expunere foarte provocatoare, nu o plaja discreta pentru a avea un bronz fara „dungi”)

– de multe ori topless-ul este insotit si de un mini-tanga (din nou, fiecare face ce vrea dar… daca tot te vrei aproape goala du-te direct la nudisti, nu e mai simplu?)

– lumea este arsa de soare, nu bronzata si cu toate astea inca mai sta la plaja, sa se arda pielea si mai tare. Imi place pielea bronzata dar cand deja e maroniu-arsa nu mi se mai pare nici frumos si nici sanatos

– la mare se bea frappé pe plaja (si da, imi place si mie, tot asta am baut) si muuulta bere ( partea cu berea in ditamai soarele nu o inteleg ca mai tare te pleosteste dupa parerea mea)

– cearsaful si prospopelul pe nisip nu se mai poarta (ba chiar la Mamaia, la Ipa Nera unde am aterizat eu daca le zici de asa ceva celor care fregventeaza plaja se uita la tine de parca cine stie ce ai zis, de parca vorbesti de Evul Mediu si de salbaticie; cu toate astea cu o luna in urma cand am ajuns un weekend la plaja in Olanda mai toata lumea statea foarte civilizat cu prosopelul direct pe nisip si era ok. Din nou, nu am nimic impotriva chaise-longue-urilor, recunosc chiar ca sunt mai confirtabile decat prosopelul daca stai toata ziua pe plaja, ceea ce insa nu inteleg este atitudinea asta a unora care parca s-au nascut pe chaise-longue la plaja si nu au vazut in viata lor alt ceva.)