Publicat în Calatorii

Peripetii cu avionul

avion-personnageSe pare ca despre peripetiile cu avionul pot face de acum capitole. Am mai scris de cand este blogul despre diverse chestii care mi s-au intamplat numai ca de data asta…. a fost cu peripetii si la plecare si la intoarcere si asta cred ca este o premiera.

Am cumparat biletele de avion sa plecam sambata. Ne organizam, anuntam lumea, facem programul totul ok. Cu vreo doua zile inainte de plecare, hai sa ne uitam pe bilete sa verificam ora si tot sa stim cum facem cu plecatul la aeroport etc. Surpriza…biletele noastre nu sunt pentru sambata ci pentru duminica. Cu alte cuvinte am cam pierdut o zi de vacanta. Asta este, nu am fost foarte atenti cand le-am luat pentru ca am tot comparat preturile intre o zi si alta.

Duminica eram in pregatiri cu ultimele bagaje, plecarea la aeroport etc. Pana cand…cu cateva ore inainte de zbor (eram inca acasa) primim un mail care ne informeaza ca zborul nostru a fost anulat….minunat. vacanta promite sa inceapa cu…stangul. Sunam la companie care ne propune zboruri numai incepand cu a doua zi, cu luni. Nu vrem sa mai pierdem inca o zi de vacanta si mai este un zbor tot duminica. La telefon ni se spune ca ei nu au biletele pentru acel zbor dar ca putem incerca sa mergem pana la aeroport. Nu imi surade ideea de a merge pana acolo cu toate bagajele dupa mine si cu riscul de a ma intoarce acasa dar hai sa incercam. Inchid telefonul cu ei si suna telefonul din nou. De data asta de la aeroport sa verifice ca am fost informati de anularea zborului dar si sa ne propuna un alt zbor ceva mai tarziu cu Tarom… Perfect, pana la urma totul se termina cu bine. Ajugem la aeroport, totul ok, asteptam imbarcarea, trece ora la care trebuia facuta imbarcarea, trece ora la care trebuia sa decoleze avionul si suntem informati ca avionul nostru are 2 ore si jumatate de intarziere. Spor la asteptat! Zborul prevazut la 19h25 a fost decalat la 22h ca pana la urma sa plece spre Bucuresti abea la 23h30. Minunat, mai ales cand calatoresti cu un copil de un an si ceva si cand Bucuresti nici nu este destinatia finala. Am ajuns la destinatie la 4 si jumatate luni dimineata.

Dupa aproape 10 zile de Romania urmeaza zborul inapoi. Plecam direct de la Constanta spre aeroport, fara oprire in Bucuresti. Numai ca de la Constanta am plecat cu mai bine de jumatate de ora mai tarziu decat planuisem, drumul a fost aglomerat ca este vara si lumea merge si vine de la mare. Hai pe centura ca e cel mai scurt. DUpa 400 m de centura o caada interminabila si care statea… fa stanga imprejur si hai prin centrul Bucurestiiului. Noroc ca se poate face check in online ca atfel… Am reusit sa ajungem la aeroport la timp pentru imbarcare si decolare. Insa a fost un zbor cu escala. Primul zbor a avut ceva intarziere asa ca si in aeroportul de tranzit a fost alergatura de frica sa nu ramanem in Frannkfurt. Dar calatoria s-a terminat cu bine.

Anunțuri
Publicat în Calatorii

Mancare traditionala

Cand vine vorba de plecat pe cate undeva si de incercat bucataria locala sunt destul de deschisa si gust mai orice. Nu sunt eu cel mai mare fan al fructelor si al legumelor dar ma descurc sa gasesc ceva ok de mancare mai peste tot.

Mancarea traditionala togoleza este ori pe baza de orez ori pe baza de manioc si faina de manioc, avand in vedere ca il cultiva destul de mult in zona. Desi marea e acolo, nu pot spune ca am vazut prea mult peste, ba chiar atunci cand am mancat peste a fost de apa dulce. Mananca pui si capra sau oaie si apoi mai mananca ce animale mai au ei pe acolo, iepure, un fel de sobolan/veverita de padure si…porcusori de Guineea.

Fufu este prin definitie mancare traditionala togoleza. Daca merci acolo pentru prima data si zici ca vrei sa mananci ceva specific cu siguranta ti se va oferi fufu. Fufu este un fel de pasta lipicioasa facuta din faina de manioc. Maniocul e batut si cred ca i se adauga apa pana cand devine o pasta consistenta si lipicioasa. La aspect e ca un fel de coca necoapta iar la gust chiar nu stiu cu ce sa o aseman. Langa fufu ti se da o bucata de carne in sos. Sosul este facut ori cu ulei de palmier ori cu ulei de arahide si este foarte iute. Bine, in general toata mancarea togoleza este iute. Si inca o specificitate a fufu – se manaca cu mana. Iei o bucata din pasta si o inmoi in sosul din castronul de langa unde ai si carnea. Prima data cand am mancat am zis ca merge fara sa pot sa zic ca imi place. Nici acum nu as putea sune ca imi place dar a fost o experienta interesanta.

Un alt tip de mancare specifica despre care mi s-a vorbit de la inceput dar nu lafel de mult ca si despre fufu este Djenkoumé. Tot lafel cu carne si cu acompaniament facut din manioc. De data asta faina de manioc e facuta ca un fel de mamaliga la noi numai ca nu stiu daca este gustul maniocului care e diferit sau daca pun ei ceva anume in ea dar gustul este un fel de mamaliga cu otel, e ceva mai acrisor. Langa cocoloasele de „mamaliga” este carne, dar de data asta fara sos, sau cu mult mai putin sos care este prajita in ulei de palmier si pe langa iti mai pun eventual ceva legume taiate si facute ca si salata si pasta facuta din rossi si inca o pasta facuta din ardei iuti si ce stiu eu ce alte condimente. Daca fufu este iute, Djinkoumé este cel putin de 2 sau de 3 ori si mai si.

Publicat în Calatorii

Taxi -Moto

Cel mai folosit mod de transport in Togo este Taxi-Moto. Au masini si microbuze dar e destul de complicat mai ales in Lome unde este foarte mare aglomeratie. Asa ca Taxi-Moto e o inventie ieftina si rapida. Sunt statii dde motociclete mai peste tot si pe langa asta, chiar daca nu e statie stai pe marginea drumului si faci cu manca, cineva se va opri cu siguranta destul de repede sa te ia pe motocicleta. Nu e neaparat nevoie sa fie „specializat” taximetrist, inclusiv oamenii care au motocicleta lor si se deplaseaza pentru ceva treaba dintr-un loc in altul vor lua pe motocicleta pe cineva daca se poate face un ban in plus.

Cat despre afacerea directe cu taxiuri vorbeam cu nsiste pusti si ne explicau ca motocicletele nu sunt ale lor, le inchiriaza, platesc o anumita suma fix pe zi pentru inchirierea motocicletei, in plus platesc benzina pe care o consuma si ce ramana peste sunt banii lor. Nu sunt multi bani dar oricum ei par sa fie destul de multumiti mai ales ca daca sunt in Lome sau undeva unde mai trec si albi din cand in cand pentru ei pretul este cel putin dublu decat pentru localnici. Apoi, evident, toate motocicletele sunt aduse din China, cei care au ceva marca mai cunoscuta de genul Yamaha deja sunt importanti. Oricum se descurca cu ele si sincer mi s-a parut si foarte practic. Apoi singura problema este ca sunt destul depericuloase, nu sunt foarte atenti, se baga in fata, etc si accidentele cu motociclete sunt destul de multe.

Publicat în Calatorii

Yovo

Primul cuvant pe care il inveti in Togo este „Yovo” care in ewé, limba locala inseamna „albul”. Lumea te striga pe strada, te arata cu degetul, vine dupa tine, nici nu ai nevoie de prea mult timp sa te obisnuiesti cu noul tau „nume” si cand auzi „yovo” sa stii imediat ca este vorba de tine sau chiar sa reactionezi si sa te intorci sa vezi cine te striga.

Uneori te striga pentru ca vor sa iti vanda detoate, orice. Se gandesc ca fiind alb vii din Europa sau din America si evident ai bani, oricum mai multi decat iei, si toti vor sa iti vanda tot ce au. Cel mai ciudat mi s-a parut atunci cand vin si incearca sa vanda albilor lucruri pe care ei l-au primit de la albi. Tot felul de organizatii aduc ajutoare si evident o parte din lucrurile aduse le vand ca sa faca un ban. O parte sunt noi, o parte sunt la mana a doua. Intr-una din zile a venit un pusti la noi si incerca sa ne convinga sa cumparam ce vindea el ca erau bune, din Europa. Avea tricouri, curele si sosete. In mintea lui s-a gandit ca daca sunt de la „albi” probabil albii au cel mai mare interes sa cumpere in schimb in mintea mea gandirea a fost invers – de ce sa vreau sa cumpar ceva ce oricum pot gasi cu foarte mare usurinta la mine acasa.

Ca incearca sa iti vanda divers asta mi se pare normal si desi devin sufocanti nu pot sa ii invinuiesc. In schimb devine foarte ciudat atunci cand striga dupa tine sau se uita la tine pentru ca esti diferit. Copii vin sa dea mana cu tine sau sa iti atinga pielea sa vada cum este si probabil sa vada daca e lafel cu a lor. Si desi sunt independenti de mai bine de 60 de ani uneori ai impresia ca ii privesc in continuare pe albi ca fiindule superiori. Asta nu am reusit sa inteleg de ce.

Apoi, cum albii pe care ii vad sunt destul de putini, m-a surprins un pusti care o facea pe ghidul pentru ca in mintea lui albii care merg acolo se cunosct toti intre ei. I-am zis sa stau in Franta si a inceput sa imi povesteasca ca si el corespondeaza cu Regine si cand am intrebat cine mi-a argumentat ca stiu eu care, Regine, care a fost pe acolo acum vre un an de zile si mi-a si descris-o in mare. Am zis ok, ca sa treaca peste desi evident ca habar nu am despre cine imi vorbea. Si apoi a continuat ca Jean-Luc l-a ajutat sa isi ia un calculator. Pe Jean-Luc mi l-a mentionat in treacat, doar cu prenumele fara sa mai adauge nimic, pentru el era de la sine inteles ca eu stiu despre cine vorbeste si il cunosc pe Jean-Luc.

Publicat în Calatorii

Pentru copii

Chiar si inainte de a merge in Africa eram constienta de faptul ca in comparatie cu altii suntem niste norocosi. Ca desi am crescut asa cum am crescut in Romania, unii mai cu probleme decat altii, cu trecutul comunist si lipsurile de atunci nu suntem noi cei mai afectati si sunt altii care sunt in conditii mai grele decat ale noastre. In schimb abea acum am realizat cu adevarat cat de departe pot fi copii din Africa de cum am fost noi si de cum sunt copiii din ziua de azi.

Consider ca scoala este obligatorie, e un lucru de la sine inteles, nimeni nu poate fi privat de carte. In Africa nu e chiar asa. Desi scoala este gratuita nu toti copiii pot merge la scoala. Unii parinti nu au nici macar bani ca sa le cumpere rechizitele sau hainele ca sa poata merge la scoala. Altii au nevoie de ei acasa sau pe camp sa ii ajute sa produce cate ceva ca sa aiba ce manca si in conditiile astea desi au 9- 10 ani merg pe camp si nu la scoala. Sau la sate, parintii nu au inca obisnuinta de a declara copiii la starea civila cand se nasc. Si cand au 6 -7 ani si ar trebui sa mearga la scoala, scoala nu ii primeste pentru ca nu au certificat de nastere. Problema este ca daca copilul nu este declarat in cele cateva luni care urmeaza nasterea, procedura nu mai este chiar atat de simpla. Trebuie sa faca apel la un tribunal, in Lome, care sa studieze cazul si apoi sa dea o hotarare prin care se acorda certificatul. Procedura nu este complicata, este de fapt doar o formalitate numai ca trebuie sa ai banii necesari sa mergi de cateva ori pana la Lome si apoi sa mai si platesti tribunalul pentru ceea ce face. Si mai nimeni din oamenii de la sate nu are banii astia. Majoritatea dintre ei nu ajung in capitala nici macar o data in viata lor iar taranii probabil ca ies de la ei din sat de cateva ori in viata si doar ca sa mearga pana in satul vecin.

Si da, apoi e adevarat ca nu din toti copiii iese un intelectual, dar nu numai intelectualii au dreptul la scoala, toti au. Si copiii aia sunt copiii asa cum am fost si noi si imi este atat de greu sa accept ca nu au aceleasi sanse ca si noi doar pentru simplul fapt ca s-au nascut acolo!!!

In Franta, si probabil nu numai aici sunt multe asociatii care incearca sa ajute copiii, sa ii trimita la scoala etc. Au creat un program de „1 euro pe zi pentru un copil”. Cu acel un euro pe zi copilul poate merge la scoala, uneori, in unele tari cred ca si familia este ajutata din momentul in care banii aia vin in plus si desi pentru noi nu reprezinta atat de mult, pentru ei e enorm. Nu prea intelegeam cum functioneaza organizatiile astea si cum de 1 euro pe zi poate ajuta, sau de ce au nevoie de atat de multi donatori de un euro pe zi. Acum pot sa zic ca inteleg mult mai bine si le inteleg utilitatea. Cred ca o sa ma apuc sa le fac publicitate. 🙂 Cateva dintre ele ar fi Plan, Vision du Monde, Un enfant par la main, SEL si sigur mai sunt si altele.

Publicat în Calatorii

Ce pierzi daca pleci in vacanta in mai

Evident ca nu regret nici un moment vacanta mea si descoperirea Africii in schimb atunci cand m-am intors am fost conectata din nou la internet, ziare, televizor si altele mi-am dat seama ca in lipsa mea s-au intamplat destul de multe lucruri si ca luna mai este una destul de activa, daca nu chiar foarte activa.

9 Mai – Ziua Europei (Avant in vedere ca fac parte de cativa ani dintr-o organizatie care promoveaza Uniunea Europeana si tot ce tine de ea m-am obisnuit sa sarbatoresc ziua Europei, sa merg la picnic cu prietenii, sa particip la vreo conferinta sau manifestatie, etc. Daca chiar as fi vrut sa fac asta anul asta as fi putut pentru ca am plecat pe 10 dimineata dar pe 9 am fost mult prea ocupata cu bagaje si pregatiri)

Eurovision (Da, ma uit in fiecare an la Eurovision, ba chiar imi place sa fac un fel de petrecere acasa in seara finalei ca sa pot comenta cu prietenii melodiile si castigatorii. Ma uit si la cele doua semifinale inainte evident, si am un site unde ascult inca dinainte de concurs toate melodiile ca sa stiu de cine imi place in finale. Melodiile am avut deci timp sa le ascult inainte dar daca as gasi undeva finala inregistrata sau in reluare chiar mi-ar placea sa o vad. Si chiar daca nu am vazut-o in live evident ca macar cineva s-a gandit la mine si mi-a trimis sms la final sa ma anunte castigatorii 🙂 )

Festivalul de la Cannes (Cu festivalul de film de la Cannes m-am invatat pentru ca evident, fiind in Franta aici este foarte mediatizat. In plus anul asta presedintele juriului a fost Robert de Niro si i-a mai avut in juriu si pe Jude Law si Uma Thurman. Pedro Almodovar, Lars von Trier si Radu Mihaileanu au avut filme in competitie iar Christophe Honoré, Woody Allen si Jodie Foster si-au prezentat tot aici ultimele realizari. Fimul care a castigat Palma de Aur este The three of Life a lui Terrence Malick despre care sincera sa fiu nu prea stiu mare lucru dar sunt sigura ca o sa iasa in curand in cinematografe aici)

Noaptea europeana a muzeelor (Daca imi aduc bine aminte a fost pe 18 mai, deci in aceiasi seara cu Eurovizionul si cred ca mi-ar fi fost tare greu sa aleg intre ele. Dar ideea imi place. Francezii organizeaza evenimentul de multi ani, nu stiu daca si inaintea era la nivel european, ca in formatul asta aud despre eveniment doar de vreo 2 ani. Oricum in Paris ai tot timpul un muzeu de vizitat pe care nu ai apucat inca sa il vezi iar noaptea muzeelor turisti nu prea stiu despre ea si daca mergi nu e chiar atat de mare inghesuiala si e chiar placut sa descoperi oepere de arta noaptea.)

Turneul Roland Garros (Nu sunt eu cel mai mare fan de tenis, dar din nous, locuind in Franta aud in mai in fiecare zi la stiri inforatii despre competitie. Si ca sa fiu sincera imi tot zic de cativa ani ca mi-ar placea sa merg pe teren sa vad macar o data un meci la Roland Garros. In timpul facultatii nu am putut niciodata pentru ca tot timpul in perioada asta eram in sesiune iar acum mai in fiecare am imi zic „la anul chiar ma duc”)

Publicat în Calatorii

Biserica

Nu sunt genul de persoana care merge la biserica sau care acorda importanta mare religiei si credintei dar aici cand a venit vorba de biserica am fost foarte curioasa si am vrut sa merg. Marea majoritatea a oamenilor au credinte animiste (vodo in mare parte) dar sunt si crestini (catolici si tot felul de protestanti sau adventisti, nu intru in detalii aici pentru ca in afara de catolici pe ceilalti nu prea ii stiu, nu prea stiu sa fac diferenta intre ei si nu vreau sa zic ceva ce nu e adevarat). Animismul este religia lor straveche si apoi odata cu colonizarea si cu proiectele umanitare etc a ajuns si crestinismul la ei. Toata amestecatura asta de cultura si religie m-a facit curioasa si cand am constatat ca oamenii de acolo sunt destul de credinciosi si merg in fiecare duminica la biserica am zis ca vreau sa merg si eu sa vad cum este. Cat despre biserica, evident ca alegerea a fost cea catolica.

Prima provocare a fost trezirea de dimineata. Avand in vedere ca este foarte cald afara si destul de devreme, slujba incepe foarte devreme dimineata, cel tarziu la ora 7. Duminica in care eu am zis ca vreau sa merg era slujba mai speciala si mai lunga ca faceau si prima comuniune pentru copii deci mi s-a spus ca slujba va incepe la 6. Oana, trezira la 5! E ceva mai complicat sa te trezesti atat de dimineata in vacanta dar am zis ca se merita, si asa a si fost. Daca oamenii de acolo au fost la slujba de duminica, eu una am fost la spectacol!

Cand am ajuns acolo toti copii veniti pentru comuniune erau imbracati in alb, gatiti toti si dansau la intrarea in biserica pe o muzica cu trompete si tobe, un fel de gospel dar nu chiar. Lumea trecea pe langa ei, ii felicita si mergea sa se aseze pe scaun. Slujba in sine cu e foarte diferita de cea pe care o stiam, doar ca pe langa preot mai este un fel de agitator care din cand in cand mai ia cuvantul si mobilizeaza lumea. Nu stiu exact ce zicea, ca vorbea in ewé, limba locala, dar parea un fel de pretica la care lumea raspundea. Apoi pentru multumire spre sfarsit corul canta gospel, toata lumea din biserica canta si s-au ridicat cate unul cate unul sa mearga in fara sa dea un ban pentru biserica. Toate astea asa cum ziceam, cu corul pe fundal dar si cu trompetele si tobele si in plus, pe langa faptul ca muzica si ritmul erau total diferite pentru mine pentru biserica, mai si dansau. Atmosfera era primitoare si desi era atat de dimineata a reusit sa ma binedispuna, probabil daca stiam versurile as fi cantat si eu cu ei. La sfarsit m-au intrebat cei langa care stateam la noi la biserica cum e slujba si singurele cuvinte care mi-au venit in cap ca sa compar cu ce am vazut acolo au fost „sobra” si „stricta”. Bine, este evident ca gospelul, muzica, dansul si atmosfera aia sunt influente din cultura lor pe care l-au adaptat cu niste zeci de ani in urma la noua religie pe care au imbratisat-o dar tot spectacolul ala pe mine a reusit sa ma fascineze.

P.S. – filmuletul nu e facut de mine, e luat de pe youtube; am zis ca o sa li se para ne la locul lui daca filmez in biserica slujba si corul, acum imi pare rau ca nu am filmat

Publicat în Calatorii

Lomé

Capitala Togoului este pentru mine un fel de sat mare si nu tocmai un oras. Este ciudat cum in acelas loc poti gasi hotele de 4 si 5 stele si strazi care inca nu sunt asfaltate, oameni in costume traditionale si langa ei oameni de afaceri in costum si cu smartPhone in mana.

Totul in oras se invarte in jurul Marei Piete unde lumea vinde de toate si unde este tot timpul o aglomeratie monstuoasa de oameni si de masini. Apoi nu pot sa zic ca exista cine stie ce obiective turistice, firma de telecomunicatii si-a construit de curand un nou sediu care iese in evidenta pentru ca e o cladire foarte inainlta si in plus are si culori tari pe ea, si apoi mai e interesant de vazut piata republicii si resedinta presedintelui. In rest sunt mai degraba case si cartiere tipice africane decat obiective turistice importante. Lumea merge la Lomé pentru ca are treaba, merge la piata sau trebuie sa ajunga intr-un alt oras din tara si aici se intalnesc oarecum toate drumurile

Lomé este pe malul marii dar nici marea si nici plaja nu sunt exploatate aproape deloc. Cum localnicii nu prea vad utilitatea de a merge la plaja si nu sunt chiar atat de multi turisti plaja nu e amenajata si e pacat pentru ca chiar si asa „salbatica” e extrem de frumoasa, cu nisip fin si palmieri de-a lungul apei. Cred ca unul din motivele pentru care plaja nu e exploatata este si faptul ca nu prea se poate face baie in mare, curentii sunt foarte puternici, valurile mari si apa destul de adanca inca de la mal.

Cred ca locul cel mai turistic din oras este Le village artisanal, un fel de targ artizanal de unde poti cumpara statuete, masti si alte obiecte din lemn, tot felul de suveniruri, materiale cu imprimeu african, ba chiar daca vrei poti sa iti si faci comanda acolo de o rochie, o camasa, mai au si sandale si papuci facuti manual. Si e frumos ca au si atelierele unde le fac tot acolo deci poti vedea in direct cum este confectionat suvenirul pe care il vei cumpara.

Publicat în Calatorii

Accra – Lomé cu autobuzul

Intre Accra si Lomé sunt maxim 200 de kilometri, poate chiar mai putin. Lomé este una din putinele capitale din lume care este exact la granita cu tara vecina, aici cu Ghana. Practic vama este la iesirea din oras, in oras. Deci microbuzele si taxiurile care fac traseul intre cele doua capitale sunt multe si nu e complicat deloc. Sau nu e complicat daca e cineva care sa iti explice cum sta treaba cat de cat. Nu exista orare pentru plecarile microbuzelor, pleaca cand sunt pline, pur si simplu. Am ajuns in „statia” de unde pleaca microbuzele, daca o pot numi asa si avand in vedere ca eram singura persoana alba de acolo toata lumea a sarit ca sa ma urc in autobuzul lor. Am luat bilet m-am urcat in autobuz si cele 3 ore de drum m-am simtit ca un fel de personaj de desene animate. Toata lumea se uita la mine si ma studia. Stiu ca populatia tarilor de acolo este neagra in totalitate dar ma asteptam ca dupa colonizare si mai bine de 50 de ani de independenta si probabil tot atatia ani de proiecte umanitare si nu numai sa fie deja obisnuiti cu albii si sa nu se uite diferit la ei. Inca nu e asa si pe mine m-a surprins lucrul asta si uneori chiar m-a stanjenit.

Pana la urma in autobuz am intrat in vorba cu persoana care statea langa mine. Desi limba oficiala in Ghana e engleza probabil nu toata luma o vorbeste foarte bine pentru ca vorbesc diferite dialecte si limbi locale. Cel de langa mine vorbea engleza si cand oamenii au vazut ca vorbesc cu el si raspund la intrebarile care mi le pune au inceput toti sa ii zica diverse in ewé, limba locala el imi traducea, eu ii raspundeam si el traducea inapoi. A fost draguta experienta dar si putin ciudata in acelas timp.

Nu cu mult inainte sa plec vorbeam cu niste colegi de munca despre o carte si despre investitiile Chinei in Africa, care este in momentul de fata cel mai mare investitor de pe continent. Chiar eram curioasa la inceput cum s-a ajuns la situatia asta dar am putut inca din prima zi sa vad cat de adevarat este lucrul asta. Aproape de granita cu Togo, ultimii 50 de kilometrii drumul era in constructie, il refaceau si in unele locuri il asfaltau acum pentru prima data. Toate masinile, utilajele, materialele erau chinezesti, scia pe ele numai in chinezeste. Pe langa asta, seful de santier (asa parea din masina, ca dadea instructiuni pe acolo) si o parte din muncitori erau si ei tot chinezi. Mi s-a spus apoi ca da, China investeste in Africa dar ca apoi unul din motivele pentru care africanii nu sunt multumiti este faptul ca isi aduce si forta de munca din China si ca urmare chiar daca investeste nu prea creeaza si locuri de munca pentru populatia locala.

Publicat în Calatorii

Accra for a night

Cu obiectivul de a ajunge la Lomé (Togo) am aterizat seara la Accra (Ghana) unde am dormit o noapte si de unde am plecat a doua zi dimineata cu autobuzul spre Lomé. Accra a fost deci primul meu contact cu Africa. De cum m-am dat jos din avion m-a lovit caldura si umiditatea, toropeala care te moleseste instant. De parca as fi intrat intr-o sauna sau mai bine zis intr-un solar, din ala cum avea bunica in curte sa faca rosiile, etc. Pe langa caldura m-a mai surprins si faptul ca vara, in luna mai la ora 7 seara era deja intunreic bezna afara de ai fi zis ca e in toiul noptii. Apoi la controlul de frontiera evident ca lumea a trebuit sa se imbulzeasca, sa se inghesuie, sa se bage unii in fata altora. Dupa ca am trecut de vama si mi-am recuperat bagajul a trebuit sa schimb niste bani. Era un schimb valutar in aeroport numai ca la un singur chiseu reusisera sa faca doua cozi. M-am gandit ca poate sunt doua persoane. Nu! Era una singura care se pare ca a gasit solutia perfecta se ocupa de o persoana din prima coada, apoi de una din a doua coada, apoi revenea din nou la prima coada si tot asa.

Nu, nu m-am avnturat singura in noaptea. A venit sa ma astepte prietenul unui prieten si sa ma duca la hotel. Am stat in fata aeroportului cred ca mai bine de 10 – 15 minute sa gasim un taxi pentru ca vazand ca sunt „alba” deci straina si cu bani pentru ei cereau cel putin dublu de pretul obisnuit. Intr-un final am stat mai in spate l-am lasat pe el sa gaseasca taxiul si sa negocieze pretul si apoi am aparut si eu.  Dupa ce am gasit taxi am plecat numai ca nu a durat prea mult fericirea intrucat masina taximetristului s-a stricat la nici jumatatea drumului. I s-a ars motorul cred ca a inceput sa iasa fum de sub capota si el a dat fuga cu un bidonas cu apa. A trebuit deci sa schimbam taxiul si bineinteles ca povestea de la aeroport s-a repetat. Traficul e inmposibil, masini sunt mult prea multe, chiar daca unele vai de capul lor, poluarea mi s-a parut mult mai importanta iar drumurile sunt groaznice, uneori sunt doar piste cu pamant batatorit, nici macar nu e asfalt peste tot. Lumea pe marginea strazii vinde orice si pentru oricine. Vin chiar si la semafor, cat e masina oprita sa te imbie, poate, poate le cumperi ceva. Femeile sunt impresionante, ducant toata marfa pe care o au de vanzare in niste cosuri uriase pe care le poarta pe cap. Iar masinile cu bagaje peste ele inca de 2 ori cat dimensiunea lor pe care pana acum le vedeam doar prin filmulete si poze comica pe internet chiar exista. 🙂  La hotel am dat drumul la televizor in camera dar nu prindeam decat un singur post, mai tarziu am realizat ca de fapt te poti uita doar la postul la care se uita cel de la receptie. Si in prima mea seara in africa am avut parte de o telenovela africana.