Publicat în Deprin lume adunate

Ce facem cu atat de multe lucruri

Din Franta in Romania si din Romania in Franta pachetele se trimt cu ATLASSIB si nu prin posta pentru simplul motiv ca Atlassibul este mult mai ieftin decat posta franceza si probabil mai ieftin si decat posta romana cand vine vorba de kilograme si nu de o mica scrisorica. i apoi sincera sa fiu cred ca cu Atlassib ajung mai repede decat cu posta, ca au oamenii 3 autocare pe saptamana.

Nu pot sa zic ca trimit sau primesc pachete des dar oricum din cand in cand ma duc si ii vizitez. Si de multe ori mi-am zis ca trebuie sa faca ceva bani cu coletaria asta internationala pentru ca fac coletarie peste tot pe unde au curse cu autocarele deci prin majoritatea tarilor vest-europene. Si pe langa asta, absolut de fiecare data cand am fost la sediul lor, erau acolo cel putin 4-5 persoane care ori trimiteau colete ori veneau sa le recupereze. Deci afacerea merge chiar bine. In perioada Craciunului am fost sa recuerez pachetul cu cozonac trimis de mama si erau acolo o gramada de oameni care trimiteau pachete in Romania, unele mai voluminoase decat celelate si atunci am inceput sa ma intreb ce pot trimite oamenii acasa si oare de ce simt nevoia sa trimita atat de multe lucuri? Si daca atunci am inceput sa ma intreb dar nu am fost foarte socata de ce era acolo, saptamana trecuta am ajuns din nou la Atlassib de data asta sa trimit si eu un pachet in Romania. Si mare mi-a fost mirarea cand am intrat in incaperea respectiva si am vazut ca practic era tapetata cu pachete…. Am intrebat ce s-a intamplat ca m-am gandit ca poate e vre-un eveniment special, cineva care a trimis foarte multe pachete. Dar nu, nici un eveniment special, era numarul normal de colete aduse de oameni doar ca saptamana trecuta in loc de 3 autocare nu au plecat decat 2 spre Romania. Si din nou…oare ce e in toate pachetele astea?

Si inca o poza:

Anunțuri

8 gânduri despre „Ce facem cu atat de multe lucruri

  1. da, cred ca amandoua aveti dreptate cu trimis orice si cu bucuria de a primi….. pe mine m-a socat cantitatea de cutii de acolo, dar daca stau bine sa ma gandesc si eu am contribuit la acumularea muntelui de pachete ca doar de asta m-am dus acolo :)))

  2. bai dar curios mai esti.in pachete se afla tot ce nu iti trece prin cap.am trimis sute de pachete,am si uitat ce am trimis.imi trebuie o luna sa iti scriu ce am trimis in 20 de ani

    1. Da sunt curioasa 🙂 Replica mea favorita ar fi Curiosity killed the cat, not ME 🙂 Si bine, imi pun intrebari ca apoi stiu ca de toate, si eu la randul meu am tot trimis si primit colete tot cu cei de la Atlassib

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s