Publicat în Carti, Deprin lume adunate, Paris

Paris versus New York

Vahram Muratyan a publicat acum cativa ani o carte care se vrea un fel de „batalie amicala” intre cele doua orase Paris si New York, atat de unoscute, de apreciate, de vizitate sau chiar de detestate. „Batelia” se da in imagini si trebuie sa recunosc ca desenele imi plac tare mult iar imaginatia autorului este impresionanta. Si cu siguranta fiecare persoana care va rasfoia cartea va avea preferintele ei atat in alegerea desenelor cat si in alegerea unuia dintre orase.

35apero
E adevarat ca si in Franta cockteilurile sunt la moda numai ca nu oriunde la gasesti si nu oriunde sunt cu adevarat bune, asa ca mai sigur mergi pe un pahar de vin, rosu dar nu neaparat bordeaux. Cat despre Cosmopolitan, eu personal nu pot sa spun ca sunt fan. Iar francezii beau Mojito in general…
15taxi-14
Imi imaginez ca in New York cu taxi-urile este cam la fel ca in Romania, ai o gramada la orice colt de strada. In Paris nu e chiar asa, si sambata seara chiar poti sta si astepta un taxi ca sa ajungi acasa vreo 30-40 de minute si alta alternativa nu prea ai… Ca sa nu mai zic de pretul taxi-urilor in Paris care este foarte mare!
Personajele Carrie si Amélie cred ca sunt emblematce pentru Paris si pentru New York desi povestile care vin cu ele nu sunt tocmai asemanatoare. Mi-a placut Sex and the City dar trebuie sa recunosc ca mi-a placut si mai mult Le fabuleux destin d'Amélie Poulin.
Personajele Carrie si Amélie cred ca sunt emblematce pentru Paris si pentru New York desi povestile care vin cu ele nu sunt tocmai asemanatoare. Mi-a placut Sex and the City dar trebuie sa recunosc ca mi-a placut si mai mult Le fabuleux destin d’Amélie Poulin.
Sincer, sunt chiar curioasa de adevaratele obisnuinte alimentare ale americanilor la micul dejun. Am auzit destule despre faptul ca americanii mananca de fapt destul de prost si imi e putin greu sa cred ca micul dejun este o banana atat de sanatoasa. Francezii da, mananca croissante si alte patiserii de genul asta la micul dejun sau eventual niste paine cu unt sau cu gem, putin, si tot timpul dulce. Nu zic ca micul dejun al francezilor este sanatos, chiar nu consider ca este. Cat despre mine probabil ca aici un mixt ar fi ideal, alternat intre croissant si pain au chocolat si niste fructe.
Sincer, sunt chiar curioasa de adevaratele obisnuinte alimentare ale americanilor la micul dejun. Am auzit destule despre faptul ca americanii mananca de fapt destul de prost si imi e putin greu sa cred ca micul dejun este o banana atat de sanatoasa. Francezii da, mananca croissante si alte patiserii de genul asta la micul dejun sau eventual niste paine cu unt sau cu gem, putin, si tot timpul dulce. Nu zic ca micul dejun al francezilor este sanatos, chiar nu consider ca este. Cat despre mine probabil ca aici un mixt ar fi ideal, alternat intre croissant si pain au chocolat si niste fructe.
Si cladirile, si personajele, si filmele sunt amandoua lafel de cunoscute si de emblematice as spune eu. Si daca un film de la Hoolywood este cu siguranta mai apreciat si mai bine cotat decat o productie franceza eu trebuie sa recunosc ca "Notre Dame de Paris" a fost primul musical de care m-am indragostit. Cu Garrou in pielea lui Quasimodo.
Si cladirile, si personajele, si filmele sunt amandoua lafel de cunoscute si de emblematice as spune eu. Si daca un film de la Hoolywood este cu siguranta mai apreciat si mai bine cotat decat o productie franceza eu trebuie sa recunosc ca „Notre Dame de Paris” a fost primul musical de care m-am indragostit. Cu Garrou in pielea lui Quasimodo.
Nu stiu daca este asa pentru toate tarile si pentru toate limbile dar cand vine vorba despre Statele Unite si despre Franta cred ca se poate vedea cat de bine vorbesti limba si cat de bine cunosti cultura tarii dupa felul in care comanzi cafeaua. Sau mai degraba daca stii exact sa comanzi ceea ce vrei...la ce denumiri au cafelele. La francezi sunt relativi mici, la americani cat se poate de mari. Ca un adevarat fan al cafelei ce sunt, eu prefer "americano".
Nu stiu daca este asa pentru toate tarile si pentru toate limbile dar cand vine vorba despre Statele Unite si despre Franta cred ca se poate vedea cat de bine vorbesti limba si cat de bine cunosti cultura tarii dupa felul in care comanzi cafeaua. Sau mai degraba daca stii exact sa comanzi ceea ce vrei…la ce denumiri au cafelele. La francezi sunt relativi mici, la americani cat se poate de mari. Ca un adevarat fan al cafelei ce sunt, eu prefer „americano”.
Oricine vorbeste despre moda trebuie sa mentioneze atat Parisul cat si New Yorkul. Mai este inca o comparatie in carte intre Sonia Rykiel si Anna Wintour dar recunosc ca cea cu Jean Paul gaultier si Ralph Lauren imi place mai mult.  Si aici il prefer pe JP Gautier si dungile lui marinaresti.
Oricine vorbeste despre moda trebuie sa mentioneze atat Parisul cat si New Yorkul. Mai este inca o comparatie in carte intre Sonia Rykiel si Anna Wintour dar recunosc ca cea cu Jean Paul gaultier si Ralph Lauren imi place mai mult. Si aici il prefer pe JP Gautier si dungile lui marinaresti.
Ultima dar cu siguranta nu cea din urma! Turnul Eiffel si Statuia Libertatii, simbolurile celor doua orase atat de cunoscute in intreaba lume. Ce prefer eu aici? Geniul lui Gustave Eiffel. Mi se pare atat de impresionant faptul ca una si aceiasi persoana a realizat ambele "sculpturi" si ca dupa atata timp ele fac parte din cultura tarilor care le "gazduiesc".
Ultima dar cu siguranta nu cea din urma! Turnul Eiffel si Statuia Libertatii, simbolurile celor doua orase atat de cunoscute in intreaba lume. Ce prefer eu aici? Geniul lui Gustave Eiffel. Mi se pare atat de impresionant faptul ca una si aceiasi persoana a realizat ambele „sculpturi” si ca dupa atata timp ele fac parte din cultura tarilor care le „gazduiesc”.

Publicat în Paris

La Madeleine

Nu, nu este Italia si nici Grecia. La Madeleine este o biserica relativ in centrul Parisului. Prima data cand am vazut-o nu stiam ce e cu ea. Nu stiam daca chiar e o biserica sau daca e o cladira administrativa. Oricum, stitul atat de diferit fata de toata arhitectura orasului iese in evidenta imediat si biserica a reusit sa dea numele intregului cartier care o inconjoara, cartierul purtandu-i acum numele. Si probabil tot infatisarea ei atat de diferita pentru locul unde se afla o face si atat de turistica.

Constructia bisericii a inceput inca pe de timpul lui Napoleon care si-a dorit un templu in onoarea glorioasei lui armate. Dar inainte ca decizia sa fie luata pentru constructia bisericii, amlasamentul a fost extrem de discutat si alte proiecte posibile au fost biblioteca nationala (care este acum mult mai departe de Madeleine), Opera (care ea este la doar o statie de metrou), Parlamentul (care el se vede din fata bisericii Madeleine) sau chiar Banca Nationala si Tribunalul de comert. In perioada respectiva orasul era mult mai mic decat acum si cartierul era foarte activ.

Acum, zona este centrala si destul de chic. Asa cum ziceam, Opera nu e departe, sunt restaurante si magazine „de renume” prin apropiere si cartierul este dragut si linistit. Desi cred ca nu am mai intrat in biserica de cativa ani, imi face placere si acum sa merg sa ma plimb pe acolo, sa ma invart in jurul bisericii si sa strabat stradutele care sunt de jur imprejurul ei. Imi place povestea bisericii si imi place cum, desi atat de diferita prin stilul arhitectural a reusit sa se integreze atat de bine in cartier, care acum, asa cum ziceam, ii poarta numele.

Publicat în Paris

Siesta in metrou

Cand am ajuns in Paris ma intrebam cu mirare cum pot dormi oamenii in metrou si mai ales daca dorm cum pot ajunge la timp la destinatie. Era pentru mine imposibil de imaginat ca esti capabil sa te trezesti la timp ca sa te dai jos la statia la care trebuie sa ajungi. Plus ca ma gandeam ca oare nu iti fura nimeni lucrurirle? Cred ca in toti anii facultatii mi s-a intamplat o singira data ca intr-o dimineata, fiind foarte obosita sa atipesc in drum spre scoala. Si evident cand m-am trezit statia unde trebuia sa ma dau jos trecuse si nu am mai ajuns la cursuri la timp. Intamplarea respectiva mi-a confirmat la momentul respectiv neintelegerea despre lumea care doarme in metrou.

Numai ca de cateva luni pot sa zic ca ma numar si eu printre ei si am si tehnica, ma perfectionez. Distantele in orasul asta sunt destul de mari si eu fac o ora pana la munca. Cand incepi munca la 7 sau la 8 dimineata si ca trebuie sa pleci de acasa cu o ora inainte si ca te trezesti cu o ora si mai inainte sa pleci de acasa noptile tale de somn devin prea scurte si incerci sa recuperezi cum poti. Zis si facut.  Daca ma trezesc dimineata si imi zic ca nu am dormit destul si ca poate mai atipesc putin in metrou nu mai beau cafea acasa, beau doar cand ajung la servici, ca sa nu imi afecteze somnul de metrou. Cand ma urc in metrou, numar statiile pe care le am de mers pe o linie, pana la schimbare si stiu ca metroul face cam un minut si jumatate de la o statie la alta. Deci inmultesc minutul jumate cu numarul de statii si pun alarma la telefon sa sune peste aproximativ atatea minute (cu vreo 2 mai putin de fapt ca sa fiu sigura ca nu ratez stati). Daca adorm cand suna alarma ma trezesc, schimb linia de metrou sau ma dau jos. daca am de schimbat metrou, in urmatoarea linie repet operatiunea statiilor si minutelor si uite asa, mai ales dimineata cand merg la munca devreme mai imi fac rost de inca cel putin o jumatate de ora de somn. Si pana acum cred ca mi s-a intamplat o singura data sa trec peste statia unde trebuia sa cobor.

Citeam prin ziare ca tehnica asta cu dormitul in mijloacele de transport in comun e din ce in ce mai curenta, si japonezii, inventivi cum sunt s-au gandit si la o masca din aia pentru ochi ca sa ai si intuneric atunci cand dormi in metrou si in plus, pe partea din exterior sa poti sa iti pui numele statiei la care te dai jos, astfel incat vecinii din fata ta sa poata sa te trezeasca atunci cand ajungi la destinatie.

Publicat în Paris

Petrecere de casa noua

Weekendul trecut am dat petrecere de casa noua si ne-am hotarat inca de la inceput sa nu stam sa ne impartim pe grupuri de prieteni si sa invitam pe toata lumea, prietenii, colegii de munce, colegii de facultate, prietenii romani, am zis ca invitam inclusiv vecinii daca vor sa vina. Deci rezultatul a fost o casa plina cu prieteni apropiati dar si mai putin apropiati. Ne-am gandit ca amestecatura de oameni poate sa fie interesanta, chiar daca unii dintre ei nu s-au vazut deloc inainate. Bine, apoi, evident din cauza de afinitati iti petreci seara stand mai mult cu anumite persoane dar oricum a fost dragut.

Si ce a mai fost dragut pentru mine a fost sa observ comportamentele oamenilor. Bine, ca sa nu ziceti ca sunt rea si carcotasa, probabil cea mai stresata pe toata perioada petrecerii am fost eu pentru ca la un moment dat am coborat sa iau niste invitati de la metrou ca nu se descurcau sa ajunga si m-a speriat utin faptul ca se auzea muzica de jos, de afara, in conditiile in care apartamentul e la etajul 11. Si ma gandeam sa nu se sature vecinii de noi si sa ne trimita politia pe cap. Apoi a fost interesant apoi pentru mine de vazut cum pentru unele persoana a se simti bine la o petrecere inseamna a o face pe interesantii si a fi in centrul atentiei, cum pentru altii petrecerea inseamna cat mai mult alcco, in stilul ajungem si bem in forta asa incat in maxim o ora sa fim manga de sa nu mai stim de noi. Ca lumea bea la petreceri e de la sine inteles, ca efectele alcolului duc la o socializare mai rapida si mai eficienta si ca unii au venit singuri si au plecat insaotiti si asta este unul din lucrurile naturale la o petrecere. Dar partea cu hai sa bem pana nu mai putem, hai sa fim vulgari dupa ce bem sau daca nu sunt in centru atentiei nu merita sa mai vin la petrecere nu prea le inteleg…. Dar presupun ca fiecare are modul lui de a se simti bine.

*sursa foto (da, am avut nevoie sa intru pe net sa caut o poza pentru ca eu cu aparatul meu nu am apucat sa fac nici o poza, air cele facute de lume inca nu le-am recuperat)

Publicat în Paris

Supermarket japonez

Nu am fost niciodata pasionata de cultura nipona, probabil daca nu ar fi fost Haruki Murakami mi-ar fi luat si mai mult timp pana sa citesc o carte scrisa de un scriitor japonez. Si chiar si asa, in afara de el, nu cred ca am citit altul. Si daca sushi nu ar fi la moda ca sa ii pot descoperi si sa imi dau seama ca imi plac, din nou, probabil ca as fi striut si mai putin despre mancarea japoneza decat ce stiu acum, nu ca as sti mare lucru.

In schimb, ce mi s-a parut tot timpul dragut si copilaresc este faptul ca la ei totul este foarte colorat, foarte incarcat, cu desene, cu animalute si apoi probabil din cauza scrisului care este diferit de al nostru si asta pare a fi un fel de desen de fapt si nu scris. Toate lucrurile japoneze sunt atat de incarcate incat uneori iti dau dureri de cap. 🙂 Am un coleg la munca japonez si l-am vazut mai tot timpul cu tot felul de chestii „tipice” daca le pot numi asa. Nu faptul ca le are si ca le foloseste m-a surprins, si eu voi ramane fidela pe viata la diverse „obiceiuri” romanesti. Ceea ce m-a surprins era ca le avea aici, atat de departe de Japoni, nu stiu sucuri, prajituri chestii de genul asta si ma intrebam cum face, daca i le trimite cineva sau asa ceva. Si acum vreo doua saptamani cred am aterizat in zona in care sunt multe restaurante japoneze si am r ealizat ca pe langa restaurante sunt si supermarketuri. Si intri in ele parca esti deja in Japonia, totul este direct importat de acolo, nu scrie mai pe nicaieri in franceza sau o alta limba inteligibila, daca nu cunosti produsele nu prea ai de unde sa stii ce cumperi. Mi s-a parut putin de necrezut, un fel de porta care te teleporteaza pentru cateva minute intr-o alta lumea!!!! Si pe de alta parte m-a facut si curioasa.  Am iesit de acolo cu o prajitura din fasole care avea culoarea verde si cu ideea in cap ca trebuie sa ma intorc sa mai incerc diverse alte lucruri de pe acolo chiar daca faimoasa prajitura nu mi-a placut.

PS – postul e scris aseara si programat pentru astazi…ironia sortii mi-am gasit sa scriu de Japonia fix in ziua cu tsunami si cutremurul…

Publicat în Despre mine, Paris

Ghiocei

Imi place iarna si frigul dar imi place si cand vine primavara. De fapt, cred ca mai mult decat venirea primaverii si incalzitul de afara imi place atmosfera care insoteste primavara. Si imi place tare mult florile de primavara, mai ales ghioceii si zambilele. Si cu ghioceii eram obisnuita de devreme ca avea bunica in gradina si culegeam de cum ieseau.

Primul an in care am ajuns in Franta in primavara tot ma uitam dupa ghiocei si nu intelegeam de ce nu gasesc. Apoi am inceput sa imi intreb prietenii unde as putea sa gasesc, stiam cum se zice la ghiocei de la lectiile de franceza din clasele 1-4 cand invatam cantecele. Mare mi-a fost mirarea sa ii vad uitandu-se crucisi la mine si neintelegand ce vreau de la ei. Initial am crezut ca stiu eu numele florilor gresit dar am verificat in dictionar si asa ca mine era. Deci am intrebat din nou dar mi s-a zica ca florile pe care le tot caut eu nu prea exista la francezi. Eu cel putin de cand sunt aici nu am vazut niciodata. De ce, asta nu stiu.

Cand m-am plans prima data unei prietene din Romania ca francezi nu au ghiocei si ca imi lipseste primavara cu ei in vaza ea s-a gandit sa imi faca surpriza si de martisor mi-a trimis 3 ghiocei presati pe care ii mai am si acum. Zilele trecute cand a ajuns mama la mine, care a fost primul lucru care l-a scos din poseta? 3 buchetele de ghiocei!!! Deci acum sunt tare mandra de mine ca am in bucatarie ghiocei.

Publicat în Carti, Paris

Un altfel de Paris

 

Lorant Deutsch este un actor francez destul de cunoscut. Dar ce se intampla atunci cand un actor se gandeste ca ar fi interesant sa scrie o carte? De cele mai multe ori rezultatul este unul tragic si eventual cartea se vinde nu pentru calitatea ei ci pentru notorietatea autorului. Nu pot spune ca asta este si cazul cartii de fata. Ca sa fiu sincera, daca in momentul in care m-am apucat sa citesc cartea as fi stiut ca autorul este de fapt un actor pasionat de istorie probabil as fi ezitat destul de mult inainte sa o deschid. Prejudecatile astea…

in „Metronome” Lorant Deutsch povesteste istoria Frantei si in mod particular cea a Parisului plecand de la locuri din oras si de la statiile de metrou. Oricine a locuit in orasul asta macar pentru cateva luni stie cat de bine este organizat metroul parizian, ca poti ajunge oriunde cu el si chiar ajungi sa inveti pe de rost statiile de metrou, liniile, schimbarile si asa mai departe. Plecand de la statiile de metrou, Deutsch pleaca de la ceva ce oamenii cunosc foarte bine si apoi le este usor sa se repereze, recunosc locurile despre care el vorbeste. Si evident ca ti se pare interesant sa stii ca pe strada pe care treci in fiecare zi cu niste mii de ani in urma a fost un castel, sau o biserica sau o fortareata. Sau sa stii de ce un anumit cartier are un nume sau de unde vine numele unei strazi atat de cunoscut, sau ca Louvre-ul, unul din simbolurile Parisului isi trage numele inca de prin perioada galilor, pentru ca in galitiana (cred ca asta le era limba) Lower inseamna fortareata. Si initial constructia Louvre-ului nu a fost nici muzeu, nici domiciliu regal ci o fortareata de aparare a orasului.

Cartea este scrisa intr-o combinatie de istorie cu ghid de calatorii si pagina cu pagina, cand descoperi noi informatii despre locuri pe unde ai trecut iti vine sa te ridici de pe scaun si sa mergi sa verifici.

O alta informatie care mie mi-a starnit interesul este legata de Bastilia. Inchisoarea a fost daramata asa cum toata lumea stie. In statia de metrou de la Bastilia se mai poate vedea o bucatica de zid care zic ei ca a ramas de pe timpul ingchisorii. Poate chiar este adevarat. In schimb Deutsch zice ca o celula a inchisorii inca mai exista undeva la subsolul uneia din cladirile de langa si ca este acum cava de vinuri a unui restaurant parizian. Cand am ajuns prima data prin zona respectiva dupa ce am citit cartea m-am uitat putin de jur imprejur intrebatoare incercad sa ghicesc care este restaurantul care are sticlele de vin drept prizonieri.

 

Publicat în Paris

Casa de anul nou!

Asa cum ziceam si in alte posturi m-am cam saturat putin de mutat si de schimbat case, de vizitat apartamente, de mutat si alte chestii de genul asta.

Zilele trecute faceam un calcut ca sa vedem cat de plimbareti am fost anul trecut si ne-am dat seama ca uimire ca in 2010 am schimbat nici mai mult nici mai putin decat 7 apartamente, al 7-lea fiind cel in care suntem acum.

 

  1. A fost apartamentul in care am stat la Berlin, pe care si pe ala l-am cautat destul de mult (bine, am fost mofturosi pe buna dreptate pentru ca preturile la chirii in Berlin sunt destul de mici si stiam ca daca o sa cautam ceva mai mult putem gasi ceva frumos la un pret destul de bun) Apartamentul de acolo mie mi-a palcut tare mult, era mare si l-am aranjat si era si intr-o zona cu o gramlada de baruri, restaurante, etc. Am plecat de acolo in iunie
  2. In iunie cand am ajuns la Paris, nu stiam inca cce o sa facem din septembrie si am zis ca pe prima bucata stam la o prietena care ne-a zis ca daca avem nevoie sa stam la ea 2-3 saptamani pana ne gasim apartament, nu e nici o problema pentru ea
  3. In iulie ne-am mutat n apartamentul unei alte prietena care nu era pe vara acolo si ii convenea si ei sa ii platim chiria in locul ei pe perioada in care ea nu era acolo
  4. Incepand cu august am vrut sa ne gasim ceva definitiv dar ca sfarsitul lui iulie a venit prea repede asa ca a trebuit sa inchiriem ceva doar pentru o luna de zile ca sa avem timp sa cautam alt ceva. Initial nu am fost prea incantati ca inchirierea de o luna pe august pe care o gasisem era intr-un apartament cu 3 camera pe care il imparteam cu inca o persoana si cum nu stii peste cine dai, nu prea iti arde. Doar ca surpriza a fost mare si persoana cu care am impartit apartamentul s-a dovedit a fi mult mai e treaba decat ne asteptam si am ramas prieteni in continuare si ne vedem si acum.
  5. In septembrie am fost incantati ca am gasit apartamment al nostru. Era foarte bine pozitionat in oras, era gata mobilat, era ok si la prêt am fost incantati. Si noi si prietenii care au venit sa ne viziteze (despre care v-am scris acum vreo luna si ceva, cand ma plangeam ca nu apucasem sa profit de noul apartament pentru ca era lume non stop pe capul nostru) Numai ca o minune nu tine decat 3 zile, dau de fapt 3 luni in cazul nostru, pentru ca dupa 3 luni tipul care ne-a inchiriat apartamentul si care la inceputul lui septembrie zicea ca pleaca din Paris pentru cel putin un an ne-a anuntat ca se intoarce la 1 decembrie si ca isi vrea apartamentul inapoi.
  6. In conditiile in care am fost anuntati cu foarte putin timp inainte de 1 decembrie ca trebui sa « parasim » noua noastra casa, nu am apucat sa gasim alt ceva in timp util asa ca din nou s-a gasit o prietena care sa ne zica « nici o problema, puteti sa stati la mine pana va gasiti alt ceva » si am ajuns intr-o noua casa si intr-o noua zona a orasului
  7. Si de cateva zile am ajuns si in noua noastra « casa » cu contract de inchiriere pe termen lung si din care NU MAI VREM sa ne mutam prea curand ca ne-am saturat sa tot fim melci cu casa in spinare. Dezavantajul noului apartament este ca e gol si ca mai trebuiesc facute cateva imbunatatiri de care ne apucam la sfarsitul saptamanii, si dupa ce « renovatul » e gata si mobila cea noua o sa se potriveasca la perfectie

 

Publicat în Paris

Craciunul in vitrine

Pot sa zic ca sunt un fan destul de mare al Craciunului. Imi plac ornamentele, imi plac luminitele, imi place bradul impodobit, imi plac fetele fericite ale copiilor cand nu mai stiu unde sa se uite de atetea jucarii si par fascinati. Acasa impodobeam bradul in ajun, apoi venea mosul si punea cadourile sub brad. Evident curiozitatea era mare si de cum ajungeau cadourile trebuiau desfacute dar apoi ca sa arate frumos in continoare si atmosfera de Craciun sa se continue pana la sfarsitul lui decembrie eram capabila sa oblig pe toata lumea sa puna cadourile inapoi sub brad si sa le lase acolo pana cand bradul e despodobit!

Ceea ce nu imi place lafel de mult e toata comercializarea Craciunului, lafel ca si a celorlalte sarbatori. de ce trebuie sa impodobeasca strazile si magazinele cu ornamente de Craciun inca de la inceputul lui noiembrie? Adica daca privesc din punctul de vedere al unui comerciant da, e normal, isi urmareste doar obtinerea profitului si probabil cu cat e pregatit mai din timp cu atat are sanse mai mari sa scoata profit mai mare dar parca din cauza asta putin din farmecul sarbatorilor se pierde.

Chiar si in conditiile astea, lucrul care imi place tare mult in Paris in perioada Craciunului sunt vitrinele marilor magazine. Imi aduc aminte si acum primul an cand am descoperit vitrinele. Auzisem ca fac decoratii speciale, ca totul este frumos si ca vitrinele iti iau ochii dar nu ma asteptam la vitrine animatem pline de ursuleti si alte animale de plus care se plimba, care canta, care il ajuta pe mos Craciun sa care si sa pregateasca cadurile. Eu am ramas cu ochii cascati, da pai copilasii care venisera cu parintii sa admire toate minunatiile alea. Anul asta inca nu am ajuns sa vad vitrinele, le-am vazut doar intr-o seara in treacat din masina. Tema vitrinelor e diferita in fiecare an si anul asta cele de la galeriliile La Fayette sunt facute in jurul comediilor muzicale. Papusele care seamana cu personajele din Mama Mia, Hairspray sau Soldatelul Roz si care danseaza pe acolo trebuie sa fie destul de nostime.

Auzisem un reportaj la televizor in care ziceau ca vitrinele de Craciun ale marilor magazine sunt gandite cu mai bine de un an inainte si ca reusesc sa atraga un numar enorm de vizitatori. Directoarea de la galeriile La Fayette zicea ca in mod normal magazinul are in jur de 250.000 de vizitatori pe zi si ca in perioada Craciunului numarul e mai mult decat dublu. Asa cum ziceam in cazum marilor magazine toata lumea e multumita, vizitatorii isi incanta ochii, uneori isi golesc si buzunarele iar comerciantii vad dubandu-se numarul vizitatorilor si probabil si al cumparatorilor.

filmuletul este lung dar dupa parerea mea merita vazut!

Publicat în Paris

Nu mai vreau mutat

Prin vara scriam cat de tare m-am saturat de mutat si plimbat dintr-o tara in alta, dintr-un oras in altul sau pur si simplu dintr-un apartament in altul. Da stiu, e si riscul meseriei si mi-am asumat asta cand am plecat la Berlin dar.. ce e mult strica…

Prin septembrie eram fericita ca intr-un final am gasit un apartament si ca ne mutam pe termen lung. Bine, termen lung insemnand minim un an, dar oricum, tot e ceva. Casa frumoasa, zona buna, toate bune si frumoase. Numai ca daca orice minune tine 3 zile, si la noi tot cu 3 a fost. Dupa 3 luni persoana care ne-a inchiriat apartamentul s-a gandit sa ne anunte ca de fapt se intoarce si ca va trebui sa plecam deci iar a inceput distractia.

Nu mai vreau zile petrecute pe net sau cu nasul in ziare cautand anunturi de inchiriere. Nu mai vreau vizite de apartamente prin toate cartierele, unele dintre ele le descopar acum, dupa niste ani buni de locuit in orasul asta. Nu mai vreau sa stau sa explic de fiecare data cand mergem sa vizitam de ce cautam, de ce trebuie sa ne mutam, ce facem etc. Un prieten zicea (si mare dreptate avea) ca aici te duci sa vizitezi un apartament de parca te-ai duce la interviu. te imbraci frumos, iti iei o gramada de acte dupa tine sa le arati proprietarului, si stati la cafea sau la ceai si ii povestesti viata ta, de parca te-ai casatori cu apartamentu ala. Si minunatii proprietari, sunt unii din ei care sunt ok si incearca sa fie draguti da mai sunt unii zici ca acum au aterizat de pe luna. Au o atitudine din aia asa de superioritate de iti vine sa ii impingi pe geam sperand ca apartamentu e minim la etajul 1( sa aiba de unde sa cada bine de tot, poate isi revine. Cred ca daca ar veni in Romania si ar vedea cum se inchiriaza un apartament ar face stop cardiac.

In fine… pana una alta apartament nu am gasit dar din actualul si in cateva zile „vechiul” apartament deja m-am apucat de aranjat si impachetat, facut cutii si genti. (ocazie cu care mi-am dat seama ca una din cele mai proaste invistitii ale mele sunt cartile pentru ca sunt multe, grele si voluminoase). Partea proasta e ca e cam frig afara ca sa ma mut la cort, dar ma mai gandesc.