Publicat în Despre mine

Statistica si motivatia

Blogul asta este o poveste veche. Atunci cand l-am inceput am reusit sa raman constanta si sa scriu articole pe el destul de regulat ceva mai bine de un an cred. Dupa care tot se intamplau diverse lucruri si ba nu aveam timp, ba uitam. Am avut tot felul de incercari de a reveni la scris regulat, nu neaparat in fiecare zi asa cum am facut-o timp de cateva luni bune la un moment dat dar macar de 2 sau 3 ori pe saptamana dar nici asta nu am reusit. Chiar ram fost surprinsa ca inca mai exista si ca cei de la WordPress nu l-au sters din cauza de inactivitate. Uneori nu intram pe el sau nici macar nu imi aduceam aminte de el cu lunile.

Apoi, mutarea in Belgia m-a facut sa ma gandesc din nou la blog si imi veneau in minte diverse subiecte de articole. Poate si pentru ca blogul asta l-am inceput cand eram la Berlin. Pana la urma m-am hotarat sa incep un nou blog si despre Bruxelles sa scriu in franceza. Si atunci m-am gandit ca blogul asta il voi lasa balta oarecum, ca nu voi avea nici timp si nici subiecte suficiente sa stau sa scriu pe doua bloguri. Dar poate ca m-am inselat.

Daca blogul cel nou are doar cateva articole si este deocamdata cunoscut de putine persoane care imi citesc postarile odata din cand in cand, atunci cand isi aduc aminte, blogul asta este mai vechi, are articole destul de multe si as zice eu destul de variate, ceea ce il face sa mai iasa la diverse cautari pe internet si desi este inactiv de ceva vreme, el tot imi aduce cititori sau mai bine zis vizitatori, ca nu stiu cati se mai si intorc dupaia. Si lucrul asta pe mine ma motiveaza sa mai scriu si aici, sa gasesc timpul si inspiratia si sa scriu. Evident ca nu este vorba de cine stie ce trafic, nu a fost niciodata si nici nu am vrut sau am crezut vreodata ca voi ajunge « faimoasa » dar 15 vizualizari sunt mai multe decat 2 si se pare si mai motivante.

Publicat în Uncategorized

Shopping for happiness boutique

Cu ceva timp in urma faceam publicitate unei prietene care isi facuse un blog-site cu bijuterii hand made, facute de ea. Pur si simplu pentru ca imi placuse ideea si pentru ca imi plac creatiile ei.

A lansat zilele trecute cea de-a doua colectie tot pe blog si cum Craciunul se apropie poate va gasiti pe blogul ei idei dragute de cadouri.

Shopping for happiness
Shopping for happiness
Publicat în Uncategorized

Publicitate de blog

Uneori ma gandesc ca poate sa fie interesant ca din cand in cand sa prezint bloguri care imi plac, care mi se par dragute sau interesante. Une fel de „pagina de publicitate” cu bloguri si site-uri mai degraba din Franta decat din Romania, uneori, invartindu-me pe internet au de unele chestii destul de dragute.

Blogul de azi e un fel de shopping blog al unei prietene, lansat saptamana trecuta, fix de 8 martie, cu cate ceva haine si cu multe accesorri hande made unicate. Unele dintre creatii mie imi plac mult de tot si de asta m-am gandit ca merita ceva publicitate.

Blogul se numeste „Shopping for happines” si desi proprietara este in Franta, ma gandesc ca daca se gasesc cumparatori chiar si mai indepartati nu o deranjeaza cu nimic sa trimita prin posta produsele. Va las deci sa aruncati o privire. 🙂

62714_493719584028324_747620983_nsursa foto aici*

 

Publicat în Uncategorized

2013 un nou inceput?

2013-marketing-trendsNoroc ca WordPress imi trimite in fiecare an drept cadou de anul nou un e-mail cu activitatea de pe blogul meu pe anul care tocmai s-a incheiat. Asa mi-am adus aminte de blog si am fost surprinsa sa vad ca desi eu nu am avut timp de el, oamenii l-au vizitat si l-au citit in continuare.

La un moment dat auzisem ca daca timp de nu stiu cate luni de zile nu scrii nimic pe blog si nu intri sa il actualizezi se pierde. Imi era frica la inceput ca se va intampla asa, dar vad ca nu este cazul si imi pare bine.

Revenind la mailul primit de la WordPress, nu numai ca mi-a adus aminte de blog, mi-a adus aminte si ca imi propusesem de mai multe ori sa revin „online” si poate ca 2013 este un nou inceput, ceva mai bun decat data trecuta cand am reusit sa scriu doar vreo 7-8 posturi dupa care s-a asternut linistea din nou. Incercam…

La multi ani 2013 si la cat mai multe posturi pentru blog 🙂

P.S. – va trebui sa ma obisnuiesc cu schimbarile facute pe interfata….

 

Publicat în Uncategorized

2 ani

Nici nu imi vine sa cred ca sunt 2 ani deja de cand am blogul si de cand in regula generala am scris periodic pe el. Cred ca am mai zis asta si anul trecut si poate si acum 2 ani dar la inceput am ezitat inainte sa incep sa scriu. Dupa ce am inceput sa scriu mi-am zis ca cu siguranta nu va rezista prea mult, asa cum s-a intamplat cu celelalte 2 sau 3 tentative de blog si de a scrie dar imi pare bine ca de data asta m-am inselat. Si cei 2 ani cred ca ma pot motiva sa scriu in continuare.

Ceea ce ma mai poate motiva sa scriu, chiar mai mult decat cei 2 ani trecuti e faptul ca se pare ca totusi am cativa cititori. In cele 8 luni in care nu am scris nimic am primit 2-3 mesaje sau comentarii la posturi mai vechi in care eram intrebata unde am disparut si cand ma intorc. Nu as fi crezut ca astfet de mesaje ma pot binedispune atat de tare! Multumesc pentru mesaje 🙂 Si in plus, pe langa mesajele persoanelor carora le-a fost dor de mine mai e si faptul ca blogul a ramas acolo unde l-am lasat si ca statisticile arata ca cititorii sau trecatorii nu l-au abandonat total, asa cum am facut eu. Zic a ramas acolo unde l-am lasat pentru ca auzisem la un moment dat ca data nu publici nimic pe wordpress timp de o luna sau asa ceva toate posturile vechi iti dispar, nu mai sunt salvate. Ramai cu numele blogului care va fi al tau in continuare dar in rest pierzi tot. Se pare ca auzisem prost si ca nu e asa, sau poate ca e asa dar perioada e mai lunga decat o luna. Oricum, la un moment dat, cred ca trecusera 2 sau 3 luni de cand nici macar nu mai aruncasem un ochi pe aici si mi-am adus aminte de posibilitatea „disparitiei” si cum am ajusn acasa am intrat repede sa vad daca nenorocirea s-a intamplat sau nu si tare m-am bucurat sa vad ca nu disparuse nimic. Dar chiar si asa, frica nu a trecut, avand in vedere ca nici acum nu stiu exact daca e adevarat sau nu. Si apoi cititorii si vizitatorii de pe blog….si la ei ma asteptam sincer sa dezerteze vazand ca nu mai e nimic nou pe aici. Dar nu a fost asa. Ba chiar pe 1 martie, saptamana trecuta, a fost una din cele mai aglomerate zile inca de la inceputul blogului, cu 257 de vizite (nu stiu sa va zic daca vizitele astea sunt unice sau nu ca nu stiu sa fac diferenta…). Si apoi, in regula generala desi eu m-am ocupat numai de „real life” pe „riendespecial” au trecut intre 1100 si si 1900 de click-uri in fiecare luna in absenta mea. Ba chiar mai mult, ieri uitandu-ma pe tot felul de detalii si pe noua grafica de la wordpress cu care inca nu m-am obisnuit am vazut si ca blogul a fost luat in calcul intr-un fel de top. Nu stiu mare lucru despre site si nici nu sunt intr-o pozitie buna, sunt pe locul 390 si ceva, dar sunt in top. Un fel de mini bucurie personala.

Si mai departe? Sa vedem daca intre 2 ani si 3 ani reusesc sa postez ceva mai des decat in anul care a trecut si in rest…vedem ce-o fi.

Publicat în Deprin lume adunate

Happy Blog-Day

Un fel de La multi ani pentru Blog Birthday…. Nu stiu daca sunt mai mandra de el sau de mine…ramane de vazut. De ce? Pentru ca atunci cand am inceput sa scriu acum un an nu credeam ca o sa dureze, eram destul de convinsa cu dupa 2 sau 3 luni o sa o las balta, asa cum facusem si in datile dinainte. Dar uite ca totusi nu a fost asa de data asta, asa ca acum zic „la mai multi ani!” 🙂

Comentarii, impresii, pareri si cifre?

– Viorica trebuie mentionata aici pentru ca oarecum din cauza ei a inceput totul, a ei si a grupului „eu citesc” pe facebook; ea mi-a dat indirect ideea cu blogul si uite ca a mers 🙂

– trebuie sa recunosc si ca uneori am enervat anumite persoane cu minunatul meu blog, cu posturile mele si cu statisticile

– dar in acelas timp e si placut sa iti faci prieteni noi care chiar daca nu ii cunosti personal au aceleas interese ca si tine, sau oricum, macar o parte din ele

– 306 posturi; se putea si mai bine, ca eu as fi vrut un post pe zi dar uneori nu m-am tinut de „cuvant”, incercam mai bine pentru anul urmator

– imi place sa scriu despre carti, despre filme si despre fapte diverse, nu as vrea sa scriu prea multe despre mine si sa devin prea personala dar cu toate astea ce e interesant e ca lumea pare sa fie mai interesata de posturile personale

– putin peste 17.000 de vizualizari intr-un an, mai mult decat ma asteptam!!!

– sunt inca destul de incepator in aranjare in pagina si personalizarea infatisarii blogului si cum nici nu e domeniul meu preferat ca sa stau sa aprofundez subiectul cred ca va mai dura ceva timp pana o sa am un blog personalizat si costumizat asa cum mi-ar placea.

Idei sau sugestii?

 

Publicat în Uncategorized

Mail de la WordPress

Am primit zilele trecute mail de la wordpress cu la multi ani dar si cu felicitari pentru anul 2010 in materie de blog. Nu imi fac iluzii prea mari, stiu ca e un mail automat trimis tuturor utilizatorilor cu datele fiecaruia in el dar in acelas timp, trebuie sa recunosc ca m-a si facut sa ma simt bine putin si sa ma umflu in pene de realizarile mele in „lumea virtuala” .

Si cum am constatat de cand cu blogul ca sunt mare amatoare de statistici si ma uit pe ele mai in fiecare zi, poate chiar mult prea des, mi-a placut sa vad si statisticile pe care mi le prezentau ei pentru blogul meu, cu cele mai citite posturi si termeni cei mai cautati care au adus lume pe blogul meu.

Postul care a adus cele mai multe vizite pe blog in ziua in care a fost publicat a fost cel despre meciul de fotbal Franta – Romania. Sincer, daca nu as fi fost in Paris si nu as fi ezitat sa merg sau sa nu merg la meci probabil ca postul asta nici nu l-as fi scris.

Postul cu cele mai multe vizite pe tot parcursul 2010 a fost tot cel cu meciul Franta – Romania, spre surprinderea mea.

Pe locul doi a fost lista cu cele 100 de carti interzise. Trebuie sa recunosc ca postul asta ma asteptam sa atraga ceva lume.

Locul trei e ocupat de primul post scris despre aventurile mele cu avionul. Sunt surprinsa cum oameni ajung in fiecare zi pe blogul meu cautand pe net „avion” sau alte lucruri legate de avion.

Pe patru este pagina „Oana” in care imi propun de la inceput sa scriu cate ceva despre mine dar unde tot nu ma hotarasc ce sa scriu si cum sa scriu, imi vine aiurea sa scriu despre mine intr-un stil original dar totusi simplu…o sa incerc totusi sa scriu ceva acolo, mai ales ca dupa cum observ lumea e interesata.

Si locul 5 e ocupat de pagina cu lista de carti citite. Sper sa se mareasca si numarul recenziilor la cartile alea in 2011.

Cuvintele cheie care au fost folosite cel mai des pentru a ajunge pe Nimic special sunt „avion” „lego” „sushi” „droguri” si „kartoffensalat”. Tot lafel, daca nu mi se parea putin exagerata povestea frantuzoaicei in Brazilia nu stiu in ce masura ma apucam eu sa scriu de droguri. Si daca nu ar fi fost Germania, nu as fi avut prea multe de povestit despre mancarea nemteasca sau jucariile nemtilor.

Urmatoarea comparatie cu statistici si vizitatori va fi probabil la un an de blog.

Publicat în Despre mine

7 luni !

Azi am 7 luni de blog!!!

Initial imi propusesem sa scriu un post pe zi dar mai ales in ultimele doua luni nu prea am reusit sa ma tin de „promisiunea” facuta mie. Oricum, ma gandesc ca cele aproape 200 de posturi (189 mai exact) din astea 7 luni sunt totusi ceva. 🙂 Si o sa incerc sa ma tin pe viitor de cel un post pe zi, vedem ce iese.

Din cele 450 de comentarii probabil aproape jumatate din ele sunt ale mele, in raspuns la parerile celor ce sciau dar si cifra asta imi place.

Dar cred ca cel mai important lucru in astea 7 luni este faptul ca am descoperit bloguri si oameni care imi plac!

Publicat în Uncategorized

Cum stam cu timpul

Daca pe la inceputul lui iunie sciam un post in care ziceam ca nu prea mai gaseam motivatia necesata sa scriu pe blog in fiecare zi asa cum imi propusesem, acum imi e ceva mai greu sa gasesc timp. 🙂 Vacanta? Nu, nu e vacanta de vina ci mutatul munca, cautatul unui nou apartament si faptul ca atunci cand am ceva timp liber prefer sa ies din casa.

Pai si daca stau ceva mai prost cu timpul acum, atunci de ce sa ma mai chinui sa scriu si pe blog? Mmmm… pentru ca imi place sa scriu aici, pentru ca nu vreau sa ma transform intr-un omulet teleghidat care in afara de casa, masa, munca nu face mare lucru si pentru ca vreau sa citesc in continuare ce scrie lumea pe alte bloguri, cele pe care le urmaresc si le citesc. Da, pot sa ii citesc pe altii si fara sa scriu eu, dar e mai simplu sa ii urmaresc cand revin si eu in fiecare zi pe blogul meu.

Concluzia? Incerc sa  ma tin de cuvant si sa scriu ceva in fiecare zi. 🙂

Publicat în Uncategorized

Nu am chef azi…

Sa ai blog si sa ai cititori inseamna sa scrii, sa ai inspiratie, sa fii funny, sa gasesti subiecte interesante. Dar si sa ai chef pentru toate astea. 🙂

Chiar sunt curioasa la voi cum e, si daca sunteti in „dispozitie” pentru blog tot timpul. Ca la mine, in ultimele zile, nu stiu, parca nu mai merge treaba, nu mai apuc sa scriu, sa ma uit pe blogurile pe care le citesc de obicei, incepe sa se duca un pic din motivatie.

E a doua sau a treia oara cand incerc sa imi fac un blog. Al doilea a fost un esec total ca a fost un proiect in parteneriat cu o asociatie care pana la urma nu s-a mai facut deci l-am abandonat dupa doar doua postari. Primul insa a fost tot un blog personal si m-a tinut vreo 2 luni cred. Dupa care incet, incet am uitat de el. Cand l-am inceput pe asta mi-am propus sa am o postare pe zi, ca de, am despre ce sa scriu si asa am un anumit ritm si poate poate ma tine mai mult. Mai am putin si fac 3 luni de blog si pana acum treaba a mers bine. E adevarat ca am avut zile mai aglomerate in „real life” sau mai cu putin chef si ca atunci posturile au fost ceva de genul putin text si niste poze, dar oricum. Si in plus, am ci cititori. Nu foarte multi, dar cum o parte din voi reveniti zic eu ca e de bine 🙂 Numai ca zilele astea sunt o mica legumica si in loc sa fiu inventiva si creativa, eu reciclez. Dar sper sa imi treaca.

Si cum incep sa mai stiu cate ceva si de prin blogosfera ma uit la stimabilul Chinez care scrie si are succes. Si ma gandeam….eu nici nu reusesc sa tin pasul si sa citesc uneori tot ce scrie el acolo, da pai sa mai fiu in stare sa si scriu lafel de mult.