Publicat în Berin, Uncategorized

Bike my way

Concluziile dupa primele mele expeditii pe bicicleta sunt urmatoarele:

– imi place sa merg pe bicicleta pentru ca fac miscare si pentru ca pot descoperi locuri noi in Berlin, si nu pentru ca imi place ideea in sine de a merge cu bicicleta

– cand mergi cu metroul nu te doare fundul, chiar daca traseul e lung; si in plus in metrou poti sa citesti in drum spre scoala, munca, etc

– Berlinul e locul perfect pentru a invata sa mergi pe bicicleta in oras; trotuarele si strazile sunt largi si sunt piste ciclabile peste tot (asta e, daca eu pana acum m-am urcat pe bicicleta de maxim 6-7 ori…)

– in Berlin e aglomeratie de biciclete; am ajuns la concluzia ca in orasul asta sunt mai multe biciclete decat masini!

– indiferent de unde si cand se va intampla asta, copiii mei vor sti sa mearga pe bicicleta si vor avea bicicleta; e placut sa vezi copilasi mici deplasandu-se pe bicicleta prin oras, alaturi de parinti, si ei tot pe bicicleta

– acum stiu ce e ala un dinam, cum se foloseste si ce zgomot face

– intr-o saptamana am facut 45,5 km

Publicat în Berin, Uncategorized

Targ de vechituri

Cand am ajuns in Franta nu intelegeam de ce francezilor le plac atat de mult targurile de vechituri si cum pot petrece ore intregi invartindu-se si uitandu-se la diverse nimicuri. Mi se parea ca pana si „Garage sale”-urile din filmele americane erau mai interesante. Desi chiar si acolo oamenii scoteau de prin casa ce nu le mai trebuia si puneau obiectele la vanzare, totusi vecinii puteau gasi dupa parerea mea ceva folositor. Poate ca am devenit mai melancolica cu timpul, dar acum imi plac si mie targurile de vechituri. Si in weekend am ajuns la unul de aici din Berlin.

Oarecum tema principala a targului de vechituri era perioada de razboi si nazismul pentru ca se puteau gasi destul de usor uniforme militare, tot felul de sepci si caciuli, arme de jucarie, monede din acea perioada, vederi si carti cu si despre Berlinul din perioada lui Hitler. Dar am mai vazut si un domn care vindea pendule si patefoane. Unul dintre patefoane servea chiar de monstra si pe el se asculta un disc cu muzica lafel de veche. Cred ca mi-ar placea sa am un patefon acasa, chiar si din cel cu manivela. Nu cred ca l-as folosi, nu foarte des cu siguranta, dar mi-ar placea sa am unul. Erau mai multe standuri cu bijuterii si gablonturi si cred ca ma voi intoarce in weekendul urmator sa ma ma uit din nou si poate sa imi cumpar ceva. Bijuteriile de argint, cerceii si inelele incepeau de la 3 euro. Mi-a placut si o vaza, din lut, cu flori pictate pe ea, foarte draguta. Vazusem pretul pe o alta vaza neagra, un pic mai mititica si era 1 euro. Mi-am zis ca daca si cea de lut este la cativa euro o voi cumpara. Doar ca, surpriza, vaza de lut era facuta in 1905 si costa 80 de euro. Inca ma mai gandesc la ea…Erau si o gramada de jucarii, papusi bebelus de care mi-am dorit toata copilaria mea si pana la urma tot nu am avut una, si tot felul de animale de plus. Am vazut prin multitudinea de animale de plus si o maimutica care isi baga degetul in gura identica cu una pe care am avut-o candva. Ma uitam la ea cat de urata este (asa mi se parea astazi) si imi aduceam aminte cat de incantata eram acum muuulti ani de ea si mai ales de faptul ca isi baga degetul in gura.

Publicat în Berin, Uncategorized

Zoo Berlin

Am fost la gradina zoologica. A doua oara in viata mea. Si toata ziua m-am gandit la nepotul meu care e inebuit dupa animale.

Gradina zoologica din Berlin a devenit celebra in 2006 prin Knut, un ursulet polar nascut in captivitate si respins de mama lui, care a fost adoptat de ingrijitorii gradinii. El a devenit vedeta gradinii zoologice, idolul copiilor si al presei germane si a reusit sa aduca o gramada de bani si de vizitatori. Knut traieste in continuare in „casa” lui din Berlin, doar ca acum nu mai este poate lafel de dragalas, fiind un ditamai ursul. A ramas insa jucaus, eu cand l-am vazut se juca in apa cu un alt prieten urs polar.

La gradina zoologica am mai vazut elefanti si rinoceri, zebre, niste lei, tigri si pantere foarte frumoase, care la ora mesei au decis sa faca intrecere si sa vada cine rage mai tare. Unul din urangutani nu numai ca era vedeta dar se credea si VIP, ne-a scos limba, s-a strambat la noi si s-a dat in spectacol mai bine de jumatate de ora, leganandu-se si cocotandu-se pe toate crengile si funiile posibile, sub privirile fascinate ale vizitatorilor si cele plictisite ale celorlalti urangutani din cusca. Dar mi-a placut ca in afara de animalele „exotice” de prin Africa si Asia care mie mi se pare interesante, la zoo din Berlin poti vedea si porci, vaci, gaini, da, da, din alea cum avea bunica in curte. 🙂

O lebada neagra a vrut sa imi manance floarea cea verzulie de pe balerini. 🙂 O inteleg, avea cam aceiasi culoare cu salata care ii fusese servita la pranz si probabil s-a gandit ca floarea de pe incaltarile mele trebuie sa fie mai apetisanta. Iar o capra a reusit sa ma pacaleasca. Intr-un parculet erau lasate libere oi si capre si puteai sa cumperi mancare pentru ele de la niste tonomate (bagi fisa si curge mancarea). Si m-am inghesuit si eu alaturi de copiii mici, sa cumpar mancare, sa vina si la mine iezii sa manance din palma. Doar ca doamna capra stia cum sta treaba si cand a vazut ca am pus mana sub tonomat sa astept sa curga mancarica, m-a impins si a bagat botul direct unde trebuia si a mancat ea tot!

Publicat în Berin, Uncategorized

Deutsche Oper kammermusik

Luni seara am fost la Opera. De fapt la un concert de muzica de camera care a avut loc la Deutsche Oper. Cativa studenti la Conservator si tineri artisti ai Operei din Berlin au interpretat melodii ale catorva compozitori asiatici (Vietnam, China, Corea, Japonia, Filipine). E oarecum pentru prima data cand ascult astfel de muzica clasica. Dar mi-a placut. Cred ca este destul de speciala. Comparata cu compozitorii clasici, mi s-a parut ca melodia nu avea aceiasi cursivitate, era sparta, intrerupta, cu sunete inainte urmate brusc de sunete prea joase si invers. Cel putin asa a inteles melodiile urechea mea cea fara prea multa „educatie muzicala”. Dar am constatat cu uimire ca instrumentele clasice pot scoate sunete la care nu m-as fi asteptat. Muzica asiatica, cu acele clinchete de clopotei si gonguri mi-am imaginat intotdeauna ca poate fi cantata numai cu instrumente speciale. Aseara am aflat ca acele clincanite de clopotei pot fi scoase si de o vioara normala, am aflat ca un contrabas poate scoate si sunete destul de ascutite, am aflat ca poti canta melodii asiatice la trompeta si la clarinet.

In centrul atentiei a fost compozitorul chinezo-filipinez Jeffrey Ching, care traieste la Berlin si care a si fost prezent aseara la concert. El si-a lansat aseara una din cele mai noi creatii, Bombyx mandarina/Bombyx mori, scrisa special pentru a fi interpretata pe partea vocala de catre soprana Andion Fernandez, sotia sa si una dintre solistele Operei din Berlin. Inainte de interpretarea piesei Ching a explicat cum a ajuns sa o compuna, ce inseamna titlul si cum ar trebui interpretata compozitia. Nu cred ca se intampla prea des sa poti avea in fata ta compozitorul unei opere de arta si el sa iti explice cum si de ce a compus piesa respectiva. Primele 15 note din Bombyx mandarina, prima parte a compoztiei, sunt un inceput de piesa de-a lui Mozart. Apoi, plecand de la cele 15 note, Ching a compus versiunea lui, iar din loc in loc este reluata o mica parte de cateva note din piesa lui Mozart, oarecum pentru a-i aduce aminte compozitorului de unde a plecat. Bombyx mori, a doua parte a compozitiei pleaca de la o melodie chineza compusa in aceiasi perioada ca si muzica lui Mozart, un fel de paralela pe un alt continent. Titlul operei face referire la viermii de matase, Bombyx mandarina fiind cei salbatici, capabili sa supravietuiasca in orice imprejurari iar Bombyx mori fiind cei domestici, orbi si incapabili sa se hraneasca singuri. De aici si diferenta de stil in interpretarea celor doua parti. Prima parte este cursiva, ca si cum ar fi cantata de niste profesionisti care stiu partiturile pe dinafara, iar cea de-a doua este parca interpretata de niste incepatori, care se pierd printre note si le e greu sa se regaseasca. Pentru a ilustra a doua parte de interpretare, unul din artistii din mini-orchestra se lansa in solo pe cateva note pe care le canta din nou si din nou iar ceilalti se prefaceau pierduti in partitura si apoi unul cate unul gaseau bucatica cantata in solo si se alaturau melodiei.

Publicat în Berin, Uncategorized

Duminica in parc

Ca tot ma plangeam de vremea urata din Berlin, duminica a fost frumos si soare si am fost in parc. Cu bicicleta evident!!! (bine, am descoperit un parc nu prea departe de casa si cred ca se putea merge si pe jos pana acolo, asa intr-o plimbare un pic mai lunga). Si cu o carte in rucsac sa stau frumos pe iarba si sa citesc. In schimb nu ma astetam ca parcul sa fie plin de lume. Parinti cu copii de toate varstele, care se jucau cu mingea sau erau incantati ca se pot plimba cu bicicleta si cu rolele. Erau si cateva spatii cu nisip si niste mici topogane unde se puteau juca copiii. Un teren de beach voley cu nisip si toate cele, o gramada de oameni care jucau frezbee, badminton, tenis cu piciorul, ce apucau si ei. Altii stateau cumintei pe paturica, lafel ca si noi, ori la picnic, ori tot cu o carte, ori pur si simplu incercau sa se bronzeze.

Demult nu mai vazusem asa mare aglomeratie intr-un spatiu public. M-a facut sa ma gandesc la weekendurile la padure de cand eram in liceu si la 1 mai si a doua zi de Paste la Bididia, la Babadag sau la Celic. Atmosfera se potrivea, cu atat mai mult cu cat erau si niste gunoaie in peisaj (da, si nemtii au, nu numai noi). Ce lipsea era gratarul cu mici si fumul dar sunt lucruri carora eu nu lei voi duce lipsa niciodata.

Vreau in parc in fiecare weekend daca se poate!

* am descoperit intre timp ca exista doua parcuri in Berlin unde poti face inclusiv gratar…

Publicat în Uncategorized

Mancarea indiana

Germania este cunoscuta pentru marea comunitate de turci care traiesc aici. Dar asta nu inseamna ca sunt singurii straini care s-au mutat aici si si-au adus cu ei traditiile, obiceiurile, bucataria. Indienii nu se lasa mai prejos nici ei. Iar numarul de restaurante cu specific indian din Berlin este impresionant. Sunt micute, sunt ieftine iar mancarea este delicioasa. Unele din ele au un adevarat decor indian si ospatarii sunt imbracati in haine traditionale. Mirosul este inconfundabil, si desi cand iesi de acolo ai impresia ca nu va mai iesi niciodata din hainele tale, nu vei ezita sa ii vizitezi din nou, cerand un Yogi Tee in timp ce cu greu te decizi ce sa mananci de data asta. Daca orezul este garnitura de referinta, pentru carne poti alege intre pui, porc, peste, uneori chiar fructe de mare, tofu, rata sau vanat, de toate in afara de vita cea sacra. Iar combinatiile de dulce si sarat, picant in diferite feluri si sosuri cu tot felul de alune sau fructe exotice te fac sa iti doresti o expeditie culinara in India de cel putin un an, ca sa ai timp sa incerci tot ce se poate incerca. Cel putin la mine asa este.

Problema este uneori alta….daca cumva nu cunosti restaurantul si mancarea nu este foarte proaspata, consecintele sunt tragice. Din cauza multelor condimente nu prea iti dai seama de prospetime decat a doua zi cand ai facut o intoxicatie de toata frumusetea. Nu mi s-a intamplat niciodata asa ceva cu un restaurant din Berlin, dar am avut la un moment dat de suferit de pe urma unui restaurant indian. Timp de 3 zile nu am fost capabila sa mananc decat o jumatate de biscuite dietetic.

Se pare ca incet, incet viajoa devine un fel de site de referinta. Acolo am gasit blogul unui restaurant indian din Bucuresti care mi-a placut. Merita aruncata o privire.

Publicat în Berin, Uncategorized

Coana Mitza…aaaa, pardon, Oana biciclista

In Berlin lumea circula cu bicicleta. M-am hotarat sa ma conformez si eu doar ca am zis ca astept sa se incalzeasca un pic, si ca pana iese soarele merg cu metroul. Aseara am fost sa recuperez bicicleta cuiva care nu este in Berlin pana la vara si a binevoit sa mi-o imprumute pe aceasta perioada.

Desi era trecut de 10 seara si pana acasa erau vreo 10 kilometri (practic aveam de traversat orasul de la Vest la Est) am hotarat ca ma intorc pe bicicleta. Nici traseul nu il stiam foarte bine dar m-am descurcat pana la urma. Noaptea pe bicicleta prin Berlin e frumos doar ca nu se poate fara cateva aventuri, nu?

Dupa ce am plecat spre casa si am pedalat vreo 10 minute am realizat ca roata din spate e destul de desumflata (asta dovedeste cata experienta am in materie de biciclete). Am zis ca poate dau de vre-un alt biciclist la vreo intersectie si in germana mea stalcita il intreb de pompa. Am intrebat unul, apoi al doilea, nimic, nu aveau pompa. Intr-un final am dat peste un domn ceva mai in varsta. Initial nu intelegea ce vreau de la el. I-am aratat roata, si atunci a inteles. A zis ca nu ar pompa cu el dar ca sta la doua blocuri mai incolo si sa merg cu el acasa ca imi umfla roata. Am ezitat un pic dar apoi am zis ok, mai auzisem povesti cu nemti binevoitori care te ajuta cand te astepti mai putin. Deci problema cu roata am rezolvat-o.

Nu am avut bicicleta in viata mea si am invatat sa merg pe bicicleta (sau mai bine zis sa imi tin echilibrul cat de cat) cu copiii din spatele blocului si cu vara-miu. Deci si acum, nu sunt inca profesionist. Drumul spre casa aseara a fost ok pentru ca in oras sunt mai peste tot piste ciclabile si acolo unde nu sunt m-am urcat frumos pe trotuar, nici nu ma gandesc sa ies prea curand pe sosea. Doar ca la un moment dat aseara pista ciclabila era pentru maxim o suta de metri fix pe marginea soselei. Evident ca am vrut sa ma intorc pe trotuar cat de repede posibil si nu am vazut cat de inalta e bordura si m-am imprastiat cat sunt de mare. Dar pe trotuar!!!

Apropiindu-ma de casa a inceput sa se aglomereze si ultima bucata a fost o adevarata incercare pentru mine pentru ca a trebuit sa fac slalom printre pietoni dar si sa impart spatiul ciclabil cu alte biciclete. Nu am intrat in nimeni, am ajuns acasa doar cu o cazatura, destul de rezonabil…

Bicicleta acum o am, o sa circul cu ea destul de des, eu ma gandesc sa renunt complt la metrou si sa merg cu bicicleta cand va trebui sa ma deplasez, deci cred ca pana la vara voi fi capabila sa evit pietonii si bordurile si sa nu ma mai stresez cand aud sau vad ca o alta bicicleta sau masina se apropie de mine.

Publicat în Uncategorized

2 ierni e prea mult…

E jumatatea lui aprilie dar Primavara inca nu si-a adus aminte ca tre sa ajunga si pe la Berlin. Din cand in cand ma amageste si trece asa in vizita cate o zi sau doua. Apoi se cearta din nou cu Iarna care ea nu vrea inca sa plece si cred ca e destul de convingatoarea domana Iarna ca o convinge mereu pe Primavara sa nu vina sa se instaleze definitiv si sa o mai lase un pic pe Iarna sa isi faca de cap pe aici.

Eu o astept in continuare, cu ceai cald care sper sa nu se raceasca de tot pana ajunge. Cat despre Iarna, suntem prietene bune si ne intelegem tare bine dar anul asta prea si-a facut de cap. A nins aproape intruna, a batut vantul de a scuturat tot, gradele au luat-o si ele la fuga cand au vazut atata vant si ninsoare si au coborat cu destul sub zero. Ca sa nu mai zic de soare, si el cu dinti evident, care se ascundea de duamiaza ca pe la 4 jumate deja nu mai era de gasit, era intuneric bezna.

Cu frigul de aici, nemtii fac glume si zic ca esti un adevarat berlinez abea dupa ce ai stat 2 ieri in Berlin. Una nu e suficienta, considera probabil ca poti sa hibernezi ca ursul, sa stai in casa cu nasul sub patura din noiembrie pana in martie…

Publicat în Uncategorized

Karaoke

In weekend am fost la Karaoke. Barul era dragut, in schimb povestea cu Karaoke nu lafel de tare. Multe din melodiile interpretate mai bine sau mai rau de aspirantii la „gloria de-o seara” erau nemtesti si evident nici nu le cunosteam nici nu le intelegeam. Am mai fost de cateva ori in baruri de karaoke in Franta si e destul de dragut dar nu pot zice ca e activitatea mea preferata pentru serile de weekend. Asa, odata pe an merge.

Nu am incercat niciodata sa cant, stiu ca nu am voca. La scoala, aveam cor evident, dar eu eram vocea a 3-a cu inca doi din baietii din clasa. Eram cei complet pe dinafara de fapt, dar cum toata clasa canta, ne-au pus si ne noi acolo, asa pe post de bibelouri ca sa nu ne simtim exclusi. Era mai bine totusi daca nu deschideam gura.

In schimb, cand am intrat in bar sambata, persoana care avea microfonul era cam lafel de pe dinafara ca si mine. Si mi-am spus ca daca el poate sa zgarie urechile ascultatorilor fara sa i se arunce rosii si oua pot si eu sa incerc. Asa ca ne-am facut curaj si ne-am dus pe scena. Am cantat „Dragostea din tei” (da!!!! aveau melodia) si chiar am fost aplaudati la sfarsit. Cred ca lumea nu se astepta sa fim capabili sa cantam versurile, si sa trecem peste cu lalalala  cantand doar ma-i-a hiiiiii de la refren 🙂 Dar am vrut sa mergem mai departe si am incercat si „Summer nights” al Oliviei Newton John cu John Travolta si asta a fost un dezastru.

Eroul serii a  fost un domn de vreo 45-50 de ani, dupa parerea mea strain si el care ii imita pe Prince si pe Tina Turner ca un adevarat profesionist. Cand a inceput sa cante prima melodie Kiss a lui Prince m-am intrebat pentru cateva secunde daca chiar canta el Karaoke sau daca nu cumva e defapt chiar Prince pe banda. Avea exact acelas timbru vocal !!!

Publicat în Uncategorized

Cu specific nemtesc

Anul trecut am facut „naveta” intre Paris si Berlin utilizand aproape toate mijloacele de transport (tren, avion, autocar). Mi s-a parut distractiv dar si un pic enervant sistemul de plata al toaletelor pe autostrada, de cum intri in Germania. Enervant pentru ca daca tot intri in barul, restaurantul respectiv si iti cumperi de acolo o cafea si un sandwich sau oricum, ceva de mancare, si le faci vanzare de ce sa mai platesti si toaleta? Nu sunt obligati prin lege ca si in Romania sa aiba toaleta daca servesc mancare? Distractiv pentru ca te duci la toaleta, bagi moneda de 50 de centi in aparat si iti iese „bonuletul”. Totul este automatizat. In plus, bonuletul de 50 de centi folosit la toaleta il poti apoi folosi sa platesti parte din ceea ce iti cumperi de la restaurant/cafenea. E bine de stiut deci ca intai se merge la baie si apoi se merge la cumparat diverse. 🙂 Mi-am zis totusi ca oricum iesi mai ieftin platind intrarea la toaleta si avand autostrada gratis, nu ca in Franta unde autostrada costa o gramada de bani.

Cand am ajuns in Berlin si am iesit la un suc am vazut insa ca si in oras, in baruri si restaurante treaba cu toaleta e lafel. Le faci vanzare si bei muuuulta bere (ca doar esti in Germania), apoi le mai faci „vanzare” si cand trebuie sa mergi la baie. Ca in fata toaletei sta o tanti in capotel alb sau bleu care iti zica ca costa 20, 30 sau 50 de centi si abea dupa ce i-ai platit iti inmaneaza hartie igienica (bine, nu chiar de fiecare data, dar oricum).