Publicat în Filme

Les Césars français

Les Césars sunt echivalentul Oscarurilor dar pentru filmele frantuzesti. Sau poate ca echivalentul Oscarurilor e mult spus, sunt premiile de cinematografie franceze, organizate si ele in fiecare an, de mai bine de 30 de ani. Pana acum cativa ani habar nu aveam ce e cu ele si nici nu mi se parea foarte interesant sa ma uit la ele. Intre timp am inceput sa ma uit la ceva mai multe filme frantuzesti, am inceput chiar sa le apreciez pe unele dintre ele, am inceput sa cunoscut realizatorii si mai ales actorii si in plus m-a impresionat una din prezentari. Gazda principala a fost Valérie Lemercier care a facut gluma dupa gluma si improvizatie dupa improvizatie.

Din filmele nominalizate si premiate anul asta, recunosc cu rusine ca nu am vazut aproape niciunul. Dar in functie de critici, de actori, de prezentarile facute in timpul ceremoniei de vineri seara mi-am facut in cap o lista cu cele care mi-ar placea sa le vad si o lista cu cele pe care cu siguranta nu le voi vedea.

Premiul pentru cea mai buna actrita intr-un rol principal i-a fost acordat Sarei Forestier pentru rorlul in Le nom des gens. Ceea ce surprinde in premiul asta este ca celelalte nominalizari erau nume mult mai sonore ca de exemplu Catherine Deneuve, Christine Scott Thomas, Isabelle Carré si Charlotte Gainsbourg. Dar acelas lucru il pot spune si despre cel mai bun actor in rol principal, premiul i-a revenit lui Eric Elmosnino, un actor de teatru si nu de cinema dar care se pare ca l-a interretat pe Serge Gainsbourg intr-un mod pur si simplu genial in filmul cu acelas nume, Gainsbourg. Ceilalti nominalizati au fost Gérard Depardieu, Roman Duris, Jacques Gamblin si Lambert Wilson. Premiul pentru cel mai bun film a fost acordat pentru Des hommes et des Dieux despre care, lafel, am auzit numai de bine.

The Ghost writer a lui Polanski a luat si el cateva trofee, printre care cel de cel mai bun regizor si cel mai bun montaj. Quentit Tarantino a primit un César pentru intreaga cariera si a fost tare placut sa ii aud pe Diane Kruger si pe Christoph Waltz prezentand premiul in franceza. Judie Foster a fost presedinta juruiului si de fiecare data cand o vad pe aici pe la vreo emisiune ma surprinde franceza ei perfecta.

Publicat în Filme, Uncategorized

Cum nu m-am uitat la Oscaruri

Cred ca de vreo luna tot zic ca abea astet seara Oscarurilor, ca o sa stau sa ma uit la ceremonie, ca s-a potrivit de minune faptul ca nu muncesc luni asa nu am nici o problema cu statul pana tarziu si trezitul apoi de dimineata. Numai ca Oscarurile au fost aseara iar eu am dormit ca valiza in gara, fara sa vad nici macar 5 minute din ceremonie.

Saptamana a fost incarcata, apoi ziua de vineri a fost poate si mai plina decat celalte asa ca am inceput weekendul cu maare nevoie de somn. Vineri seara am stat totusi pana tarziu ca m-am uiat la ceremonia de decernare a César-urilor (echivalentul Oscarurilor pentru filmele franceze si despre care va povestesc maine). Apoi sambata seara din nou nu s-a dormit ca am dat petrecere de casa noua (si despre asta o sa scriu in zilele care urmeaza) si deci sambata a fost „singerea” dimineata pe la 6 fara ceva. Si in conditiile astea aseara pe la 11 si ceva m-am uitat cu regret la programul TV sa vad la ce ora incepe ceremonia dupa care m-am bagat in pat. M-am gandit ca oricum premiile nu stiu ce surprize vor aduce (si am avut dreptate intre Natalie Portman, Colin Firth si A king’s speech nu pot zice ca ma asteptam la altceva), ca rochiile domanelor si domnisoarelor o sa le vad mai bine in poze, si dicursurile de multumire ale castigatorilor sunt oricum puse pe site-ul oficial al Oscarurilor.

Asa ca am facut nani si am vazut castigatorii de dimineata, teleghidata, de cum m-am dat jos din pat am deschis calculatorul.

Publicat în Filme

Filme de Oscar

In fiecare an cand ies nominalizarile la Oscar zic ca filmele de care auzisem si pe care as fi vrut probabil sa le vad oricum, faptul ca sunt nominalizate le prioritizeaza si mai tare in lista cu ceea ce vreau sa vad. Si desi in fiecare an zis ca vreau sa vad nu stiu ce filme, pana la urma tot nu reusesc sa le vad pe toate. De exemplu The blind side, filmul cu care Sandra Bullok a luat oscarul de anul trecut vroiam sa il vad inca de cand am auzit de el si nici macar acum nu am reusit sa il vad.

Dar totusi din filmele care sunt nominalizate la oscar intr-o forma sau alta anul asta am vazut deja cateva.

Black Swan cred ca e unul din cele mai bune filme pe care le-am vazut in ultima perioada. Poate ca povestea nu e una extrem de iesita din comun, o dansatoare „confirmata” dar nu foarte sigura pe ea din punct de vedere emotional isi vede amenintat postul de prima balerina in Lacul Lebedelor de o noua dansatoare tanara, draguta si foarte carismatica. Natalie Portman este geniala in rolul principal dar nici Mila Kunis si Vincet Cassel nu sunt mai prejos.

In calitate de fac Clint Estwood nu aveam cum sa nu vad filmul asta, chiar daca nu ar fi fost nomonalizat la Oscar. Matt Damon pare sa fie noul actor preferat a lui Estwood iar Cecile de France mi-a placut dintotdeauna. Un baietel care isi pierde fratele geaman, o femeie de succes careia i se schimba viata dupa ce era cat pe ce sa moara si un barbat care poate comnunica cu mortii ajung sa se intalneasca desi locruiesc in tari diferite. Subiectul este ceva mai special dar Estwood reuseste sa atraga atentia si pe momente sa te lase cu gura cascata sau sa te intrebi de ce e viata atat de nedreapta. Uneori ma intreb ce e oare in sufletul omului asta si oare prin ce a trecut in viata ca sa poata puna in imagini atat de mine lucruri atat de dureroase…

Hors la loi sau Outside de law in varianta englezasca este inca un film care vorbeste despre Algeria si lupta ei de a deveni independenta de Franta dupa cel de-al doilea razboi mondial. Cel putin in Franta subiectul este discutat, comentat, ecranizat, povestit destul de des; Cat despre film, daca a dezamagit festivalul de la Cannes, de ce ar face impresie mai buna la Oscaruri?

In afara de faptul ca Jesse Eisenberg joaca extrem de bine un rol de mic monstrulet nu stiu ce as putea spune de bine despre filmul asta. Primul lucru pe care am vrut sa il fac dupa ce am vazut filmul a fost sa imi sterg contul de Facebook. E un fel de uoitati-va la filmul asta ca sa intelegeti pana unde pot sa mearga oamenii pentru bani sau pentru faima. E adevarat ca Mark Zuckerberg and company au spus ca lucrurile nu s-au intamplat chiar asa si ca filmul ramane film dar toata povestea m-a dezgustat.

Si aici lafel, Jeremy Renner joaca bine, dar in lest filmul a fost pentru mine prea lung, prea lent si cu o actiune destul de previzibila. O gasca de prieteni din copilarie cu multe afaceri necurate la activ se apuca sa jefuiasca o banca. Apoi unul din ei se gandeste sa iasa cu tipa care lucra la banca. Face in asa fel incat sa se cunoasca intamplator, incep sa iasa impreuna si evident se indragostesc unul de altul. Si apoi inevitabilul se produce…ea afla adevarul. Nu tocmai cea mai neasteptata sau palpitanta poveste. Cel putin nu pentru mine.

Si mai e Inception, dar despre asta am scris deja aici.

Publicat în Filme

Love Story

Love Story este considerat unul dintre cela mai bune filme romantice care au fost realizate sau unul dintre cele mai romantice filme cum vreti. Multa lume il considera probabil prea vechi care sa mai aiba ce cauta in topuri, prea kich poate ca sa fie in topuri si poate prea banal.

O poveste de dragoste intre un Oliver Barrett, un tanar bogat si Jeniffer Cavilleri o tanara saraca care pare la inceput imposibila. Familia lui nu este de acord cu iubirea dintre ei dar lui nu ii pasa si se casatoreste cu ea, chiar daca tatal lui il desmosteneste. El vorbeste cu tatal lui cu Sir (care pentru mine este un fel de dumneavoastra) iar ea ii spune tatalui ei pe nume. Totul in jurul lor pare sa fie complet diferit daca nu chiar la polul opus cand vine vorba despre unul sau despre celalat. Dupa ce se casatoresc decid ca ea va munci ca profesoara pentru a aduce ceva bani in casa pana cand el isi va termina facultatea de drept. Dupa ce isi termina facultatea si incep sa castige ceva mai multi bani, grijile financiare sunt de domeniul trecutului si decid sa faca un copil. Cum nu reusesc merg la doctor sa vada cine este cel care are eventual o problema si asa descopera ca ea este foarte bolnava. La scurt timp dupa descoperirea bolii moare.

Povestea filmului e relativ banala dar trista si este ecranizarea cartii cu acelas nume a lui Erich Segal. Filmul e facut pe undeva pe la inceputul anilor 70 iar eu l-am vazut prima data cand aveam cred vreo 12 ani. Nu stiu daca a fost povestea in sine, actorii sau varsta mea dar la momentul respecif filmul m-a impresionat tare de tot. Si de atunci il vad in fiecare an, cel putin odata pe an. Da, probabil ca mare parte din replici le stiu acum pe de rost dar povestea mi se pare in continuare lafel de frumoasa si lafel de trista. Nu stiu ince masura pot spune ca este filmul meu preferat, dar in orice caz este un film pe care il revad intotdeauna cu mare ddrag (si cu multe lacrimi).

Publicat în Filme

Si eu despre Oscaruri

Stiu ca mai toata lumea a scris deja despre nominalizarile la Oscar de anul asta, stiu ca cei interesati de subiect cunosc deja nominalizatii dar cum si mie imi place subiectul am zis sa imi dau si eu cu parerea de cine va castiga si ce.

Mult timp m-am intrebat care sunt criteriile ca un film sa poate fi nominalizat la Oscar, de curand am aflat de la Ruxandra ca filmul trebuie sa ruleze un anumit numar de saptamani consecutiv intr-un cinematograf din Los Angeles. Nelamurirea asta o aveam si inca o mai am pentru ca nu intelegeam anul trecut sau acum doi ani de ce „Gran Torino” a lui Clint Estwood nu a fost nici macar nominalizat.

Nominalizatii la cel mai bun film al anului sunt urmatorii:

Black Swan

The Fighter

Inception

The Kids Are All Right

The King’s Speech

127 Hours

The Social Network

Toy Story 3

True Grit

Winter’s Bone

Nu am vazut decat Black Swan, Inception si The social Network. Dupa cate am citit eu cred ca The King’s Speech este cel care va lua oscarul pentru cel mai bun film. Din cele vazute nu stiu de ce nu prea am incredere in INnception desi mie mi-a placut, in Black Swan Natalie Portman a fost geniala si probabil va luat oscar pentru cel mai bun rol feminin dar filmul per total nu cred ca are sanse. Iar Thae social network sper eu ca nu va luat nimic, a luat destule Globuri de aur, ii ajung dupa parerea mea.

Actorii nominalizati pentru cel mai bun rol:

  • Javier Bardem in “Biutiful”
  • Jeff Bridges in “True Grit”
  • Jesse Eisenberg in “The Social Network”
  • Colin Firth in “The King’s Speech”
  • James Franco in “127 Hours”

Mi-ar placea sa il vad pe Javier Bardem cu statueta dar din nou, dupa ce am auzit prin presa si pe asta parca il vad mergand la Colin Firth. Si din nou sper ca The social network nu va lua nimic desi trebuie sa recunosc ca Jesse Eisenberg a jucat bine.

Actritele nominalizate pentru cel mai bun rol:

  • Annette Bening in “The Kids Are All Right”
  • Nicole Kidman in “Rabbit Hole”
  • Jennifer Lawrence in “Winter’s Bone”
  • Natalie Portman in “Black Swan”
  • Michelle Williams in “Blue Valentine”

Eu aici cred ca „batalia” se va da intre Annette Bening si Natalie Portman si sincer imi place Natalie Portman si tare mi-ar placea ca anul asta sa fie 3 in 1 pentru ea adica oscar pentru rolul in Black Swan, logodnicul Benjamin Millpied cunoscut pe platourile de filmare la Black Swan si probabil si bebelusul care se va naste anul asta conceput cam tot in timpul filmarilor la Black Swan.

 

 

 

Publicat în Filme

Filme frantuzesti

In perioada sarbatorilor am reusit sa vad ceva mai multe filme, mai ales ca in ultima perioada am cam tras chiulul la capitolul asta. Si ca sa diversific unpic in asteptarea filmelor nominalizate la Oscar, mi-am facut de lucru cu cateva filme frantuzesti. Mai sunt inca 3 – 4 pe care le am pe lista si vreau sa le vad, dar sa zicem ca ceea ce am vazut deja e un inceput bun.

In „De l’autre côté du lit” Sophie Marceau este satula sa o faca pe super-mamica, sa se imparta intre treburile case, un mic job si ingrijit copii fara ca Dany Boon sa aprecieze ceea ce face. Si ca sa ii arate ca totusi o iubeste el zice „da” atunci cand ea ii propune sa faca schimb de vieti, de ocupatii zilnice, de joburi. Ideea mi-a placut si ma asteptam la o comedie ceva mai interesant plecand de la ideea asta, dar filmul e destul de slabut, accentuand prea tare parca faptul ca si un barbat poate sa devina atasat de casa si de copii si ca o femeie poate sa devina omul interesat de munca si care isi neglijeaza familia.

Filmul asta am vrut sa il vad inca de cand i se facea reclama inainte sa iasa in cinema, dar apoi am plecat in Germania si nu am mai apucat. Prietene care mi l-a dat acum mi-a zis ca ei nu prea i-a placut si se astepta la mai mult. Mie chiar mi-a placut. E o comedioara prosteasca bazata pe prejudecatile francezilor si care satirizeaza putin imaginea lui Sarkozy in Franta. Neully Sur Seine este un oras in periferia Parisului dar este asa mai chic, rezidential, este de altfel orasul unde Sarkozy a fost primar inainte de prezidentiale. In film sunt refolosite intr-un cu totul alt context multe din „frazele culte” ale presedintelui si se merge pe ideea de emigrare „aleasa” ii vrem pe cei minunati si destepti care ne pot aduce ceva dar nu si pe restul. Povestea filmului este aceea a unui adolescent de origine marocana care este trimis sa locuiasca la Neuilly cu matusa lui si cu noua familie a acesteia, sotul de „vita nobila” si cei doi copii ai lui dintr-o casatorie precedenta.

Joyeux Noel este povestea trupelor franceze, nemtesti si scotiene care in timpul primului razboi mondial se decid sa simta ca este Craciun, chiar daca sunt in razboi. Craciunul in transee nu este tocmai Craciun asa ca, pentru o seara trupele inamice fac „pace” pentru ca zic ei razboiul nu se va decide in seara de Craciun si petrec toti impreuna. Ideea filmului mi-a placut mult de tot si povestea este emotionanta, sngurul lucru care l-as avea de reprosat filmului este ca e putin cam lung.

 

Publicat în Filme

Filme romanesti – Ratacire (1978)

Din cele peste 100 sau cate ori fi ele de posturi pe care le am la televizor am si un post romanesc. Oare care? TVR international, caruia eu sincera sa fiu nu ii inteleg utilitatea. Dau aceleasi filme vechi tot timpul, o emisiune o vezi in reluare de 3 – 4 ori intr-o saptamana, si nici macar stirile nu le transmit in direct, sa fie in acelas timp cu momentul in care sunt sifuzate in tara, ca sa nu mai vorbim de emisiuni special facute pentru postul asta care cred ca sunt inexistente. Deci postul asta il am, dar nu ma uit la el niciodata, sau de fapt mai niciodata. Atunci cand vin parintii mei in vizita ei il mai lasa, asa cat sa aiba pe fundal zgomot in romana.

Ultima data cand au fost ai mei aici, tot asa. Dupa ce au m-am uitat la stiri, stateam cu mama acasa si ea a zis sa schimbe sa vada poate, poate e ceva interesant pe TVR international. Si era un film, atunci doar ce incepea. Eu am zis ca nu ma itereseaza, mama a recunoscut-o repede pe Ioana Pavelescu si a zis ca sa ne uitam sa vedem totusi ce este. Si asa ne-am uitat la „Ratacire” de la cap la coada. Asa am descoperit-o si eu pe Ioana Pavelescu…poate ca ar fi trebuit sa o stiu de mai demult, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

Filmul, este povestea unei tinere studente, Doina, care desi indragostita de un coleg de facultate decide sa se casatoreasca cu Hans, un domn ceva mai in varsta decat ea de origine germana, pentru ca isi zice ea ca asa va avea o viata lipsita de griji. Cred ca in film nici nu e neaparat vorba de mirajul occidentului si de dorinta de a pleca din tara ci mai degraba de idea ca in Germania se traieste mult mai bine si sotul ii poate oferi tot ceea ce are nevoie. Nunta este extrem de comica dupa parerea mea, tipic romaneasca, cu muzica populara, sarmalute, porc si palinca, iar mirele, care este totusi unul din personajele principale ale evenimentului este complet strain in peisaj. Ca si cum ar fi fost luat de pe turnajul unui alt film, cu un subiect total diferit si pus in misjlocul oamenilor acelora fara ca el sa stie unde se afla sau de ce se afla acolo. Dupa nunta pleaca in Germania unde tanarul cuplu ar trebui sa traiasca fericit pana la adanci batranete numai ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Relatia dintre cei doi nu este asa cum se asteapta Diana, Hans sta foarte putin timp cu ea, familia lui este rece, si bariera limbii ingreuneaza si mai tare comunicarea. Ea vrea sa munceasca ca sa aiba ce face si ca sa isi faca prieteni, el considera ca nu este nevoie, si tot asa. Cel mai trist este cand de sarbatori se plictiseste cu familia lui Hans si da fuga in dormitor sa dea un telefon la prieteni. Numai ca prietenii din Romania si-au vazut de viata mai departe si sarbatorile sunt un prilej de bucurie asa ca dupa un „Sarbatori fericite” si „ce mai faci” o expediaza ca sa isi continue petrecerea.

Desi e cu ceva ani mai batran ca mine, filmul ramane oarecum de actualitate cred eu, pentru ca ideile despre cat de bine este „afara” au ramas si faptul ca nu tot timpul gasesti ceea ce te astepti sa astepti va ramane neschimbat.

Publicat în Filme

Eroii copilariei

Vazusem postul asta ca leapsa circuland pe diverse bloguri si mi-a placut, m-a facut sa ma gandcesc la ce frumos era cand eram copil si la cat de inebunita eram dupa desene animate. Am ramas cu gandul la el si cum sunt in dispozitie mai de copii si cadouri si iarna si mosul care tre sa vina in cateva zile m-am gansit sa scriu despre asta.

Cred ca nu aveam preferinte prea complicate in materie de desene animate, imi placea mai tot ce prindeam in afara de alea cu roboti si monstri ucigatori. Nu am fost mare amatoare de SF-uri niciodata. In rest, orice e ok. Cat despre desenele despre care scriu astazi sunt pur si simplu primele care imi vin in mainte cand ma intorc in timp cu 10-15-20 de ani (wow, cum suna!!!)

 

Va mai aduceti aminte de Cartea Cartilor? Eu trebuie sa recunosc ca desi imi aduceam aminte perfect de desenele animate, nu mai imi aduceam aminte de titlul lor si a trebuit sa caut putin pe internet ca sa gasesc. Desene animate educative nu toate prostiile cu roboti si batai la ce se uite copii in ziua de azi (cum ar fi zis bunicamea). Ne invatau lucruri bune, cu  povestioare din Biblie si intoarceri in timp, si robotelul Memo care stia tot felul de detalii despre detoate. (sincer, din cauza acestui desen animat am un prieten care a fost poreclit Memo si asa a ramas si in ziua de astazi desi are vreo 30 de ani si de putin timp este si tatic). Desenele atunci mi-au placut si imi aduc aminte cum ne aduman cu oti daca eram pe afara la joaca ca sa ne uitam. Acum uneori stau si ma gandesc si ma minunez de cat de multa religie puteam sa bag in mine… Subiect discutabil, evident.

 

 

Cred ca Frumoasa si Bestia a fost prima mea poveste de dragoste in materie de desene animate. Toate nebuniile de la Disney etc inca nu prea se gaseau in Romania si nu stiu cum si de unde ai mei sau frati-miu au reusit sa imi cumpere caseta video cu filmul. Oricum am fost in al noua-lea cer si ma uitam la ea in bucla. Imi placea tare mult de Canuta, si Ceasul si Lumanarea mma cam enerveau din cand in cand, nu intelegeam de ce trebuie sa fie rautaciosi. Cat despre biblioteca unde mergea Belle sa ia carti sa citeasca cred ca va ramane pe veci gravata in memoria mea 🙂 Cred ca am descoperit Disney prin desenele asta animat si poate asta e si motivul pentru care in continuare mi se pare unul dintre cele mai reusite desene. Cred ca m-as uita cu drag din nou la el, de la cap la coada si proabil tot cu sufletul la gura.

 

 

Ma intrebam daca a fost mai mare nebunie cu Candy sau cu Sailor Moon. Nu stiu, poate ca a fost Sailor Moon. Si la ala ma uitam dar nu eram lafel de incantata ca si cu Candy. Si in plus cred ca a aparut mai intai Candy deci e posibil sa fi avut mai mare priza la public pentru simplul motiv ca a fost primul. Nu stiu daca baietii se uitau si ei la desenele astea ca erau asa mai de fete dar mie mi-a placut. Ma intreb daca l-am vazut la TVR sau pe posturile italiene, dar poate pe amandoua, in acelas timp acum, cand aud genericul in franceza si asa imi suna cunoscut deci chiar ma intre de ce sunt atat de amestecate amintirile despre Candy. Mi-am amintit de desenele astea acum vreo 4 ani si m-am uitat la ele din nou pe internet, a vazut toate cele 130 de episoade. Unele mi s-au parut plictisitoare dar oricum, per total cred ca sunt amintiri frumoase daca am avut rabdare sa ma uit pana la capat.

 

 

Mila è Shiro cred ca au fost primele mele lectii de italiana 🙂 Erau deja foarte la moda in Romania posturile italienesti si daca nu te uitai la Mila è Shiro nu erai in gasca cu noi in spatele blocului. Imi aduc aminte cum ne povesteam intamplarile, uneori de dadeam cu presupusu despre ce a zis sau a vrut sa zica unul din personaje plus ca apoi mai era si melodia care ne placea si ne apucam sa o cantam. Si evident ca apoi cu melodia ieseau certuri ca tu ai zis nu stiu cum dar de fapt zice altfel si asculta-ma pe mine ca e asa cum zic eu nu cum zici tu. Cred ca daca cineva s-ar fi uitat la noi ar fi fost tare amuzat. Oricum desi nu sunt mare fan al desenelor animate japoneze si si acum ma tot intreb cum pot copii sa bage in ei atata manga astea cu voleiul si povestea de iubire dintre cele doua personaje a reusit sa ma atraga si sa ma scoata din pijamale destul de devreme dimineata ca sa vad ce se intampla. Mai tarziu cand am facut si volei vre-un an jumate eram si mai incantate. Bine, nu ca as fi fost eu cine stie ce jucator bun, nici nu m-am tinut de volei decat vre-un an si ceva dar oricum, aveam ceva in comun cu Mila si cu Shiro.

 

 

Cred ca unul dintre lucrurile care m-a atras la Nils Holgersson este ca la inceput imi era aproape imposibil sa ii pronunt numele. Si apoi cred ca este primul caz in care am stiut ca desenele este facut dupa o carte si dupa ce am inceput sa vad desenele animate m-am apucat sa citesc si cartea si am inteles conceptul. Apoi sa calatoresti pe o gasca si sa te plimi prin tot felul de locuri mi se parea inca de pe atunci foarteinteresant. Stiu ca la un moment dat imi puneam intrebari despre Nils, de cum calatoreste el singur si daca oare parintii lui nu zic nimic, si il lasa asa, sau daca lui nu ii e frica sa fie asa singur tot timpul. Imi aduc aminte destul de vag intamplarile din desene si cred ca mi-ar placea sa revad cateva episoade asa cat sa ili reimprospatez memoria.

Publicat în Filme

Inception

Lumea scria despre filmul asta inca din vara, a fost asteptat, vizionat, apreciat si asa mai departe. In jurul meu cred ca am auzit saptamani la rand vorbindu-se de el. Am vrut sa il vad inca de la inceput dar trebuie sa recunosc ca sunt un pic codase in ultima perioada cu uitatul la filme si mersul la cinematograf, asa ca Inception am reusit sa il vad abea acum vreo saptamana sau cam asa ceva.

Imi place DiCaptio in mare, imi place Marion Cotillard si mi-a placut de ea inca dinainte sa devina actrita de renume mondial, imi place Ellen Page, mi-a placut din primele minute de Juno deci chiar daca actiunea ar fi lasat de dorit trioul asta de actori tot ar fi fost relativ suficient incat sa nu zic ca filmul e naspa, ciar daca ar fi fost.

Mi-a placut Inception poate chioar mai mult decat imi plac actorii care au jucat in el. Mi-a luat ceva timp sa imi dau seama cu ce se mananca de fapt si sa le inteleg teoria de a cobori dintr-un vis intr-un alt vis si sa inteleg notiunea timpului in fiecare din vise. Apoi mi-a luat ceva mai mult sa inteleg ce legatura poate sa aiba un arhitect cu visele dar pana la urma am inteles ca si peisajul e lafel de important. Apoi mi-a luat ceva si mai mult timp sa inteleg care ii era rolul lui Marion Cotillard si de ce aparea si disparea si de ce era mai degraba prezenta in vise si nu in realitate (asta atunci cand am reusit sa inteleg care e visul si care e realitatea).

Cred ca a trecut ceva timp de cand nu am vazut un film atat de complicat (complicat in mod placut) si care sa te tina alert si atent de la inceput ana la sfarsit ca sa poti intelege tot ce se intampla.

Publicat în Filme

Grey’s Anatomy

Grey’s Anatomy este cred singurul serial care a reusit sa imi atraga atentia atat de tare si sa ma faca sa astept ziua saptamanii in care apare noul episod ca sa ma uit la el. Cred ca este singurul serial din care am vazut absolut toate episoadele, fara sa imi scape nimic. Cunosc povestea, cunosc actorii (daaa, am intrat pe internet sa ii caut pe fiecare in parte, sa aflu ce fac si cum sunt in viata reala si sincer nu stiu care soc a fost mai mare, cel de a afla ca Patrik Dempsey/Derek Shepherd a fost casatorit cu o femeie cu 27 de ani mai in varsta decat el sau ca Justin Chambers/Alex Karev este casatorit si fericit si ca pe deasupra are si vreo 5 copii ). Sunt un mostrulet dependent de Grey’s Anatomy.

Am reusit chiar performanta de a corupe si persoane din jurul meu sa se uite la film. Si evident daca am convins pe cineva sa se uite m-am uitat si eu din nou, ce daca primele sezoane le-am vazut cred ca de vreo 4-5 ori. Acum, pe unul din posturile de televiziune redifuzeasa serialul de la inceput si dau cate un episod in fiecare zi pe la 5 si ceva. Evident ca daca nu sunt la munca si nu am alta treaba si e 5 si ceva si eu sunt pe acasa dau drumul la televizor si ma uit la episodul din ziua respectiva. e pe sarite, probabil vad cam un episod pe saptamana dar nu conteaza, oricum stiu mai tot ce se intampla. da, stiu, suna trist si disperat…

Dar desi sunt fan declarat si neconditionat al acestui episod, desi ma uit in continuare si la sezonul 7 si stiu tot ce se intampla si sunt la zi cu episoadele, trebuie sa recunosc ca nu mai e ca inainte. Si-a piedut din farmec, din actiune…. nu mai este ER combinat cu Melrose Place si nimicurile de zi cu zi ale personajelor au devenit subiectul major al serialului. Pacat! Consider ca un producator bun stie cand sa spuna stop, chiar si atunci cand serialul este de mare succes. E mai bine dupa parerea mea sa te opresti in glorie si sa pastrezi aprecierile decat sa vrei sa scoti cat de multi bani poti din audienta si sa lungesti un serial, sa tragi de el pana nu mai poti, pana cand telespectatorii se satura de el si isi schimba aprecierile in critici. Cred ca Grey’s Anatomy ar fi trebuit deja sa se fi terminat, eventual cu un final glorios si socant, de genul sezonului in care lumea se intreba ce se va intampla cu Izzy si George, mor sau supravietuiesc, sau poate doar unul din el dar in acelas timp era atat de nerealist pentru ca era vorba de doua din personajele principale…