Publicat în Despre mine, Paris

Ghiocei

Imi place iarna si frigul dar imi place si cand vine primavara. De fapt, cred ca mai mult decat venirea primaverii si incalzitul de afara imi place atmosfera care insoteste primavara. Si imi place tare mult florile de primavara, mai ales ghioceii si zambilele. Si cu ghioceii eram obisnuita de devreme ca avea bunica in gradina si culegeam de cum ieseau.

Primul an in care am ajuns in Franta in primavara tot ma uitam dupa ghiocei si nu intelegeam de ce nu gasesc. Apoi am inceput sa imi intreb prietenii unde as putea sa gasesc, stiam cum se zice la ghiocei de la lectiile de franceza din clasele 1-4 cand invatam cantecele. Mare mi-a fost mirarea sa ii vad uitandu-se crucisi la mine si neintelegand ce vreau de la ei. Initial am crezut ca stiu eu numele florilor gresit dar am verificat in dictionar si asa ca mine era. Deci am intrebat din nou dar mi s-a zica ca florile pe care le tot caut eu nu prea exista la francezi. Eu cel putin de cand sunt aici nu am vazut niciodata. De ce, asta nu stiu.

Cand m-am plans prima data unei prietene din Romania ca francezi nu au ghiocei si ca imi lipseste primavara cu ei in vaza ea s-a gandit sa imi faca surpriza si de martisor mi-a trimis 3 ghiocei presati pe care ii mai am si acum. Zilele trecute cand a ajuns mama la mine, care a fost primul lucru care l-a scos din poseta? 3 buchetele de ghiocei!!! Deci acum sunt tare mandra de mine ca am in bucatarie ghiocei.

Publicat în Despre mine, Uncategorized

Verbe – sau prima leapsa pe anul asta

Am dat de leapsa asta la Tomata si mi-a placut tare mult asa ca am furat-o si azi imi fac de lucru cu ea, stiu eu ca Tomata nu se supara.

SUNT – intotdeauna mi-a fost greu si mi-a venit peste mana sa vorbesc despre mine, motiv pentru care nici pe pagina dedicata mie nu am scris inca nimic. Dar hai sa incerc… sunt incapatanata, sunt mica de statura, sunt binevoitoare

AS VREA – sa plec pentru vreo 2 ani sau poate putin mai mult in Africa, India si/sau America Latina

PASTREZ – nu prea mai pastrez nimic dar mai am inca prin cutii si dulapuri carnetele de note de la scoala, un desen facut cu manuta mea cand eram in clasa 1, poze multe si cu cat mai vechi cu atat mai bine, un colier pe care l-a primit mama cand m-am nascut eu si am inceput sa pastrez desenele nepotilor mei ca sa le arat peste vreo 10 ani.

MI-AS FI DORIT – sa am o gasca de frati si surori acaca, intotdeauna i-am invidiat pe colegii mei de clasa care avea peste 2 frati/surori acasa

NU IMI PLACE – cineva ar zice ca ar fi mai scurta lista cu lucrurile care imi plac dar cu toate astea eu nu consider ca sunt mofturoasa 🙂 Nu imi place indiferenta si ignoranta oamenilor fata de ceilalti

MA TEM – de intuneric si de sobolani

AUD – incerc sa fac tot ceea ce aud sa sune mai bine, cateodata pacalindu-ma pe mine….

IMI PARE RAU – imi pare rau ca am facut sa sufere unele persoane care nu meritau si imi pare rau ca nu reusesc sa fiu afurisita atunci cand trebuie

IMI PLACE – imi place sa citesc, sa ma plimb vara prin ploaie, imi place sa calatoresc, imi place sa ascult muzica veche

NU SUNT – suficient de atenta atunci cand poate ar fi nevoie (nu sunt punctuala, nu sunt bine organizata)

DANSEZ – mai putin decat as vrea sa dansez, oricum dansez pe oricefel de muzica si cu orice ocazie

CANT – nu cant niciodata, ma gandesc la urechile persoanelor din jurul meu pentru ca sunt persoana cu CEA MAI PROASTA voce de pe planeta

NICIODATA – as vrea sa nu spun niciodata

RAR – vin in Romania si si mai rar imi vad familia care nu locuieste in Tulcea

PLANG – intuna!!!! Sunt o plangacioasa, e felul meu de a ma descarca atunci cand sunt nervoasa, suparata, stresata, obosita

SUNT CONFUZA – nu prea sunt confuza, ori e asa, ori e altfel fara sa caut prea mult o cale de mijloc

AM NEVOIE – de mai multa incredere in mine uneori

AR TREBUI – sa ma intereseze mai putin ce parere au ceilalti despre mine si despre ceea ce fac

AS PUTEA – sa fac mult mai multe lucruri decat fac acum, totul e vointa si organizare

PS – Tomata de fapt mi-a mai dat o alta leapsa pe la inceputul anului pe care desi am ezitat muuult pana la urma nu am reusit sa o fac. Eu sunt inca stresata cu blogul si cu ce scriu despre mine, adica unele lucruri mi se par in continuare poate un pic prea [personale ca sa scriu despre ele, asa e si cu leapsa de care vorbesc. In acelas timp cred ca progresul e de apreciat, acum un an cand am inceput sa sriu pe blog nu m-ar fi convins nimeni nici macar cu amenintari sa scriu despre casa, despre aveturile cu gasitul ei, despre renovari si asa mai departe.De ce sunt asa, nu stiu….poate cand o sa imi treaca de tot „stresul” asta o sa imi dau seama mai bine.

Publicat în Despre mine

Real life under construstion

Asa cum ziceam la casa noua, ca sa se simta ca e noua si ca e a noastra tre sa ne apucam si de facut renovari, schimbari imbunatatiri. Zis si facut, suntem in plina renovare. Si ca sa fiu sincera, desi ne-am apucat luni, adica de 3 -4 zile deja m-am plictisit si abea astept sa se termine!!!

Atunci cand lumea prin jurul meu zicea ca face renovari sau ca zugraveste varuieste si altele de genul asta si se mai si plangeau poate putintel ca e greu, ca dureaza mult, ca e complicat ma gandeam, putin rautacios, in sinea mea ca nu e mare ranza si ca nu inteleg de ce trebuie sa te plangi. Ce mare lucru. Te duci la magazin si cumperi tot ce iti trebuie. Dai o mana de var pe perete. Lasi sa se aeriseasca din cauza de mirosuri, vreo zi doua, in timpul asta faci si curatenia de dupa zugraveala si gata, casa-i luna curata si frumoasa ca noua!!!

Numai ca acum mi-am dat seama ca nu e chiar asa. Peretele ala are nevoie de ceva mai multe atentie decat ii dadeam eu la inceput. Apoi daca faci diverse chestii in toata casa evident ca dureaza cel putin o saptamana. Si pe toata perioada evident ca toata casa e cu fundul in sus, ca e dezordine si mizerie, ca totul se umple de praf chiar daca stai tu si mai strangi pe ici pe colo. Si mai tre sa mai dai o fuga la magazin ca ai mai uitat ceva sau daca tot faci bucataria hai sa vopsesti si tocurile de la geamuri si nu ai luat lacul pentru lacuit lemnul de la tocuri, sau poate ce stiu eu ce produs l-ai cumparat in cantitate prea mica si iti mai trebuie.

Si uite asa mi-am dat eu seama zilele astea ca reparatii si renovari prin casa pot insemna destul de mult timp alocat, si alergatura si la sfarsitul zilei oboseala mai mare decat ma asteptam. Evident, toate astea merita efortul, la sfarsit cine o sa fie fericita cu noua casa??? 🙂 Si nu ma plang, vroiam doar sa zic ca acum ii inteleg mult mai bine pe cei care zic sa e destul de mult de munca si e obositor.

Publicat în Despre mine

Administratia franceza

Daca tot m-am mutat trebuie sa ma intorc in vizite la prietenii mei functionarii publici pentru tot felul de formalitati de genul schimbari de adrese, date pentru asigurarea medicala si asa mai departe. Si stati fara grija, daca injurati functionarii din romania, sio cozile si tantiile de la ghiseu care in loc sa raspunda la intrebarile voastre stau la telefon cu prietenele in timp ce isi fac unghiile, si aici e lafel. Trebuie sa iti iei doua zile libere, sa te inarmezi cu multa rabdare si sa pleci cu tot dosarul de acte dupa tine ca nu se stie niciodata ce iti cer in plus fata de documentele care sunt pe lista.

Cred ca experienta cea mai comica este totusi cea din octombrie cand imi asteptam autorizatia de munca. Ma duc la oficiul fortei de munca straine si le zic ca astept de vreo 3 saptamani. Se uita nenea in calculator si imi zice ca el nu gaseste nimic. Norocul meu, am hartia cu stampila si data pe ea pe care scrie ca dosarul meu era complet si ca l-au primit. Ma trimite undeva „in spate, la birouri” sa il vad pe nenea care se ocupa de dosarul meu. Ma duc, nu am noroc, nenea avea zi libera in ziua respectiva. Colega lui zice stai sa ma uit totusi daca tot ai venit. Se uita la el in calculator si imi zice e ok, e semnata autorizatia stai sa o caut. A intors biroul cu fundul in sus si nu a gasit-o. Imi zice sa ma intorc a doua zi, ca sa vorbesc direct cu el. Ok. Ajung acasa si ce gasesc? Scrisoare ca mi-au refuzat autorizatia de munca, trimisa prin posta. Nu pricep nimic, dar cum tanti mi-a zis cae ok si sa ma intorc a doua zi dimineata, ma duc totusi. Ma duc a doua zi, direct la biroul lu nenea care lipsea ziua dinainte. Si surpriza, ii zisese colega ca il cautasem si ca vin si avea autorizatia mea de munca pregatita. Si intreb „pai si hartia care am primit-o acasa?” aaaa, pai din greseala. Nu l-am mai intrebat cum era daca nu ma deplasam si primeam doar refuzul prin posta ca eram deja destul de enervata.

Ieri am fost sa le cer sa schimbe niste informatii si acoperirea la asigurarea de sanatate, ca si aici e in functie de angajator si in functie de departamentul in care locuiesti. Dupa ce astept ca o tantie sa ma intrebe ce vreau si sa ii raspuns, ma pune sa astept din noua la o a doua coada. In total cred ca am stat vreo ora si ceva sa astept. Ajung pana la urma la un nene la birou, ii zic ce vreau, ii dau hartiile de care era nevoie (evident ca m-am uitat pe internet inainte sa vad tot ce imi trebuie) el imi zice ca nu e suficient, vrea si contractul de munca. Intreb de ce, avand in vedere ca am o declaratie de la angajator plus fluturasii de salariu. Imi zice ca lui ii trebuie. Ok, ii zic ma duc sa il iau si revin ziua urmatoare (ca evident, inchid la 4). Astazi ma duc din noua. Stau din nou la prima coada degeaba, apoi la a doua coada. Dau de o tanti azi. Ii intind hartiile, plus ii zic ca am si contractul de munca. La care ea „A! dar contractul nu ne trebuie, fluturasii de salariu sunt suficienti”.

Tot astazi, la altii, cu schimbatul adresei si departamentului. Ajung cu toate hartiile si le zic cand le dau ca mai demult am stat in alta zona. Ma intreaba daca am cerut sa se transfere dosarul de acolo la centrul care se ocupa aici, unde am noua adresa. Ii zic ca nu, ca imi imaginam ca ei fac asta. Nu, ma anunta ca trebuie sa sun eu sa dau adresa noua si sa cer transferul. OK, imi da si numarul. Numarul de telefon este cu 0800, tarif special, evident. ASta este, imi trebuie, deci sun. Dupa ce ma pune sa apas pe * apoi pe # apoi sa bag nu stiu ce cod si apoi ma lasa sa astept cateva minute bune, imi raspunde cineva. Ii zic care imi e problema ca m-am mutat si ca vreau sa imi trimita dosarul la centrul de la noua adresa. Care este raspusnsul? „A, dar nu se poate prin telefon, trebuie sa ne adresati o cerere scrisa.”

Publicat în Despre mine

Pot sa traiesc fara telefon

Din pacate pentru mine fac parte din acele persoane care sunt capabile sa stea ore intregi la telefon. De ce zic din pacate? Pentru ca imi dau seama ca intr-o anumita masura este o pierdere de timp! Adica evident ca e placut sa stai cu prietenii la povesti, mai ales cand esti in metrou sau in autobuz si nu poti face mare lucru dar cateva ore petrecute la telefon in fiecare zi parca totusi e prea mult.

Am inceput sa ma gandesc la lucrul asta dupa ce acum vreo saptama cred am citit in ziar un articol despre numarul de telefoane mobile in Franta. Conform unei statistici realizate prin vara, in Franta sunt folosite peste 62 de milioane de telefoane mobile ceea ce ar insemna ca 97% din populatia tarii are un mobil. Evident, ca si in Romania si mai peste tot, exista persoane care au mai multe telefoane, eventual unul pentru fiecare retea, sau unul personal si unul profesional. Acelas sondaj zice ca in capitala exista in media 140 de telefoane pentru 100 de persoane. Si ceea ce mi se pare impresionant dar fara sa ma surprinda este faptul ca , zic ei, o persoana trimite in medie 139 de sms-uri pe luna.

Inainte sa plec in Germania avea abonament, cu sms-uri nelimitate si cu 3 sau 5 numere din retea tot lafel nelimitat. Si mare parte din prietenii mei aveam cam acelas timp pe abonament. deci sms-urile erau trimise pentru tot felul de prostioae. Si cu cele 3 sau %5numere cu apeluri nelimitate evident ca daca eu il aveam pe X, acel X nu ma aveam pe mine ci avea un altul din prietenii nostri si daca vroia sa vb cu mine doar imi dadea beep ca sa sun eu inapoi si asa mai departe. Retea bine organizata 🙂 care facea ca o zi era suficienta pentru terminarea bateriei si puteam sa merg pana la 3-4 ore de vorbit la telefon pe zi. Acum cand ma gandesc la asta mi se pare enorm, e ca si cum iti creste un telefon la ureche si ramane acolo, nu mai poti sa scapi de el.

Apoi am plecat in Germania si nici nu stiam cat voi sta, nici nu cunoscteam foarte multa lume si mi-am luat o cartela si evident, din toate motivele astea adunate dependenta mea de telefon s-a redus. Inapoi in Franta am ramas si acum, dupa cateva luni bune cu cartela pe care mi-am luat-o cand inca eram in germania, doar ca sa am in continuare un numar francez. Si imi dau seama ca viata mea nu este mai trista, ca supravietuiesc destul de bine si ca lumea nu se mai crizeasa cand imi uit telefonul acasa sau uit sa il incarc si e stins timp de 24 de ore. Acum 20 de ani abea apareau in Romania telefoanele acasa si acum ne crizam ca nu putem sa dam de o persoana timp de o jumatate de ore? Da, mobilul este util si te poate scoate din incurcatura in multe cazuri dar in acelas timp este si o exagerare totala!

Publicat în Despre mine, Paris

Musafirii

Imi place sa vina prieteni in vizita, mai ales ca stau departe si ca eu ajung pe acasa destul de rar. Dar stand intr-un oras turistic uneori am impresia ca lumea se invita mult prea des si ca vine mai mult ca sa vizitezeorasul si nu neaparat ca sa ma vada pe mine. Si chiar si venind mai mult ca sa fie in vacanta nu cred ca m-ar deranja chiar asa de tare, doar ca atunci cand vin unii dupa altii si ai senzatia ca apartamentul tau s-a transformat fara sa iti dai seama in hotel, senzatia nu e prea placuta.

Cand m-am intors din Romania am venit impreuna cu vara-mea si cu sotul ei. A fost super ok, au venit sa stea o saptamana, anuntasera din timp, ca mai bine de o luna inainte, chiar a fost dragut sa avem lume in vizita. Doar ca pe bucata cand erau ei aici s-au mai anuntat niste prieteni. Si au ajuns aici fix in ziua in care vara-mea pleca. Deci nu am avut nici macar o zi de pauza doar pentru noi. Din nou, in mod normal imi face placere sa am oameni in vizita, si sunt sociabila, dar din cand in cand am nevoie si sa fiu singura. In fine. Au mai stat si prietenii vreo saptamana la noi. Cand au plecat ei ma suna mama si imi zice ca s-au gandit sa imi faca o surpriza si ca vin si ea cu tata peste o saptamana. Evident ca ma bucur ca vin ai mei in vizita, ca doar nu sunt scorpie din aia care sa isi deteste familie dar cand la sfarsit tragi linia si iti dai seama ca intr-o luna jumate ai avut o satamana  in care ai avut casa ta doar pentru tine pe bune ca ti se pare ca ai hotel…

Si apoi…stiti cum e cu musafirii, degeaba zic ei ca nu vor sa deranjeze, ca tu sa iti vezi de treaba si ei se descurca, nu e chiar asa. Tre sa iti faci programul si in functie de ei, seara acasa oricum sunt si ei acolo, nu te poti baricada la tine in camera ca ai nu stiu ce de facut si pe ei sa ii abandonezi in sufragerie in fata televizorului, tre sa le acorzi macar putina atentie. Si tu cand vi frant de oboseala dupa o zi proasta la munca, numai sa fii dragut cu cineva nu ai chef…

Cat despre parintii mei, nu e ca si cu musafirii normali. Normal ca daca vin la mine vreau sa stau cat de mult timp se poate cu ei, ca doar avem ce sa facem impreuna si ce sa ne povestim, deci cele 2 saptamani cu ei aici au fost asa cam de nesomn. Ca ma trezeam dimineata sa plec la munca, apoi cand ajungeam acasa mai ieseam cu ei in oras, mai mergeam la cumparaturi, mai stateam la povesti…si zilele erau ceva de genul culcat la 1 si trezit intre 5 jumate si 6 jumate dimineata. Si cand sunt ei in vizita in afara de muncasi de stat cu ei nu apuc sa fac absolut nimic. Prietenii mei apropiati deja stiu „aaa, sunt ai tai aici! ok, ne auzim cand pleaca!”

E ciudat cum reusesc musafirii sa faca din mine o persoana rautacioasa si poate putin carcatitoare in conditiile in care in mod normal sunt binevoitoare si bucuroasa de prieteni… 🙂

Publicat în Despre mine

Detest oamenii care se inghesuie!!!

Nu inteleg oamenii care simt nevoia sa se impinga, sa o ia ei tot timpul inainte, sa se inghesuie pentru o nimica toata. Daca e lume multa undeva, faptul ca te inghesuie nu te face sa avansezi, tot acolo ajungi doar ca in drum reusesti sa enervezi o gramada de alti oameni.

Ce ma enerveaza cel mai mult?

– oamenii care se inghesuie in solduri sau in reduceri, sa fie ei acolo, primii, in prima zi, nu cumva sa piarda ceva; daca as putea si am mai zis asta, as merge sa imi fac cumparaturile noaptea sa nu mai fie NIMENI cu mine in magazin, cat despre solduri si reduceri, mai bine o las balta decat sa se impinga cineva in mine…

– oamenii care se inghesuie la metrou, metroul e in statie, usile se deschid si cei care vor sa urca nu pot sa aiba rabdare sa coboare cei care au ajuns la destinatie, de parca ar pleca metrou din statie fara ei; in loc sa faca loc la iesire ca cei care ies sa poata sa faca asta mai repede si in plus, cu cat coboara mai multa lume cu atat e mai mult loc liber in metrou dar…nu, tre sa ne imbulzim si imbrancim putin…

– oamenii care se inghesuie la aeroport sa isi recupereze bagajele; bagajele sunt livrate pe o banda rulanta si de cum se dau jos din avion fuuuug la banda respectiva si mai mai ca se urca pe ea in asteptarea bagajului, de parca daca stau la juma de metru de ea le fura cineva bagajul, sau ajunge bagajul lor mai tarziu

– oamenii care se inghesuie la film, la spectacole, la concerte; au biletele in mana, cu locuri precise pe ele si cu toate astea vor ei sa se impinga si sa intre cat de repede in sala, de parca nu tot pe locurile alea stau orice ar fi, sau cine stie poate le place lor sa stea in sala sa astepte juma de ora pana incepe respectivul spectacol, concert, etc

Lista mea ar putea continua, dar astia sunt oricum pe primele locuri. Uneori ma gandesc ca poate sunt eu cea dusa cu capul careia nu ii place nici din aia, nici din aia dar oricum, nu mi se intampla chiar asa de des sa ma plang deci am zis ca de data asta merge.

Publicat în Despre mine

Pantooooooofi

Chiar daca nu imi era adresata in mod special, am furat o leapsa de la Cartim. Era cu pantofi si sunt fata, deci pantofii sunt o mare slabiciune!!!!! 🙂

Obiectivul lepsei era „sa ne cunoastem si altfel” adica dupa pantofii pe care ii incaltam. Asa ca am dat fuga la usa si am facut o poza cu incaltarile care erau acolo.

Si ca sa vedem si alti pantofi, leapsa merge mai departe la Tomata (daca are scufita de ce sa nu aiba si cizmulitze), la Bianca (daca am luat de la ea ceaiuri de ce sa nu ii dau si eu ceva mai…ciudatel), la Colorbliss (ca sa aflam mai multe despre persoane pe care nu prea le stim bine inca) si la Malina (prima leapsa de la mine)

Publicat în Despre mine

A trecut vara

Pe tot parcursul anului astetam vara, indiferent ca suntem copii sau studenti si vrem vacanta mare sau ca suntem deja adulti si numaram zilele ramase pana la concediu. Si in plus, pe langa asteptare, evident, facem planuri. Tot cam asa si eu. Inca de pe la Paste am inceput sa ma gandesc. Initial mi-am zis de Paste „Gata! La anu’ de Paste merg in Romania ” si „Mama ce pofta imi e de drob” dar de fapt asa zic in fiecare an de Paste desi ultima data am reusit sa ajung la ai mei de Paste acum vreo 3 sau 4 ani. Apoi am inceput sa ma gandesc la vara si la ce mi-ar placea sa fac. Romania era pe lista ca in fiecare an, doar ca vara asta mai erau si niste nunti motiv aditional. 🙂 In plus vroiam in Georigia si pentru vreo saptamana am avut in minte si o vizita in Liban. Iar daca e vorba de vara si de soare nu pot sa nu ma gandesc si la mare. Cand eram la Tulcea marea era atat de aproape!!!! Deci in fiecare vara ajungeam mancar o data, de doua ori. Uneori nu stateam mult, doar un weekend sau s-a intamplat chiar sa merg doar pentru o zi dar oricum erau macar cateva ore de soare si o balaceala. Si acum escapadele acelea la mare ii lipsesc.

Si acum, cand ultimele zile de soare au cam trecut si incepe sa fie din ce in ce mai frig trag linia si imi dau seama ca din toate planurile mele marete am reusit sa ajung in vara asta doar la Tulcea si in rest m-am mutat si am muncit. Asa ca…ce ramane de facut? Sa ma apuc de facut planuri pentru urmatoarea vacanta, sperand ca de data asta o sa reusesc sa pun in aplicatie ceva mai mult.

Publicat în Despre mine

7 luni !

Azi am 7 luni de blog!!!

Initial imi propusesem sa scriu un post pe zi dar mai ales in ultimele doua luni nu prea am reusit sa ma tin de „promisiunea” facuta mie. Oricum, ma gandesc ca cele aproape 200 de posturi (189 mai exact) din astea 7 luni sunt totusi ceva. 🙂 Si o sa incerc sa ma tin pe viitor de cel un post pe zi, vedem ce iese.

Din cele 450 de comentarii probabil aproape jumatate din ele sunt ale mele, in raspuns la parerile celor ce sciau dar si cifra asta imi place.

Dar cred ca cel mai important lucru in astea 7 luni este faptul ca am descoperit bloguri si oameni care imi plac!