Publicat în Despre mine

Statistica si motivatia

Blogul asta este o poveste veche. Atunci cand l-am inceput am reusit sa raman constanta si sa scriu articole pe el destul de regulat ceva mai bine de un an cred. Dupa care tot se intamplau diverse lucruri si ba nu aveam timp, ba uitam. Am avut tot felul de incercari de a reveni la scris regulat, nu neaparat in fiecare zi asa cum am facut-o timp de cateva luni bune la un moment dat dar macar de 2 sau 3 ori pe saptamana dar nici asta nu am reusit. Chiar ram fost surprinsa ca inca mai exista si ca cei de la WordPress nu l-au sters din cauza de inactivitate. Uneori nu intram pe el sau nici macar nu imi aduceam aminte de el cu lunile.

Apoi, mutarea in Belgia m-a facut sa ma gandesc din nou la blog si imi veneau in minte diverse subiecte de articole. Poate si pentru ca blogul asta l-am inceput cand eram la Berlin. Pana la urma m-am hotarat sa incep un nou blog si despre Bruxelles sa scriu in franceza. Si atunci m-am gandit ca blogul asta il voi lasa balta oarecum, ca nu voi avea nici timp si nici subiecte suficiente sa stau sa scriu pe doua bloguri. Dar poate ca m-am inselat.

Daca blogul cel nou are doar cateva articole si este deocamdata cunoscut de putine persoane care imi citesc postarile odata din cand in cand, atunci cand isi aduc aminte, blogul asta este mai vechi, are articole destul de multe si as zice eu destul de variate, ceea ce il face sa mai iasa la diverse cautari pe internet si desi este inactiv de ceva vreme, el tot imi aduce cititori sau mai bine zis vizitatori, ca nu stiu cati se mai si intorc dupaia. Si lucrul asta pe mine ma motiveaza sa mai scriu si aici, sa gasesc timpul si inspiratia si sa scriu. Evident ca nu este vorba de cine stie ce trafic, nu a fost niciodata si nici nu am vrut sau am crezut vreodata ca voi ajunge « faimoasa » dar 15 vizualizari sunt mai multe decat 2 si se pare si mai motivante.

Publicat în Despre mine

Am disparut

De vreo saptamana am disparut, desi am zis ca incerc sa nu fac asta. De ce am disparut? Raspunsul e relativ simplu de vreo saptamana sunt in Romania. Si de fiecare data cand vin acasa imi propun sa fac o gramada de lucruri dar din tot ce vreau sa fac nu reusesc sa fac mai nimic ca planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ. Am ajuns asa cum ziceam acum vreo saptamana. Am stat o zi si la Bucuresti inainte sa ajung la Tulcea iar de cand sunt la Tulcea am tot zis ca vreau sa scriu pe blog. Ba chiar am gasit si tot felul de subiecte interesante despre care vreau sa scriu, idei care mi-au venit pe drum , sau aici in Tulcea. Si cum am idei vreau sa le si pun pe „hartie” dar pana acum tot nu am apucat. La Tulcea, avand in vedere ca vin rar ceea ce vreau eu sa fac este pe plan secundar pentru ca in primul rand fac ce vor ceilalti de la mine. Trebuie sa vad o gramada de persoane, sa stau cu nepotii mei, ma mai invart si prin oras si in conditiile astea timp sa stau pe internet nu prea am. Uneori nici nu apuc sa imi verific mailurile si sa raspund la ele da pai sa mai am timp sa scriu pe blog sau sa stau pe messenger? Acum profit de faptul ca lumea in jurul meu inca are treaba ca e in timpul saptamanii si ca e prea devreme pentru a iesi la un suc sau la o cafea si micii monstruleti sunt la gradinita. 🙂

Desi va fi complicat, incerc sa revin marcar cu cateva posturi cat o sa stau aici.

*sursa foto – info delta

Publicat în Despre mine

Cu miros de primavara

Ieri a fost cald afara, am inceput sa simt ca vine primavara. Am putut sa stau toata ziua cu geamul de la balcon deschis fara sa imi fie frig, doar asa, sa adie cate o umbra de vant din cand in cand, doar cat sa aeriseasca casa. Ziua incepe sa fie mai lunga si parca si asta imi place. Am iesit afara si m-am invartit prin cartier cu ce aveam de facut si oamenii parca si ei pareau mai veseli, mai bine dispusi…poate pentru ca lafel ca si mine isi scosesera la plimbare hainele de primavara, nu ma erau incotosmoniti cu ditamai haine si caciula, fular, manusi si ditamai ghetele.

Nu pot sa zic ca primavara este anotimpul meu preferat si nici ca astept cu nerabdare vara si soarele toropitor. Din contra, as mai tentata sa zic ca anotimpul meu preferat e iarna pentru ca imi place zapada si nu ma deranjeaza deloc frigul, si in plus mai sunt si sarbatorile care imi plac mult de tot. In schimb am observat ca in fiecare an primele zile de primavara ma bine-dispun, ma fac sa ma gandesc la un nou inceput, totul pare mai usor si mai simplu si nu stiu, parca am un elan fara sa am vre-un motiv anume pentru a-l avea. Si astazi a fost o astfel de zi, in care am simtit buna dispozitie si motivatia de primavara!

Publicat în Despre mine

La telefon

Avand in vedere ca nu imi vad prea des nepotii incerc sa stau „aproape” de ei prin telefon, macar cand ma vad sa stie cine sunt si sa nu se sperie de mine 🙂 . Dar chiar si asa, probabil ca orice copil, nu sunt prea incantati sa vorbeasca la telefon. Cel mic mai vrea din cand in cand, mai ales atunci cand a invatat o poezie sau un cantecel nou la gradinita ca sa mi le zica si mie dar oricum datile cand vorbesc cu mine la telefon de buna voie nu sunt chiar asa de multe. Si dialogul este evident de genul eu pun intrebari despre ce au facut, oricum stiu deja de la mama si de la cumnata mea dar na, si apoi ei raspund monosilabic. Astazi cum a fost 8 martie nu de mult si au avut serbare m-am gandit sa ii intreb de serbare de poezii ca sa ii fac sa vorbeasca ceva mai mult, mai ales ca cel mic inca mai stalceste cuvinte. Numai ca era o broblema cu telefonul, era cu ecou si se auzeau si ei in telefon dupa ce imi spuneau mine. Si era prima data cand isi auzeau vocile si descopereau ecoul, si erau morti de ras amandoi ca vocea pe care o auzeau in telefon nu era lafel cu cea pe care o stiau ei. Si aproape ca s-au batut pe care sa vorbeasca cu mine la telefon mai mult. Bine, cel mic a inceput sa imi enumere toate animalele pe care le stie si dupa fiecare radea cand se auzea, cand nu a mai stiut animale a inceput cu „pui de elefant”, „pui de gaina” si deci le-a luat de la capat. Cat despre cel mare, si el, tot lafel, nu spunea propozitii intregi ca de cum isi auzea ecoul incepea sa rada.

Publicat în Despre mine

Martisor de noua generatie

Daca unele traditii si obiceiuri romanesti nu prea imi placeau cand eram in Romania si a trebuit sa astept sa fiu departe ca sa imi lipseasca din cand in cand, povestea cu 1 martie, martisorul, primavara si florile mi-a placut intotdeauna deci acum imi lipseste tare mult!!! Imi placea la nebunie sa ma duc pe strada unde erau amplasate pentru vreo saptamana tarabele care vindeau martisoare, unele dragute, unele originale, unele urate si neinteresante. Cred ca as fi fost capabila sa trec in fiecare zi pe acolo, lafel de curioasa si de entuziasmata. Baba in schimb nu mi-am ales niciodata. Doar partea cu primavara martisorul si florile imi placea 🙂 Si florile doar din cele de sezeon ( ghiocei, zambile si frezii de preferinta).

Aici, unde francezii nu au auzit de martisoare tare imi lipseste bucuria zilelor astora in Romania. Probabil ar trebui sa mentionez ca imi plac martisoarele in forma lor originala, adica o mica chestiuta cu un snur rosu care se atarna in piept ca un fel de brosa, si NU imi place noua tendinta de martisor de a oferi bijuterii si ce stiu eu ce alte chestii. Dar mama mea s-a gandit la mine si mi-a trimis martisor. Si nu de oricare, ci de ultima generatie. Cred ca acum vre-o doi ani am fost la Tulcea in primavara si am vazut bratarele martisor la prietenele mele si tare mi-a placut ideea. De maine sunt mandra sa imi atarn si eu una la mana, cu pomponei si tot ce trebuie!!!!

V doresc sa primiti cat mai multe martisoare si cat mai pe placul vostru! 🙂 Eu o sa fac publicitate traditiei romanesti si aici, ca am cateva martisoare in plus pe care abea astept sa le fac cadou!

Publicat în Despre mine

Ora de ajuns acasa

Vineri seara am ajuns acasa pe undeva pe la 12 si ceva. In metrou, in fata mea stateau doua adolescente care tot radeau si trimiteau sms-uri la prietenii de care tocmai se despartisera. S-au dat jos din metrou la aceiasi statie cu mine si au luat-o in directii diferite. De cum s-au dat jos din metrou si s-au despartit au inceput sa grabeasca pasul si una si alta uitanduse putin panicate la ceas. Era trecut de 12 cu vreo 10 sau 15 minute si probabil amandoua au avut bilet de voie pana la 12 si deja se gandeau ce le vor spune parintilor acasa ca motiv pentru intarziere.

Intamplarea m-a facut sa ma gandesc la cum eram si eu in liceu cand aveam bilet de voie si ora de ajuns acasa si la cum, in functie de dispozitia alor mei ma chinuiam sa ajung acasa la ora stabilita sau imi laum marja de intarziere de vreo 20 de minute. Cred ca lucrurl care de multe ori ma enerva la parintii mei in adolescenta era ora mea de ajuns acasa, pentru ca trebuia sa vin acasa destul de devreme comparat cu prietenii mei sau cu fratele meu mai mare care nu avea ora de ajuns acasa ca el era baiat….. Cand era doar mama acasa ma chinuiam sa ajung fix la ora stabilita sa nu intarzii deloc dar de fiecare data ajungeam acasa si o auzeam „ai intarziat!!!!!” si cand ma uitam la ceasul de pe perete era si 2 minute. Cand era doar tata acasa, stiam ca e mai ok si ajungeam pe la si 10 si mai niciodata nu zicea nimic. Cand erau amandoi acasa niciodata nu stiam cum va fi. Initial am sperat ca atunci cand voi avea 18 ani se va termina cu „ora de ajuns acasa” dar nu a fost asa, s-a terminat doar cand am plecat la facultate. Si in primul an inca era oarecum funny cand ajungeam acasa. Ieseam in oras cu prietenii si pe la 11 jum cand mama mergea la culcare suna sa vada ce fac. Intreaba orientativ daca mai stau si cat iar eu nu raspundeam si in sinea mea stiam ca de fapt ar vrea sa imi zica sa vin acasa sau sa nu mai stau mult dar stia ca nu prea mai poate.

M-am intrebat tot timpul care erau discutiile cu parintii pentru cei care aveau dreptul sa stea in oras pana tarziu….si cum ii convingeau.

Publicat în Despre mine

Spalatorie

In noua casa (nu mai e chiar asa de noua acum dar oricum…) inca nu este masina de spalat. asta inseamna pentru mine ca macar o data pe saptamana dau fuga la coltu strazii si imi spal catrafusele intr-o spalatorie „de cartier” si a simt asa , putin ca in filmele americane. 🙂 Numai ca in vizitele mele la spalatoria cu pricina dau numai peste ciudati.

Printre primele dati cand am fost, am ajuns acolo si un tip spala si el, lafel ca si mine, nimic mai normal. Numai ca la vreo 10 minute dupa ce am ajuns acolo au aparut si doi prieteni de ai lui si ca sa treaca timpul mai repede au zis ca hai sa fumeze si ei ceva. Si pe masa din spalatorie, pusa acolo ca sa iti impachetezi rufele ei s-au apucat sa ruleze tigarile (sunt multi francezi care cumpara tutun si foite si isi ruleaza tigarile singuri pentru ca tutunul este cu destul de mult mai ieftin decat tigarile). OK, dupa care s-au pus toti trei in usa spalatoriei si si-au aprins tigarile. Jumate din fum a ajuns inauntru evident….si mare mi-a fost mirarea cand mirosul a ajuns la mine si mi-am dat seama ca nu era vorba de tigari si de tutun…ci de droguri.

Saptamana trecuta din nou vizita la spalatorie. Ajung acolo un tip si o tantie. Asteptand mai apar inca doi tipi. tantia incepe sa dea indicatii la toata lumea despre cum se deschide usa la massina de spalat, cat detergent tre sa pui si unde, daca sa pui clor la albe si asa mai departe, fara ca nimeni sa o intrebe ceva si evident fara ca nimeni sa o bage in seama. Tipul care era deja in spalatorie cand am ajuns s-a uitat la mine cu o fata din aia de genu „tanti asta e nebuna” , eu nu am zis nimic. Ca sa imi vad de treaba am scos din traista cartea cu care venisem ca sa imi ocup timpul. Tipul in cauza se ridica si vine spre mine sa ma intrebe ce citesc, ii arat cartea si apoi incepem o conversatie banala…ce poti sa vorbesti 2 minute cu cineva intr-o spalatorie? Despre cartea pe care o citeam si eventual despre ce frumos e afara…. Numai ca, tipu se apuca sa imi povesteasca cum ca masina lui de spalat e stricata si de aici, nu stiu prin ce extrapolare ajunge sa imi explice ce jmeker e el cu pittbull-ul lui ca l-a amenintat pe nu stiu cine ca il omoara cainele lui si ca odata a ajuns si la politie cu cainele care s-a dat la unu si ca la amenintat si pe politist si ca si la politist i-a fost frica de bestia lui si din astea. Toate evident intr-un limbaj de cartier si o atitudine din aia „nu am creier sub sapca da am pittbull acasa”.

Ma gandesc ca trebuie neaparat sa imi cumpar masina de spalat, si asta cat mai repede!!!

Publicat în Despre mine

Lucruri marunte

La Ancuta, Bianca si la DianaEmma am gasit o lepsa cu lucruri marunte care iti fac ziua sau viata mai frumoasa.

1. Filmuletele cu nepotii mei – nu sunt acolo si cand ma uit la ele distanta pare mai mica, asta pe langa faptul ca sunt tare nostimi.

2. Surprizele pe care mi le face prietenul meu, atunci cand le face.

3. Cartile!!!! Sa le citesc dar si sa ma invart ore intregi printre rafturi in librarii cautand un anumit roman.

4. Vorbitul la telefon desi trebuie sa recunosc ca acum nu mai stau atat de multe ore la telefon cu prietenele cum stateam inainte.

5. Grey’s Anatomy – stiu, e un simplu serial, o nimica toata dar imi place si ma relaxeaza sa ma uit la el.

6. Pozele – imi place sa ma uit la poze si sa imi aduc aminte de momentele frumoase care au trecut.

7. Sa ma joc cu cainii 🙂 chair si cei care nu sunt ai mei, ca imi sunt tare dragi. Abea astept sa am o casa maaare cu o curte si mai maaare ca sa pot sa am caini din nou.

8. Voluntariatul si organizatiile – e un fel de ocupatie preferata in timpul meu liber; imi plac organizatiile cxare incearca sa schimbe ceva, sa ajute lume, sa faca lucruri bune. Iar eu facand voluntariat si ajutand chiar daca in cantitate mica ma face sa ma simt bine.

9. Un weekend departe. Sau nu neaparat departe la propriu dar afara din oras ca sa ne incarcam baterile. E solutia perfecta pentru mine sa ma odihnesc, sa scap de stres si sa ma intorc mai bine dispusa.

10. Muzica veche – cred ca anii ’70 sunt preferatii mei; prietenul meu zice ca e mult prea melancolica dar pe mine reuseste sa ma binedispuna de fiecare data.

Publicat în Despre mine

Ceaiul din viata mea

Colindand de pe un blog pe altul am gasit un concurs despre ceai si despre amintiri organizat de Sweetwood. Cum amintirile mele despre ceai se impart in bune si rele m-am gandit ca ar fi interesant sa scriu despre ele si cu ocazia asta sa particip si la concurs.

Poate ca suna ciudat si ca sa fiu sincera insclusiv mie acum mi se pare ciudat cand ma uit cat de tare s-a schimbat situatia, dar pana acum vreo doi ani faceam parte din categoria „Mie nu imi place ceaiul”. Era teroare pentru mine cand eram mica si iarna mama facea seara ceai si ma punea sa beau. Puteam sa pun in el si miere, si lapte si zahar, si lamaie, putea sa fie de oricare fel, eu nu vroiam pentru ca nu imi placea. Strambam din nas, beam o inghititura sau doua si apoi pandeam cand nu e mama atenta sa vad daca nu pot sa il torn in cana altcuiva sau si mai bine daca nu pot sa dau fuga la bucataire fara sa ma vada sa il rastorn pe tot in chiuveta. Cand am mai crescut si nu mai mergea treaba cu „trebuie sa bei” refuzam pur si simplu sa beau si gata iar cand am plecat la facultate ani de zile nici nu am avut ceai in casa.

Acum doi ani m-am imbolnavit destul de rau si am stat ceva timp acasa cu tratament etc. Mama s-a gandit sa vina sa stea cu mine, daca cumva are odorul nevoie de ceva. Si ce a adus cu ea cand a venit? Ceai!!! De plante, ca e bun pentru nu stiu ce. Cand am vazut-o ca incepe sa scoata din geanta diverse sortimente nu prea am fost incantata. Apoi a inceput sa imi faca ceai, sa imi zica ca treuie sa beau mai ales ca pofta de mancare nu am, etc, etc. Ca sa ma lase in pace am zis ok, si beam ceaiul de fiecare data cand mi-l facea. Si asa am inceput sa ma obisnuiesc cu ceaiul si chiar mai mult decat atat, chiar sa imi placa. Mama a plecat, boala mea a trecut dar ceaiul a ramas. Am inceput sa vad diferenta intre diverse tipuri de ceai, sa imi dau seama ca unele imi plac mai mult decat altele, sa citesc despre sortimente rare de ceai si sa imi cumpar tot ce gaseam nou si nu aveam deja in bucatarie. Iarna trecuta la Berlin cu frig si zapada luni intregi ziua fara ceai era imposibil de imaginat.

Sunt ciudate situatiile in viata… o amintire neplacuta poate sa nasca o pasiune….

Publicat în Despre mine

Cate ore dorm

Nu stiu cum reusesc dar de cele mai multe ori am orele de somn total decalate. Nu sunt genul de persoana care sa doarma pana la ora 11 atunci cand are o zi libera dar totusi nu sunt nici ca Eliade sa fiu capabila sa dorm doar 4 ore pe noapte si sa imi fie suficient, desi sincera sa fiu tare il invidiez pentru chestia asta!!!

Avand in vedere ca uneori muncesc pana tarziu, ca seara niciodata nu reusesc sa ma culc inainte de 12 si ca atunci cand am lucruri de facut sau muncesc de la 7 ma trzesc la 5 sau la 6 dimineata acumulez lipsa de somn in loc sa acumulez ore in plus de somn din cand in cand si sa am rezerva la nevoie. Si cu toate astea, asa cum ziceam, mi-ar placea sa pot sa ma multumesc cu 4 sau 5 ore de somn pe noapte si sa nu am nevoie de mai mult. Atunci cand intr-o zi libera dorm mai tarziu de 9 jumate am un fel de mustrari de constiinta ca sunt lenesa si pierd timpul dormind.

Am incercat sa inteleg cum sta treaba cu ciclurile de somn, cu cate ore trebuie sa dormi cel putin ca sa te odihnesti suficient, daca iti trebuie un numar par sau impar de ore dormite, etc. Apoi tot lafel, specialisti spun ca fecare persoana are ritmul ei si ca sa stii exact de cate ore organismul tau are nevoie tre sa calculezi cate ore dormi in vacanta cand nu ai restrictii nici la culcare nici la trezire. Am incercat si asta dar evident ca nu mi-a dat acelas numar de ore de la o noapte la alta si am renuntat. Tot pe calculele mele ma bazez. Adica daca lenevesc dimineata in pat pana tarziu 1. ma simt prost ca sunt trantor si 2. ma doare capu daca dorm prea mult. Daca vine vorba de dormit putin, cu 5 ore de somn sunt totusi productiva a doua zi, daca e vorba de si mai putin, decat sa dorm 2 ore sau mai putin mai bine fac noapte alba ca sunt mai obosita daca dorm putin decat daca nu dorm deloc.

Singurul lucru „stiintific” si care functioneaza si la mine este sieste de 20 de minute. Se pare ca 20 de minute e durata perfecta a unei sieste pentru ca creierul reuseste sa se odihneasca dar in acelas timp nu cazi si somn profund ca sa iti fie greu sa te trezesti din el. Si sincer, la mine functioneaza. Bine, daca chiar am nevoie de siesta, pentru ca in regula generala nu mi-e somn dupamiaza si din nou mi se pare o pierdere de timp siesta asta…

Se zice ca Da Vinci nu dormea decat asa, cate 20 de minute, la fiecare 4 ore, si nu in pat ci pe scaun. Isi lua in ambele maine cate o lingura si adormea. Se trezea atunci cand muschi se relaxau si lingurile ii cadreau din maine facand zgomot si inevitabil trezindu-l din somn. Nu cred ca as putea dormi doar 20 de minute dar idea de siesta pe scaun cu lingurile in maine ma tenteaza si cred ca o sa o incerc intr-o zi.