Publicat în Uncategorized

The Artist

Am reusit si eu sa vad The Artist saptamana trecuta. Cred ca daca nu era toata nebunia asta cu Césars ei mai ales cu Oscarurile nici nu il vedeam. Sau probabil l-as fi vazut acasa in fata televizorului peste vreo 3 sau 4 ani. Filmul a iesit aici inca de acum aproape un an cand a fost in competitie la festivalul de la Cannes 2011. Daca imi aduc bine aminte atunci a luat doar Jean Dujardin premiul pentru cel mai bun actor. Si apoi filmul a disparut de la cinema. A aparut din nou in ianuarie 2012, „exceptional” dupa toata publicitatea care i s-a facut in Statele Unite si succesul oarecum neasteptat aproape un an mai tarziu.

Povestea – Un actor de succes al filmelor mute alb negru in anii ’20 devine un total necunoscut si este uitat de public odata cu aparitia filmelor cu sunet in care el la inceput a refuzat sa creada. Numai ca actrita cea mai apreciata a momentului nu este alta decat o mare fana de-a lui, fana pe care intr-o oarecare masura el a ajutat-o sa se lanseze. Si ea este evident, cea care il va ajuta si il va salva. Povestea in sine nu are nimic deosebit, e mai degraba nostalgia inceputurilor Hollywoodiene si curajul unui realizator de a face un film alb negru si mut in 2011 cand in 2010 Avatar a revolutionat cinematografia dupa parerea unora.

Actorii – Mai mult decat povestea si ideea filmului s-a vorbit despre actori si in special despre Jean Dujardin. In Franta este poate unul din cei mai cunoscuti actori. Acum, cu siguranta dar era si inainte de The Artist. Poate ca ceea ce s-a schimbat sau se va schimba de acum inainte este tipul de filme si calitatea rolurilor. As zice ca pana acum l-am vazut mai degraba in filme mai comedioare sau chiar porcarioare de stilul Brice de Nice sau agentul OSS 117 (un fel de parodie de James Bond c actiune prin anii ’70). Vedem ce iese de acum incolo. Un lucru este sigur, daca spera sau isi doreste sa joace in filme americane (asa cum s-a intamplat cu Marion Cotillard dupa ce a castigat Oscarul pentru La Mome/La vie en rose), Jean Dujardin trebuie sa se puna pe invatat engleza. Cat despre Berenice Bejo, trebuie sa recunosc ca nu o cunosteam absolut deloc, habar nu am daca asta este unul din primele roluri ale ei sau nu.

Publicat în Uncategorized

Spre alte orizonturi

Fara nici macar sa imi dau seama, in ultima perioada am inceput sa acumulez lecturi mai de peste mari si tari. Japonia nu pot sa zic ca m-a pasionat niciodata. India a devenit un fel de pasiune si mi-am dezvoltat dorinta de a merge si vizita tara asta doar in urma cu cativa ani. In China cred ca ma pasioneaza mai mult absurditatea sistemului lor politic decat tara in sine. Vietnamul este destul de la moda ca destinatie de vacanta pentru francezi dar in afara de cateva orase si cateva peisaje nu pot sa zic ca stiu mare lucru despre tara asta. Chiar daca tarile astea atat de indepartate ma pasioneaza sau nu, chiar daca stiu ceva despre ele si despre istoria si cultura lor sau daca nu stiu mai nimic, realizez ca incep sa aflu unele lucruri prin carti scrise de scriitori asiatici si evident, prin carti incep sa aflu incet, incet lucruri si despre tari si chiar sa imi fac noi pareri, uneori total diferite fata de cele care le aveam la inceput.

Les cygnes sauvages – Jung Chang

Este povestea unei familii in China, privita de-a lungul a trei generatii, bunica, mama si fica de la Revolutia celesta pana la revoltele din Tian’an Men. Bunica, nascuta la tara, putin dupa 1900 devine concubina unui general la decizia tatalui sau. Dar nu isi suporta conditia de concubina si nici legatura cu generalul si fuga cand fica ei are aproximativ un an pentru a se casatori cu un medic. Mama se inscrie in partidul comunist de tanara, se indragosteste si se casatoreste cu un intelectua, impreuna cu care isi dedica oarecum viata partidului si lui Mao. Fica (si autoarea cartii) creste intr-o atmosfera dedicata cultului personalitatii lui Mao si sfarseste prin a se razvrati impotriva conducatorului. este trimisa sa munceasca in „orezarii”, in combinate metalurgice, etc dar reuseste totusi sa isi termine studiile si sa ajunga in Europa. De aici va putea scrie cartea si povestii pe de-a lungul celor 3 generatii transformarile si absurditatile Chinei.

La philosophie du porc – Liu Xiaobo

Absurditatea Chinei dusa la extrem oarecum. Cartea regrupeaza diverse articole scrise de Liu Xiaobo in ziare, pe site-uri pe internet, articole si Carta ’08 care l-au costat libertatea. A avut curajul sa vorbeasca, sa scrie, sa iasa in strada si sa manifesteze, sa plece din China si sa predea in Europa sau Statele Unite ca profesor invitat la universitati de renume, a avut curajul sa ceara democratizarea Chinei. Daca comunitatea internationala a stiut sa ii aprecieze munca si curajul acordandu-i Premiul Nobel pentru pace in 2010, China l-a recompensat si ea trimitandu-l in inchisoare pentru „subversiune” si instigare la revolta. Prefata cartii este scrisa de Vaclav Havel.

Terre des oublis – Duong Thu Huong

Este povestea unei femei in Vietnam, casatorita cu un proprietar de pamanturi pe care il iubeste si cu care are un copil. Numai ca viata ii este intoarsa pe dos cand intr-o zi, intorcandu-se acasa il gaseste acolo pe fostul ei sot, cu care se casatorise cu 14 ani in urma si cu care a ramas casatorita foarte putin pentru ca el a plecat la razboi. Razboi de la care nu s-a mai intors, tot satul crezandu-l mort si declarandul erou. Numai ca intors acasa, eroul si veteranul de razboi isi reclama sotia. Influentata si convinsa de parerea satului, femeia se vede nevoita sa isi abandoneze copilul si sotul pe care il iubeste pentru a se intoarce la sotul revenit din morti.

1Q84 – Haruki Murakami

Haruki Murakami este singurul din autorii pe care ii mentionez aici pe care il stiam de mai de mult si pe care nu il descopar cu cartea asta, dar ramane cu fiecare roman la fel de captivant. 1Q84 este povestea a doua lumi paralele, cea reala in care actiunea se petrece in 1984 si cea paralele, plasata in 1Q84, lumea paralele imprevizibila si cu doua luni pe cer. Cartea urmareste vietile a doua personaje Aomame si Tengo in cele doua lumi paralele. Am citit doua din cele trei volume ale cartii si inca nu reusesc sa imi dau seama cum va face Murakami sa intersecteze destinele celor doi, dar sunt oarecum convinsa ca se vor intalni.

La fille qui marchait sur l’eau – Siddhart Dhanvant Shanghvi

Cartea asta este ultima achizitie si inca nu am citit-o. Tot ce stiu este ca actiunea se petrece in India anilor ’20, poveste de familie cu savoare indiana intr-un Bombay amestecat intre traditionalism si modernitate.

Publicat în Uncategorized

Facebook in loc de martie si martisoare

In mod normal, ma cam obisnuisem sa ma plang in fiecare an la inceputul lui martie de dor de casa si de lipsa martisoarelor, a florilor si a urarilor de „la multi ani si o primavara frimoasa”. In afara de noi si de bulgari cred ca nimeni nu are traditia martisoarelor de 1 martie, si departe de casa si de traditiile astea mai in fiecare an ma gandeam cu nostalgie la zilele de inceput de martie la Tulcea. In fiecare zi cand ieseam de la scoala mergeam pe acolo unde erau tarabele cu martisoare. Nu neaparat ca imi placeau in mod deosebit sau ca trebuia sa cumpar ci pur si simplu pentru ca imi placea atmosfera. Si apoi e dragut sa primesti sau sa oferi martisoare si buchete de flori (de primavara evident… ghiocei, zambile, frezii). Si apoi toata saptamana care urma dupa 1 martie pana pe 8 era asa cu gust de primavara si miros de flori, cu mici cadouri (trebuie sa recunosc ca ideea cu cadourile la profesoare si mai ales la direiginta nu ma incanta deloc). De 8 martie veneau din nou o gramada de „la multi ani” si unii chiar organizau si petreceri de ziua femeii. Desi unele detalii atunci nu imi placeau in mod deosebit cred ca acum ma uit putin alt fel la ele.

La inceput, departe de Romania, toate lucrurile astea imi lipseau. Martisorul si ghioceii in primul rand si apoi chiar si ziua femeii. Chiar daca este ziua internationala a femeii am impresia ca aici nu are aceiasi importanta. Eu nu i-am zis anul asta de 8 mairtie la multi ani nici unei prietene de ale meu, am sunat-o pe mama sa ii zic si atat. Cu prietenele romance as putea zice ca ne zicem la multi ani asa in gluma, frantuzoaicelor daca le-as ice cred ca s-ar uita destul de ciudat la mine. Numai ca anul asta, cu Facebook am avut impresia ca am revenit cu muulti ani in urma cand aproape ca eram satula de urari peste urari. Se poarta pe facebook pozele cu martisoare de 1 martie si pozele cu flori de 8 martie. Toata lumea pune cate o poza si apoi „tagheaza” in poza respectiva jumatate din lista lor de prietene, persoane care evident nici nu se cunosc intre ele…si apoi toata lumea da „like”-uri ci face comentarii. De ce sa nu recunosc, la inceput mi-a placut ideea, ba cred ca anul trecut si eu am pus un martisor intr-o poza in care am si „tagat” si eu la randul meu cateva prietena. Numai ca doua, trei poze asa parca trec, dar sa ai wall-ul tapetat cu poze cu flori si urari de la multi ani si sa ai la fiecare conectare 40 de noi notificari pentru ca 40 de persoane pe care tu nici nu le cunosti au comentat o poza cu 3 trandafiri par ca e totusi prea mult. Ce e prea mult strica, si facebook oricum strica (prefer un ghiocel mic si singurel in real life decat 50 de poze pe internet).

Publicat în Uncategorized

Despre avort…si contraceptie

Postul asta este un fel de raspuns la post-ul Anei despre avort cu pro si contra. Bine, a avut curaj sa il scrie pentru ca pe un astfel de subiect care va creea polemica si acum si peste 50 de ani, sigur iti sare cineva in cap. Articolul e pe un subiect foarte interesant pentru mine si l-am citit in mare viteza, apoi am citit si comentariile si avand in vedere ca eu gandesc un pic alt fel am vrut initial sa fac un comentariu. Apoi mi-am dat seama ca o sa fie kilometric si ca risca sa nu il citeasca mai nimeni asa ca m-am hotarat sa scriu si eu pe subiectul asta…. si ma gandesc ca daca din toate articolele de pe blogul meu ar trebui sa aleg unul singur care sa consider ca merita citit, probabil asta ar fi. Nu vreau sa ma inteleaga gresit nici Ana si nici celelalte persoane care au comentat articolul, consider ca pe subiectul asta fiecare are punctul lui de vedere si ca fiind vorba de ceva atat de personal nu exista parere gresita, tu stii cel mai bine ce e bine pentru tine. In schimb nu pot sa nu zic ce cred si nu pot nici macar sa iau in calcul carianta in care avortul, lucru pentru care femei s-au luptat zeci de ani ar putea sa nu fie legal in tara in care traiesc sau ca ar putea sa nu fie considerat ceva important. Pentru mine avortul este un drept esential al femeii si al cuplului.

Inainte de sarcina si de avort vine vorba de protectie si de responsabilitate, atat a ei cat si a lui. Da! Asa ar trebui sa fie si informatia este si pentru mine lucrul cel mai important atunci cand iti incepi viata sexuala. Numai ca din pacate in viata reala treaba nu sta chiar asa. In zonele rurare si nu numai, internetul este egal cu facebook si messenger, nu este egal si cu informare. Si in plus cred ca tre sa stii unde sa cauti informatia. Ca sa nu mai zic ca nu stiu in ce masura intr-un sat de 2000 de locuitori ai cabinet de planning familial sau asistenta sociala care sa te poate informa si sfatui. Si unde mai pui gura satului sau chiar si a orasului daca e relativ mic. Cu siguranta o pustoica de 17 ani se va gandi „si daca afla mama” inainte sa mearga sa vorbeasca cu cineva si sa ceara sfaturi. Mentionez pustoaica de 17 ani pentru ca eu cred ca multe din „accidente” se intampla la inceput cand nu prea stii cu ce se mananca si asta nu inseamna ca la momentul respectiv esti pregatita sa devii mama, ba chiar in unele cazuri poti sa iti ratezi viata dintr-un anumit punct de vedere, daca ne gandim la societatea in care traim si la cum sunt privite fetele care au un copil inainte de 20 de ani.

Si pe langa asta, chiar daca esti informata cum trebuie, si partenerul tau e la fel de responsabil ca si tine si folositi o metroda de contraceptie, ele sunt eficientte in proportie de maxim 99%, in functie de ce alegi. Prezervativul se poate rupe, steriletul poate sa se miste de unde este, pe langa faptul ca nu il poti pune inainte de o nastere, pilula poti sa o uiti, nu cu o zi doar cu cateva ore uneori e suficient, plasturele poate sa se deslipeasca, diafragma si ea poate sa se miste de la locul unde e pusa si in cazul asta nu prea mai serveste la nimic, si lista poate continua. Da, evident, sunt cazuri extreme dar pe care ginecologii le dau ca exemple, le-au intalnit macar o data pe fiecare dintre ele. Cand banuiesti ca exista un risc mai e si solutia de urgenta de a doua zi, asta daca banuiesti ceva si daca esti intr-o tara unde poti face apel la o astfel de metoda de urgenta.

Deci daca tragem linia, uneori lucrurile nu sunt asa cum le vrem si oricine se poate trezi intr-o situatie sa ii zicem incomoda. Pentru genul asta de situatiia e nevoie de o masura extrema, si masura asta extrema este avortul. Eu consider ca este un drept si mi se pare de necrezut ca exista inca tari in Europa (Malta si Irlanda) in care avortul este in continuare ilegal. Nici nu mai vorbesc de toata America Latina unde daca esti violata si ramai insarcinata in urma violului te duci la politie sa faci declaratia si sa depui plangere dar apoi te intorci frumos acasa si astepti 9 luni „fericitul” eveniment ca oricum, nu ai de ales.

Dar da, cu avortul ca si contraceptie nici eu nu sunt de acord. Cand ai 5 sau 7 sau 15 (da, am auzit si atat de multe) e clar ca ai o problema sau ca refuzi celelalte posibilitati (nu o inteleg pe o persoana de genul asta, dar chiar si asa, as incuraja-o daca ea ar considera ca asta e solutia de care are nevoie; as incerca sa o conving sa isi schimbe comportamentul si sa foloseasca alt ceva, dar as incuraja-o chiar si asa). Numarul mare de avorturi are se pare o incidenta asupra posibilitatii unei sarcii normale si sanatoase mai tarziu insa unul sau doua in viata (ca i se poate intampla oricui) nu iti afecteaza sarcinile dorite de mai tarziu. Sau nu ti le afecteaza daca sunt bine facute. Ca in Romania te duci la ginecolog si ii zici „sunt insarcinata, nu vreau sa il pastrez” si el in ziua respectiva sau maxim a doua zi te-a rezolvat este o mare greseala. In Franta din momentul in care esti insarcinata si suni la un cabinet de planning familial pentru un eventual avort te vezi prima data cu o asistenta sociala. Rolul ei e sa vada daca tu chiar vrei avortul sau nu, in asa fel incat daca il faci sa fii ok cu decizia si sa nu regreti mai tarziu. Dupa consultatia cu asistenta sociala urmatarea programare (cu medicul) trebuie sa fie dupa minim 7 zile, o saptamana in care tu sa poti sa te gandesti la tot ce ai vorbit cu asistenta sociala si la ceea ce vrei. Si dupa mai bine de o saptamana cand te vezi cu medicul, daca vrei in continuare avortul abea la aceasta a doua consultatie se decide data si se programeaza.

Cum decizi ca vrei sa faci un avort, argumentele pro si contra si impactul in viata si viitorul tau, importanta partenerului si a parerii parteneruli asta e o alta discutie, la fel de importanta si ea. Numai ca daca decizi ca vrei sa optezi pentru solutia asta, in mintea mea trebuie sa poti sa o faci!

Publicat în Uncategorized

2 ani

Nici nu imi vine sa cred ca sunt 2 ani deja de cand am blogul si de cand in regula generala am scris periodic pe el. Cred ca am mai zis asta si anul trecut si poate si acum 2 ani dar la inceput am ezitat inainte sa incep sa scriu. Dupa ce am inceput sa scriu mi-am zis ca cu siguranta nu va rezista prea mult, asa cum s-a intamplat cu celelalte 2 sau 3 tentative de blog si de a scrie dar imi pare bine ca de data asta m-am inselat. Si cei 2 ani cred ca ma pot motiva sa scriu in continuare.

Ceea ce ma mai poate motiva sa scriu, chiar mai mult decat cei 2 ani trecuti e faptul ca se pare ca totusi am cativa cititori. In cele 8 luni in care nu am scris nimic am primit 2-3 mesaje sau comentarii la posturi mai vechi in care eram intrebata unde am disparut si cand ma intorc. Nu as fi crezut ca astfet de mesaje ma pot binedispune atat de tare! Multumesc pentru mesaje 🙂 Si in plus, pe langa mesajele persoanelor carora le-a fost dor de mine mai e si faptul ca blogul a ramas acolo unde l-am lasat si ca statisticile arata ca cititorii sau trecatorii nu l-au abandonat total, asa cum am facut eu. Zic a ramas acolo unde l-am lasat pentru ca auzisem la un moment dat ca data nu publici nimic pe wordpress timp de o luna sau asa ceva toate posturile vechi iti dispar, nu mai sunt salvate. Ramai cu numele blogului care va fi al tau in continuare dar in rest pierzi tot. Se pare ca auzisem prost si ca nu e asa, sau poate ca e asa dar perioada e mai lunga decat o luna. Oricum, la un moment dat, cred ca trecusera 2 sau 3 luni de cand nici macar nu mai aruncasem un ochi pe aici si mi-am adus aminte de posibilitatea „disparitiei” si cum am ajusn acasa am intrat repede sa vad daca nenorocirea s-a intamplat sau nu si tare m-am bucurat sa vad ca nu disparuse nimic. Dar chiar si asa, frica nu a trecut, avand in vedere ca nici acum nu stiu exact daca e adevarat sau nu. Si apoi cititorii si vizitatorii de pe blog….si la ei ma asteptam sincer sa dezerteze vazand ca nu mai e nimic nou pe aici. Dar nu a fost asa. Ba chiar pe 1 martie, saptamana trecuta, a fost una din cele mai aglomerate zile inca de la inceputul blogului, cu 257 de vizite (nu stiu sa va zic daca vizitele astea sunt unice sau nu ca nu stiu sa fac diferenta…). Si apoi, in regula generala desi eu m-am ocupat numai de „real life” pe „riendespecial” au trecut intre 1100 si si 1900 de click-uri in fiecare luna in absenta mea. Ba chiar mai mult, ieri uitandu-ma pe tot felul de detalii si pe noua grafica de la wordpress cu care inca nu m-am obisnuit am vazut si ca blogul a fost luat in calcul intr-un fel de top. Nu stiu mare lucru despre site si nici nu sunt intr-o pozitie buna, sunt pe locul 390 si ceva, dar sunt in top. Un fel de mini bucurie personala.

Si mai departe? Sa vedem daca intre 2 ani si 3 ani reusesc sa postez ceva mai des decat in anul care a trecut si in rest…vedem ce-o fi.

Publicat în Uncategorized

Si se facu lumina

De vreo doua saptamani avem o „problema tehnica” acasa. Francezilor le place sa doarma pe intuneric (ca e ok sa dormi pe intuneric asta da ok, poate ca reusesti sa adormi mai repede sau poate si sa te odihnesti mai bine desi eu nu prea cred…dar cum te organizezi cu trezitul dimineata cand afara e lumina dar la tine in camera din cauza jaluzelelor este bezna in continuare? ca mie una imi e mult mai usor sa ma trezesc pe lumina!). Si cum le place sa doarma pe intuneric peste tot, la toate ferestrele sunt tot felul de jaluzele, majoritatea din ele pe exteriorul ferestrelor, puse inca de la constructia imobilului. Sunt unele de metal care sunt ca un al doilea rand de ferestre, sunt altele din lemn cum avea si matusa mea la tara, mai sunt unele tot dintr-un fel de metal si se coboara de sus in jos pe toata lungimea sau latimea geamului cu un fel de manivela din interior. Ultimele sunt si cele pe care le avem noi acasa. Si acum vreo doua saptamani, cum ziceamla inceput, intr-o seara ajungem acasa si jaluzelele noastra din sufragerie sunt coborate si e intuneri total in casa. Manivela s-a stricat, sau mai bine zis s-a rupt prinderea dintre jaluzea si manivela si jaluzeaua este coborata fara sa mai poti sa o misti din pozitia in care este.

Avand in vedere ca apartamentul e inchiriat si ca jaluzeaua nu neapartine, faca parte din apartament, proprietarul este cel care trebuie sa se ocupe si sa plateasca reparatiile. Si cum il cunoastem bine pe dragul nostru proprietar am preferat nici sa nu incercam sa reparatm. I-am dat telefon si l-am anuntat de mica noastra problema doar ca ghinion pentru noi, era in vacanta. S-a intors din vacanta saptamana trecuta si dupa 5 telefoane, 3 organizari si 2 intalniri ratate ieri a venit pana la urma sa vada ce s-a intamplat si astazi sa se apuce sa demonteze ca sa vada ce ii trebuie ca sa repare. Vestea buna este ca lumina zilei a ajuns dupa muuulte zile de asteptare in sufragerie si plantele mele sunt mai fericite decat mine de revenirea la normal. Partea proasta este ca in afara de lumina problema pare departe de a fi rezolvata….. a demontat pe acolo, a stricat zugraveala din sufragerie, a luat cu el piesa stricata ca sa cumpere alta lafel in loc, balconul e plin de diverse iar sufrageria arata minunat pana cand se va termina toata reparatia. Sper sa se intoarca in maxim 2 -3 zile cu ce trebuie schimbat si nu peste inca doua saptamani…. Iar intre timp eu voi incerca sa vad doar partea buna a lucrurilor si sa ma bucur de lumina.

Publicat în Uncategorized

Une dai si unde crapa

De cateva saptamani am tot urmarit diverse materiale despre Rusia, despre alegeri, despre Putin si tot asa. Revoltele si oamenii in strada din decembrie au atras atentia jurnalistilor internationali si parca unii au avut si o mica scanteie de speranta si au indraznit sa ia in calcul posibilitatea unei eventuale schimbari. Dar evident, ceea ce trebuia sa se intample s-a intamplat, si dupa alegerile de duminica Putin a reusit sa iasa din nou presedinte dupa doar primul tur cu mai bine de 65% din voturi. Ca eu cred ca este frauda pe fata si cu nesimtire este de la sine inteles dar asa cum cred eu asta mai cred si altii si deocamdata situatia ramane in continuare neschimbata.

Asa ca, din toata mediatizarea pro si mai degraba contra Putin din ultimele saptamani eu am ramas cu un cantec in cap, o parodie si mai ales o porcarie dar uneori nu poti sa faci decat haz de necaz…

Publicat în Uncategorized

Inapoi in viitor

Mi-a placut intotdeauna cum suna expresia asta „inapoi in viitor” (lafel cum imi placea la scoala la gramatica „viitorul anterior”) era asa, putin greu de imaginat. Nu m-am apucat de calatorii in timp dar am revenit pe blog si…. am revenit la un moment in viitor, la aproape un an dupa ce m-am oprit complet din scris.

Nu, in perioada in care nu am scris nu am fost plecata peste mari si tari in vacante prelungite sau in locuri exotice fara acces la internet, nu mi s-au intamplat lucruri extraordinare si nici nu s-a schimbat mare lucru. De fapt…ceva tot s-a schimbat. Jobul s-a schimbat si odata cu el am ramas in urma cu timpul liber deci cu scrisul pe blog si nu numai. Initial imi propusesem sa incep sa scriu din nou in septembrie, mi-am zis odata cu inceperea scolii, asta ma va motiva. Dar nu a iesit. Apoi mi-am zis la sfarsitul lui septembrie – inceputul lui octobrie ca am vacanta cateva zile si o sa imi fie mai usor. Dar nu a iesit, a trebuit sa recuperez si altele inaintea blogului, cum ar fi somnul 🙂 Apoi am reusit sa plecam in 2 weekenduri prelungite in decembrie, la Roma si apoi la Bruxelles. Avand in vedere ca vizitele mi-au dat idei de cateva articole dragute mi-am zis din nou: ma intorc acasa si ma apuc din nou de scris. Dar nici atunci nu a fost asa. Apoi am mai vrut sa ma apuc de scris din nou in perioada sarbatorilor dar nici atunci nu am apucat….

De data asta insa se pare ca am fost mai hotarata. Sa vedem si cat o sa tine. Nu, nu am din nou timp liber, stau destul de prost ca si pana acum la capitolul asta, numai ca m-am obisnuit cu noul program, care deja nu mai este atat de nou si imi zic ca o sa reusesc sa ma organizez mai bine si o sa pot sa acord blogului macar o jumatate de ora pe zi.

So wish me luck for the comeback!