Publicat în Carti

Vand dar nu stiu ce vand

Nu foarte departe de mine este un centru comercial destul de mare, un Mall de fapt. Evident gasesti toate magazinele posibile si imposibile. Nu sunt foarte mare fan de astfel de locuri deci ma duc doar cand imi trebuie ceva anume si si atunci ma duc la punct ochit, punct lovit, stiu dinainte ce vreau si in care magazin trebuie sa ajung. Cred ca de cand stau aici nu am fost niciodata in Mall-ul respectiv ca sa ma plimb sau ca sa ma uit prin magazine.

Acum ceva timp am facut turul unuia dintre etaje pentru ca vazusem pe „harta” ca este o curatatorie acolo si incercam sa o gasesc. In drum spre curatatoria respectiva am trecut si pe langa o librarie. Nu intentionam sa cumpar nimic dar e librarie, deci un ochi in vitrina am aruncat sa vad ceva aparitii noi de carti. Atat mi-a trebuit ca m-a si agatat un vanzator sa imi propuna nu stiu ce card de fidelitate la ei la magazin. Un fel de daca cumperi 4 carti pe an de la ei ai reducere pe toata libraria 10 sau 15 la suta si in plus cum lansau oferta asta atunci daca cumparam o carte primeam si inca una cadou la alegere, ce vroiam eu dintr-o anumita colectie. Am zis ok, hai sa ma uit sa vad ce au si daca imi iau ceva. Vanzatorul a continuat sa imi tot vorbeasca prezentandu-mi tot felul de colectii. M-a intrebat ce citesc si i-am raspuns ca destul de multe beletristica in general dar nu numai. Nu cred ca a inteles ceva din raspunsul meu pentru ca mi-a propus o carte de istorie. Intamplator o citisem deja dar i-am zis ca mi-a placut. Atunci s-a gandit sa imi propuna alt ceva, ceva de genul Danielle Steal care NU IMI PLACE deloc. Motivatia lui a fost ca si acea se vine lafel de bine ca si cartea pe care am zis ca am citit-o si mi-a placut. Apoi mi l-a scos in fata pe Beigbeder care este mult prea medicatizat zicand ca sigur am auzit de el si ca e bun. I-am zis ca daca e mediatizat nu inseamna ca trebuie sa fie si bun si i-am zis ca nu imi place. Am incercat sa ii explic de ce dar am realizat ca el nu citise nimic de Beigbeder si ca degeaba as fi dat explicatii.

La sfarsitul turului prin librarie insotita de un vanzator care ar fi trebuit sa stie ce vinde am plecat trista de acolo. Nu pretind ca stiu mare lucru despre carti, dar am o ideea despre cartile pe care le-am citit si cam stiu ce imi place si ce nu imi place. Ma astept insa de la un librar sa isi cunoasca libraria si sa stie despre carti atunci cand incearca sa le vanda. Nu zic sa citeasca tot ce vinde cred ca e imposibil, dar nu stiu ma astept sa stie cate ceva despre carte sau despre stilul autorului in general. Librarul din povestea mea era complet pe dinafara. Auzise nu stiu pe la televizor si prin reviste niste nume si gata, pentru el erau scriitori de succes si deci trebuiau cumparati. Cel putin mie impresia asta mi-a lasat-o. Sau daca nu erau autorii cunooscuti, atunci erau cartile Best Seller. da e adevarat ca daca este Best Seller este o mare probabilitate ca va place la lume dar sa inghiti ceva doar pentru ca se vinde bine fara sa incerci sa iti faci tu o parere despre lucrul respectiv mi se pare prostesc.

Publicat în Deprin lume adunate

Alice’s bucket list

Am citit in ziare, am auzit la televizor, apoi am ajuns la ea pe blog sa ii citesc povestea si tot nu m-am putut opri. Dupa ce am citit mare parte din miile de comentarii postate pe blogul ei (facut acum vreo 4 zile) am ajuns si pa facebook pe pagina ei si m-am apucat si acolo de citit comentariile postate de oameni de peste tot in lume.

Alice este o adolescenta britanica de 15 ani cu cancer in faza terminala. Desi stie ca nu mai are mult de trait si ca in bataia cu boala ea este cea care pierde nu considera ca asta e un motiv de a fi trista. Ba din contra, e plina de optimism si cred ca a inspirat o gramada de oameni in ultimele 3-4 zile. Pe blog si-a pus o lista cu lucrurile pe care ar vrea sa le faca inainte sa moara. O parte din ele sunt as putea spune marunte dar normale pentru un copil si sper sa isi poata realiza cat mai multe din ele. E fericita ca va merge la un concert Take That si se pare ca oameni care au fost impresionati de povestea ei fac necesarul pentru a-i inscrie si cainele intr-o competitie canina asa cum isi doreste. Dar pe langa lucrurile simple marunte si frumoase ale vietii si-a pus ca numar 1 pe lista sa creasca numarul donatorilor de maduva osoasa. Si se pare ca si asta a reusit. Citeam in comentarii si multi dintre cei care scriau, majoritatea din Anglia si Statele Unite (dar nu numai) ziceau ca deja s-au inscris pe liste. Bine, dupa inscrierea pe lista urmeaza vizita la medic, analizele, testele si abe apoi iti primesti „legitimatia” de donator oficial. Si apoi astepti sa fii sunat si sa poti ajuta pe cineva. Sunt multe de luat in calcul ca doua persoane sa se potriveasca dar oricum nu sunt suficient de multi donatori. In situatia actuala pot sa spun cu mandrie ca sunt pe lista de donatori de maduva osoasa de vreo 3 ani de acum dar cand am citit blogul ei m-am intristat ca oarecum pana acum nu am putut ajuta inca pe nimeni.

Sora mai mica a lui Alice s-a inscris intr-un maraton. Si englezii au obiceiul sa se inscrie in astfel de probe si apoi sa isi faca publicitate la familie si prieteni ca maratonul in cauza sa stranga bani pentru o organizatie, sau o cauza nobila facand un cont je Just Giving, unde toti cei care vor pot dona. Sora lui Alice s-a gandit sa stranga bani pentru cercetare medicala pentru cancer si si-a fixat ca obiectiv 1000 de lire sterline doar ca pana acum au reusit deja sa stranga peste 22.000 de lire. E pur si simplu impresionan ce a reusit sa faca copilul asta!!!!

Blogul

Facebook

Just Giving

Publicat în Calatorii

Mancare traditionala

Cand vine vorba de plecat pe cate undeva si de incercat bucataria locala sunt destul de deschisa si gust mai orice. Nu sunt eu cel mai mare fan al fructelor si al legumelor dar ma descurc sa gasesc ceva ok de mancare mai peste tot.

Mancarea traditionala togoleza este ori pe baza de orez ori pe baza de manioc si faina de manioc, avand in vedere ca il cultiva destul de mult in zona. Desi marea e acolo, nu pot spune ca am vazut prea mult peste, ba chiar atunci cand am mancat peste a fost de apa dulce. Mananca pui si capra sau oaie si apoi mai mananca ce animale mai au ei pe acolo, iepure, un fel de sobolan/veverita de padure si…porcusori de Guineea.

Fufu este prin definitie mancare traditionala togoleza. Daca merci acolo pentru prima data si zici ca vrei sa mananci ceva specific cu siguranta ti se va oferi fufu. Fufu este un fel de pasta lipicioasa facuta din faina de manioc. Maniocul e batut si cred ca i se adauga apa pana cand devine o pasta consistenta si lipicioasa. La aspect e ca un fel de coca necoapta iar la gust chiar nu stiu cu ce sa o aseman. Langa fufu ti se da o bucata de carne in sos. Sosul este facut ori cu ulei de palmier ori cu ulei de arahide si este foarte iute. Bine, in general toata mancarea togoleza este iute. Si inca o specificitate a fufu – se manaca cu mana. Iei o bucata din pasta si o inmoi in sosul din castronul de langa unde ai si carnea. Prima data cand am mancat am zis ca merge fara sa pot sa zic ca imi place. Nici acum nu as putea sune ca imi place dar a fost o experienta interesanta.

Un alt tip de mancare specifica despre care mi s-a vorbit de la inceput dar nu lafel de mult ca si despre fufu este Djenkoumé. Tot lafel cu carne si cu acompaniament facut din manioc. De data asta faina de manioc e facuta ca un fel de mamaliga la noi numai ca nu stiu daca este gustul maniocului care e diferit sau daca pun ei ceva anume in ea dar gustul este un fel de mamaliga cu otel, e ceva mai acrisor. Langa cocoloasele de „mamaliga” este carne, dar de data asta fara sos, sau cu mult mai putin sos care este prajita in ulei de palmier si pe langa iti mai pun eventual ceva legume taiate si facute ca si salata si pasta facuta din rossi si inca o pasta facuta din ardei iuti si ce stiu eu ce alte condimente. Daca fufu este iute, Djinkoumé este cel putin de 2 sau de 3 ori si mai si.

Publicat în Muzica

Bob Sinclar

Bob Sinclar este un fel de mandrie nationala in Franta. Poate nu lafel de apreciat ca si David Guetta dar oricum, nu departe. Nu ma dau in vant dupa genul asta de muzica dar din cand in cand mai dau peste o melodie draguta. Asa e si cu asta – Far l’amore Bob Sinclar cu Raffaella Carra (care sincera sa fiu habar nu am cine este). Evident e vorba doar de ritm ca nu se poate spune ca melodia are si versuri, dar mi-a ramas in cap.

Publicat în Calatorii

Taxi -Moto

Cel mai folosit mod de transport in Togo este Taxi-Moto. Au masini si microbuze dar e destul de complicat mai ales in Lome unde este foarte mare aglomeratie. Asa ca Taxi-Moto e o inventie ieftina si rapida. Sunt statii dde motociclete mai peste tot si pe langa asta, chiar daca nu e statie stai pe marginea drumului si faci cu manca, cineva se va opri cu siguranta destul de repede sa te ia pe motocicleta. Nu e neaparat nevoie sa fie „specializat” taximetrist, inclusiv oamenii care au motocicleta lor si se deplaseaza pentru ceva treaba dintr-un loc in altul vor lua pe motocicleta pe cineva daca se poate face un ban in plus.

Cat despre afacerea directe cu taxiuri vorbeam cu nsiste pusti si ne explicau ca motocicletele nu sunt ale lor, le inchiriaza, platesc o anumita suma fix pe zi pentru inchirierea motocicletei, in plus platesc benzina pe care o consuma si ce ramana peste sunt banii lor. Nu sunt multi bani dar oricum ei par sa fie destul de multumiti mai ales ca daca sunt in Lome sau undeva unde mai trec si albi din cand in cand pentru ei pretul este cel putin dublu decat pentru localnici. Apoi, evident, toate motocicletele sunt aduse din China, cei care au ceva marca mai cunoscuta de genul Yamaha deja sunt importanti. Oricum se descurca cu ele si sincer mi s-a parut si foarte practic. Apoi singura problema este ca sunt destul depericuloase, nu sunt foarte atenti, se baga in fata, etc si accidentele cu motociclete sunt destul de multe.

Publicat în Carti

Ce que le jour doit à la nuit – Yasmina Khadra

L-am descoperit pe Yasmina Khadra acum cativa ani prin seria de romane „Atentatul”, „randunicile din Khaboul” si „Sirenele din Bagdad” si mi-a placut tare mult. Cele trei romane sunt cu ceva tenta politica dar spun un punct de vedere despre lumea araba si despre cum nu totul este chiar asa cum pare. Anul asta l-am intalnit in persoana pe scriitor la Salonul de carte de la Paris si sunt foarte mandra ca am un autograf pe una din carti.

Ce que le jour doit à la nuit a reusit sa ma tina in suspans de la inceput pana la sfarsit si am citit cartea pe nerasuflate aproape. Cartea este povestea plina de aventuri (chiar daca de cele mai multe ori foarte trste) a unui tanar algerian in anii ’30. Fiul unor tarani agricultori saraci, cand parintii lui sunt ruinati, tatal lui decide sa il incredinteze unchiului lui care, farmacist fiind, are o pozitie destul de buna. Dar in acelas timp tatal refuza ajutorul fratelui sau si ii cere fiului sau sa rupa orice legatra cu familia, lucru extrem de greu si de neinteles pentru un copil de 9 ani. Younes se tranforma in Jonas si creste intr-o familie instarita si moderna, unchiul lui fiind casatorit cu o frantuzoaica. In perioada respectiva Algeria era inca franceza iar francezii care locuiau acolo aveau o pozitie privilegiata. La scoala si in cartier prietenii lui Jonas sunt toti francezi iar el va ramane oarecum intre doua lumi. Ii place noua lui viata lipsita de griji, cu prietenii si perspectiva unei cariere, urmand sa preia farmacia unchiului sau, dar in acelas timp nu isi poate uita familia, ii e dor de parintii si de sora lui si i se pare nedrept ca el sa aiba parte de anumite lucruri si ei nu. Este prins intre aceste doua lumi si mai tare cand in anii ’50-’60 incep conflictele intre Franta si Algeria care vor duce la independenta Algeriei. La toate astea se mai adauga si o poveste de dragoste care se intinde din adolescenta si pana la sfarsitul vierii, poveste impartasita din puncte de vedere al sentimentelor dar neimplinita.

Publicat în Calatorii

Yovo

Primul cuvant pe care il inveti in Togo este „Yovo” care in ewé, limba locala inseamna „albul”. Lumea te striga pe strada, te arata cu degetul, vine dupa tine, nici nu ai nevoie de prea mult timp sa te obisnuiesti cu noul tau „nume” si cand auzi „yovo” sa stii imediat ca este vorba de tine sau chiar sa reactionezi si sa te intorci sa vezi cine te striga.

Uneori te striga pentru ca vor sa iti vanda detoate, orice. Se gandesc ca fiind alb vii din Europa sau din America si evident ai bani, oricum mai multi decat iei, si toti vor sa iti vanda tot ce au. Cel mai ciudat mi s-a parut atunci cand vin si incearca sa vanda albilor lucruri pe care ei l-au primit de la albi. Tot felul de organizatii aduc ajutoare si evident o parte din lucrurile aduse le vand ca sa faca un ban. O parte sunt noi, o parte sunt la mana a doua. Intr-una din zile a venit un pusti la noi si incerca sa ne convinga sa cumparam ce vindea el ca erau bune, din Europa. Avea tricouri, curele si sosete. In mintea lui s-a gandit ca daca sunt de la „albi” probabil albii au cel mai mare interes sa cumpere in schimb in mintea mea gandirea a fost invers – de ce sa vreau sa cumpar ceva ce oricum pot gasi cu foarte mare usurinta la mine acasa.

Ca incearca sa iti vanda divers asta mi se pare normal si desi devin sufocanti nu pot sa ii invinuiesc. In schimb devine foarte ciudat atunci cand striga dupa tine sau se uita la tine pentru ca esti diferit. Copii vin sa dea mana cu tine sau sa iti atinga pielea sa vada cum este si probabil sa vada daca e lafel cu a lor. Si desi sunt independenti de mai bine de 60 de ani uneori ai impresia ca ii privesc in continuare pe albi ca fiindule superiori. Asta nu am reusit sa inteleg de ce.

Apoi, cum albii pe care ii vad sunt destul de putini, m-a surprins un pusti care o facea pe ghidul pentru ca in mintea lui albii care merg acolo se cunosct toti intre ei. I-am zis sa stau in Franta si a inceput sa imi povesteasca ca si el corespondeaza cu Regine si cand am intrebat cine mi-a argumentat ca stiu eu care, Regine, care a fost pe acolo acum vre un an de zile si mi-a si descris-o in mare. Am zis ok, ca sa treaca peste desi evident ca habar nu am despre cine imi vorbea. Si apoi a continuat ca Jean-Luc l-a ajutat sa isi ia un calculator. Pe Jean-Luc mi l-a mentionat in treacat, doar cu prenumele fara sa mai adauge nimic, pentru el era de la sine inteles ca eu stiu despre cine vorbeste si il cunosc pe Jean-Luc.

Publicat în Calatorii

Pentru copii

Chiar si inainte de a merge in Africa eram constienta de faptul ca in comparatie cu altii suntem niste norocosi. Ca desi am crescut asa cum am crescut in Romania, unii mai cu probleme decat altii, cu trecutul comunist si lipsurile de atunci nu suntem noi cei mai afectati si sunt altii care sunt in conditii mai grele decat ale noastre. In schimb abea acum am realizat cu adevarat cat de departe pot fi copii din Africa de cum am fost noi si de cum sunt copiii din ziua de azi.

Consider ca scoala este obligatorie, e un lucru de la sine inteles, nimeni nu poate fi privat de carte. In Africa nu e chiar asa. Desi scoala este gratuita nu toti copiii pot merge la scoala. Unii parinti nu au nici macar bani ca sa le cumpere rechizitele sau hainele ca sa poata merge la scoala. Altii au nevoie de ei acasa sau pe camp sa ii ajute sa produce cate ceva ca sa aiba ce manca si in conditiile astea desi au 9- 10 ani merg pe camp si nu la scoala. Sau la sate, parintii nu au inca obisnuinta de a declara copiii la starea civila cand se nasc. Si cand au 6 -7 ani si ar trebui sa mearga la scoala, scoala nu ii primeste pentru ca nu au certificat de nastere. Problema este ca daca copilul nu este declarat in cele cateva luni care urmeaza nasterea, procedura nu mai este chiar atat de simpla. Trebuie sa faca apel la un tribunal, in Lome, care sa studieze cazul si apoi sa dea o hotarare prin care se acorda certificatul. Procedura nu este complicata, este de fapt doar o formalitate numai ca trebuie sa ai banii necesari sa mergi de cateva ori pana la Lome si apoi sa mai si platesti tribunalul pentru ceea ce face. Si mai nimeni din oamenii de la sate nu are banii astia. Majoritatea dintre ei nu ajung in capitala nici macar o data in viata lor iar taranii probabil ca ies de la ei din sat de cateva ori in viata si doar ca sa mearga pana in satul vecin.

Si da, apoi e adevarat ca nu din toti copiii iese un intelectual, dar nu numai intelectualii au dreptul la scoala, toti au. Si copiii aia sunt copiii asa cum am fost si noi si imi este atat de greu sa accept ca nu au aceleasi sanse ca si noi doar pentru simplul fapt ca s-au nascut acolo!!!

In Franta, si probabil nu numai aici sunt multe asociatii care incearca sa ajute copiii, sa ii trimita la scoala etc. Au creat un program de „1 euro pe zi pentru un copil”. Cu acel un euro pe zi copilul poate merge la scoala, uneori, in unele tari cred ca si familia este ajutata din momentul in care banii aia vin in plus si desi pentru noi nu reprezinta atat de mult, pentru ei e enorm. Nu prea intelegeam cum functioneaza organizatiile astea si cum de 1 euro pe zi poate ajuta, sau de ce au nevoie de atat de multi donatori de un euro pe zi. Acum pot sa zic ca inteleg mult mai bine si le inteleg utilitatea. Cred ca o sa ma apuc sa le fac publicitate. 🙂 Cateva dintre ele ar fi Plan, Vision du Monde, Un enfant par la main, SEL si sigur mai sunt si altele.