Publicat în Filme

Les Césars français

Les Césars sunt echivalentul Oscarurilor dar pentru filmele frantuzesti. Sau poate ca echivalentul Oscarurilor e mult spus, sunt premiile de cinematografie franceze, organizate si ele in fiecare an, de mai bine de 30 de ani. Pana acum cativa ani habar nu aveam ce e cu ele si nici nu mi se parea foarte interesant sa ma uit la ele. Intre timp am inceput sa ma uit la ceva mai multe filme frantuzesti, am inceput chiar sa le apreciez pe unele dintre ele, am inceput sa cunoscut realizatorii si mai ales actorii si in plus m-a impresionat una din prezentari. Gazda principala a fost Valérie Lemercier care a facut gluma dupa gluma si improvizatie dupa improvizatie.

Din filmele nominalizate si premiate anul asta, recunosc cu rusine ca nu am vazut aproape niciunul. Dar in functie de critici, de actori, de prezentarile facute in timpul ceremoniei de vineri seara mi-am facut in cap o lista cu cele care mi-ar placea sa le vad si o lista cu cele pe care cu siguranta nu le voi vedea.

Premiul pentru cea mai buna actrita intr-un rol principal i-a fost acordat Sarei Forestier pentru rorlul in Le nom des gens. Ceea ce surprinde in premiul asta este ca celelalte nominalizari erau nume mult mai sonore ca de exemplu Catherine Deneuve, Christine Scott Thomas, Isabelle Carré si Charlotte Gainsbourg. Dar acelas lucru il pot spune si despre cel mai bun actor in rol principal, premiul i-a revenit lui Eric Elmosnino, un actor de teatru si nu de cinema dar care se pare ca l-a interretat pe Serge Gainsbourg intr-un mod pur si simplu genial in filmul cu acelas nume, Gainsbourg. Ceilalti nominalizati au fost Gérard Depardieu, Roman Duris, Jacques Gamblin si Lambert Wilson. Premiul pentru cel mai bun film a fost acordat pentru Des hommes et des Dieux despre care, lafel, am auzit numai de bine.

The Ghost writer a lui Polanski a luat si el cateva trofee, printre care cel de cel mai bun regizor si cel mai bun montaj. Quentit Tarantino a primit un César pentru intreaga cariera si a fost tare placut sa ii aud pe Diane Kruger si pe Christoph Waltz prezentand premiul in franceza. Judie Foster a fost presedinta juruiului si de fiecare data cand o vad pe aici pe la vreo emisiune ma surprinde franceza ei perfecta.

Anunțuri

2 gânduri despre „Les Césars français

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s