Publicat în Uncategorized

Anul nuntilor

In ceea ce ma priveste, sau mai degraba in ceea ce priveste anturajul meu, anul 2010 a fost anul nuntilor. Poate ca e din cauza varstei si ca e normal sa fie asa, dar mai bine de 10 persoane pa care le cunoscti sa se casatoreasca intr-un interval de mai putinde 12 luni mie mi se pare totusi mult…in fine. Cu atat mai mult cu cat persoanele de care vorbesc imi erau destul de apropiate, nu mentionez colegii de generala cu care nu am mai vorbit de cand am terminat scoala, sau vecina din spatele blocului pe care nu am mai vazut-o de cand m-am mutat de la ai mei acum vreo 7 ani si alte exemple de genul asta.

Ca e vorba de vreo moda sau ca chiar a venit timpul sa mergem sa spunem da in fata domnului primar si a domnului parinte, nu mai are importanta. Ideea e oricum ca mirese au fost pe alese anul asta. 🙂 Evident ca nu am avut cum sa merg la toate nuntile la care am primit invitatii, din cauza distantei, din cauza timpului, din cauza cheltuielilor dar cred ca mi-ar fi placut.

iulie, Tulcea (finii parintilor mei)

august, Tbilisi (o colega de master a prietenului meu)

septembrie, Tulcea (verisoara mea)

septembrie, Beirut (o alta colega de master a prietenului meu)

septembire, Alexandria (o colega de clasa)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s