Publicat în Uncategorized

Duminica dimineata

Ca oricine probabil, duminica dimineata imi place sa fiu lenesa. Da ma trezesc tarziu si sa ma moscai in pijamale pana pe la pranz. Sa stau cu cana de cafea dupa mine prin casa toata dimineata!!!! Si in ultimele saptamani, pe langa toate „obiceiurile” astea am mai gasit o ocupatie care imi place. Sa ma uit la televizor la doua emisiuni tare interesante dupa parerea mea. 🙂

Prima dintre ele se numeste „Fourchette et sac à dos” (furculita si rucsacul). Prezentatoarea, care este se pare critic culinar de meserie, se plimba prin toata lumea si prezinta feluri de mancare specifice din locurile de unde merge. Si e mai mult decat delicios!!! Saptamana trecuta a fost in Japonia si in prima parte a emisiunii a vorbit despre sushi, despre cum se fac si toate traditiile atat de importante atunci cand stai la masa cu un japonez, mai ales la el acasa. Apoi in a doua parte a emisiunii a reusit sa ajunga intr-o scoala de sumo si sa vorbeasca cu ei despre alimentatia lor si ce exact mananca ca sa aiba cele 10.000 de calorii pe zi si sa reuseasca sa ajunga si sa se mentina la 140-150 de kg. Saptamana dinainte fusese in Canada si am fost fascinata sa vad in cate feluri se poate gati cu siropul de artar, nu numai deserturi si siropuri dar si peste, carne sau chiar oua facute cu siropul.

A doua emisiune se numeste „Echappées Belles” (escapade frumoase) si cei doi prezentatori ai emisiunii se plimba si ei prin toata lumea si prezinta locuri si peisaje minunate dar si obiceiuri si traditii unele mai neobisnuite decat altele. Au fost in Statele Unite si Canada ca sa arate telespectatorilor ca pe continentul nord Americam sunt si peisaje si paduri, nu numai zgarie nori si oameni inebuniti dupa orase, care nu sunt capabili sa locuiasca la tara. In texas cowboy-i au ramas asa cum ii stim in Dallas si traiesc dupa un stil de viata bine organizat. Mai sunt apoi si comunitatile religioasa care traiesc ermetic, stand doar intre ei, educandu-si copîi acasa si ascultand orbeste legile bisericesti. Saptamana trecut emisiunea a fost impartita intre Rusia si Turcia, tari ceva mai bine cunoscute de mine. In Rusia unul din prezentatori si-a propus sa ajunga in Siberia si e o adevarata aventura de zile intregi de tren, cu diferente de fus orar si cu populatii si minoritati impresionante. In Turcia au fost la o nunta traditionala si nu am putut sa nu ma gandesc ca unele obiceiuri sunt atat de asemanatoare cu ale noastre!

Publicat în Uncategorized

S-a stricat avionul

Cred ca pot sa ma apuc sa scriu o carte cu intamplari haioasa si neasteptate atunci cand calatoresc cu avionul. Incet, incet s-au adunat si in plus trebuie sa recunosc ca mi s-a parut tare nostima reactia oamenilor cand am fost la Tulcea ultima data si ma intrebau „cum a fost drumul?” iar eu raspundeam zambind… ” eee…. s-a stricat avionul, dar in rest a fost ok”.

Cum adica s-a stricat avionul? Pai a fost cam asa:  mi-am cumparat biletul de avion tarziu, ca de fiecare data si e mai ieftin cu escala in cazul asta. Aveam escala la Milano. Am plecat din Paris de dimineata, toate ok, escala la Milano 40 de minute. Am ajuns si am fugit repede spre celalat terminal ca am zis ca 40 de minute nu sunt mult. Am urcat in al doilea avion si a inceput asteptarea. Am fost anuntati ca plecam cu 30 de minute intarziere de la Milano spre Bucuresti pentru ca inainte de decolare tehnicienii verifica ceva la motor. OK. Am asteptat si am plecat. La vreo 30 de minute dupa decolare, poate chiar mai putin domnul pilot ia cuvantul si ne anunta ca desi tehnicienii au zis ca totul e ok el prefera sa ia toate masurile de precautie necesare si ca facem stanga imprejur, ne intoarcem la Milano pentru inca o verificare care nu fusese facuta. Ne zice in acelas timp ca nu e nici o problema, probabil nici nu va trebui sa coboram din avion, se uita la ceva sub aripa si plecam din nou. OK…. ne-am speriat noi putin dar pilotul a fost destul de convingator. Numai ca inapoi la Milano aterizarea a fost cam brusca si cand am aterizat, uitandu-ma pe geam, pe pista, pe langa echipa tehnica ne asteptau politia, pompierii si o ambulanta. Atunci ne-a spus domnul pilot ca de fapt se stricase un motor si in cabina si la insotitorii de zob s-a simtit miros de ars si pe la sfarsit incepuse sa iasa si fum. Avionul poate zbura si cu un singur motor, doar ca in cazul nostru pilotilor le era frica de un posibil incendiu si de asta au hotarat sa se intoarca. Dar totul e bine cand se termina cu bine, si chiar si cand se strica avionul se poate ajunge la destinatie cu bine. 🙂

Evident ca zborul respectiv a fost anulat si ca in loc sa ajung la Bucuresti la 2 dupa amiaza am ajuns la 12 noaptea pentru ca nu mai era apoi nici un zbor direct si a trebuit sa merg la Munich si apoi de acolo la Bucuresti dar in final am ajuns. Si desi apoi cand stateam in aeroport ma intrebam daca nu cumva o sa imi fie frica cu avionul pe viitor nu a fost asa!

Publicat în Uncategorized

Niciodata prea devreme sau prea tarziu pentru Mos Craciun

Bianca zice ca nu e prea devreme sa scrii despre Mos Craciun la sfarsitul lui octombrie – inceputul lui noiembrie si sa incepi sa iti pregatesti scrisoarea cu cerinte. Daca stau sa ma gandesc ca scrisoarea trebuie sa ajunga pana in Laponia si ca nu se stie niciodata cat timp dureaza cred ca are dreptate si scrisorica trebuie mai bine trimisa din timp.

Si chiar daca suntem adulti si responsabili nu e niciodata prea tarziu pentru povesti frumoase cu Mos Craciun. Copilaria este pana la urma cea mai frumoasa perioada din viata si ne aducem tot timpul aminte de ea cu drag. Ce daca suntem mari, Mosul ramane Mos!!!

Ca sa fiu sincera, nu prea imi aduc aminte bine daca i-am scris scrisori mosului. Stiu ca vroiam muuulte cadouri de Craciun dar cred ca i le ceream mamei ca ea apoi sa dea de stire mai departe mosului si el sa stie ce imi doresc. Si pe langa asta, cum toti eram amenintati ca daca nu suntem cuminti Mosul nu ne aduce cadou ce vrem, cred ca imi imagineam ca daca mosul stie daca sunt cuminte sau nu, imi imaginam ca e atoatstiutor si ca deci imi poate ghici si gandurile ca sa stie ce vreau cadou. Super Mos nu gluma!

Dar mitul a cazut destul de repede. Nu stiu cati ani aveam, stiu ca nu mergeam inca la scoala cand, intr-un an inainte de Craciun am surprins-o pe mama impachetand cadouri si ascunzandu-le. Nu am zis nimic, le-am inspectat si verificat cand mama nu era acasa si apoi am inteles cum sta treaba cand de Craciun sub brad am gasit cadourile impachetate de mama. dar chiar si asa, nu pot spune ca am fost dezamagita, mitul mosului a ramas. Si il folosim si acum. Ce daca am 26 de ani? Mama tot ma intreaba ce vreau sa imi aduca mosul de Craciun, si bradul tot acolo e de Craciun si din ajun si pana cand despodobim bradul acasa cadourile stau sub el, puse grijuliu nu de un mos si de o intreaga familie de mosi care vor sa isi faca placere unii altora si care vor sa ii faca pe copii din familie si mai incantati decat sunt adultii.

Dar Bianca, pe langa a ma face sa scriu despre Mos Craciun si a participa la concurs, m-a mai facut sa gasesc si o idee geniala de a imi surpinde nepotii anul asta. Imi imaginez de acum fetisoarele lor vesele si fericite cand vor vedea ca au primit scrisoare de la Mosul!!! Si desi stiu ca imi va fi greu sa ma hotarasc deja imi fac in gand lista de lucruri haslii pe care sa le trec in scrisoare ca sa ii „sperii” cu cat de multe stie Mosul despre ei. 🙂 Si daca prin tragere la sorti (eu as prefera-o postata pe youtube) castig o scrisoare de la mosul sau mai mult, nu o sa fie pentru mine, ci  sa fie tot pentru ei, de la Mosul.

Si daca tot imi place sa surprind in mod placut lumea, o sa incerc sa fac acelas lucru si cu prietenii mei virtuali din blogosfera. Ce ziceti de un Mos Craciun prin corespondenta anul asta? Cum adica? Adica ne inscriem pe o lista si facem schimb de cadouri. Stabilim impreuna o suma (mica) pe care sa o dam pe cadou. Si tragem la sorti cine face cadou cui. Nu veti sti cine va face cadoul, veti afla cand il primiti acasa, prin posta. Iar cel care ofera cadoul are ca „tema pentru acasa” sa gaseasca in blogul persoanei respective ce i-ar placea sa primeasca de Craciun. daca sunteti interesati de ideea mea lasati-mi un comentariu. O sa va cer apoi sa imi dati pe mail adresele voastre postale. Si dupa ce fac tragerea la sorti, o sa trimit individual adresa si numele persoanei careia ii veti trimite cadoul. Asa pastram surpriza cu de la cine pentru cine. Initial am crezul a e devreme sa scriu despre asta, dar acum ma gandesc ca asa avem timp sa ne organizam. 🙂

 

 

Publicat în Uncategorized

Imi plac pozele alb-negru

Toate pozele pe care le am de cand eram mica, pana pe la vreo 6 ani sunt evident, alb-negru. Si cand am inceput sa imi dau seama de ce sunt alea poze si sa vreau sa fac poze si sa am poze vroiam poze in culori bineinteles. Tare mandra am fost de primul meu aparat foto, din ala cu film, evident. Bine, nu am fost niciodata o mare pasionata de fotografie, imi plac pozele de vacanta, pozele facute cu prietenii, pozele pe post de amintiri. Nu o sa ma apuc sa fac poze vederi cum le zic eu, din alea cu peisaje sau mai stiu eu ce, poze artistice. Imi place sa ma uit la ele, dar ii las pe cei ceva mai talentati sa le faca.

Primul (si singurul) apart foto pe care l-am avut apoi digital, cu card de memorie si cu tot felul de obtiuni m-a surpins cel mai tare cred prin alegerea felului de a face poze, adica alb-negru, color (normal) sau sepia si am inceput sa le incerc pe toate. Si incet, incet m-am intors la pozele alb negru. Imi plac cel mai mult!!!!! Mi se pare ca mi se potrivesc cel mai bine. Pozele „oficiale” (pentru acte, etc) le fac tot timpul alb negru, nu mai imi plac cele color. Chiar si pozele de vacanta sau cu prietenii trebuie sa aiba macar cateva alb negru printre ele. Iar anul trecut la Berlin, de fiecare data cand treceam pe langa un fotomaton din ala vechi, cu 4 poze alb negru, de fiecare data vroiam sa intru sa fac poze.

* sursa foto

Publicat în Muzica

Stirea zilei

Tot vreau sa scriu despre Lady Gaga si ce cred eu despre acest fenomen de ceva timp si tot nu apuc, pentru ca evident, gasesc idei mai interesante.

Dar se pare ca de data asta domnisoara Gaga a reusit sa ma convinga sa scriu despre ea. Stirea zilei, sau mai bine zis a saptamanii este cum probabil ati vazut deja mai peste tot pe internet ca Lady Gaga si clipurile ei au avut peste un miliard de vizualizari pe youtube (toate clipurile la gramada), fiind pana acum singurul artist care a reusit aceasta minunata performanta. Tot ea si tot pe youtube a fost cea care pana nu demult a avut cele mai multe vizualizari pentru un singur clip, Bad Romance. Pentru vizualizarile unui singur clip a fost detronata de Justin Bieber si una din melodiile lui.

Cat despre mine, nu pot sa zic ca sunt fan Lady Gaga dar nici nu pot zice ca nu imi place. Cu siguranta nu as asculta asa ceva acasa sau ca sa ma binedispuna sau ceva de genul asta, dar la o petrecere, in club, in baruri seara ritmul e ok. Dar apoi trebuie sa recunosc cel care se ocupa de imaginea ei si de comunicare si publicitate se pricepe!!!!! Cred ca acea persoana merita mai multe felicitari pentru succesul ei decat ea. 🙂 Lookul este dinadins decalat, ca sa surprinda, sa socheze, sa atraga atentia. Apoi clipurile pe care le face sunt si ele putin decalate, uneori extravagante cu Lady Gaga in tot felul de ipostaze si de costume unele mai neasteptate decat altele. Apoi, unele din ele, cum e de exemplu clipul de la Telephone mie personal mi se pare o maaare porcarie. Dar porcarii sau nu, nu despre asta e vorba aici. A stiut cum sa faca ca lumea sa vorbeasca despre ea si despre muzica ei dupa unele sondaje din Statele Unite, ar fi una din cele mai influente femei. Indiferent de ce cred despre muzica ei, pentru toate astea cred ca merita un bravo!

Publicat în Uncategorized

Museul Quai de Branly

Muzeul Quai Branly este cel mai nou muzeu al Parisului, inaugurat in 2006 si este muzeul de arta si civilizatie Africana, Asiatica, Oceanica si a popoarelor indigene de pe cele 2 continente americane.

Atunci cand a fost deschis i s-a fcaut foarte multa publicitate, din varii motive. Jacques Chirac a urmarit de aproape realizarea proiectului avant in vedere ca era un proiect e care si-l dorea inca de cand era primarul Parisului. Probabil nu rivalizeaza cu Luvrul sau cu Muzeul Orsey dar totusi este pe aceiasi linie cu ele chiar daca Quai Branly iese in evidenta prin contemporaneitate. Arhitectura este si ea impresionanta, cu gradini moderne si spatioase. Ziarele au avut ce sa scrie si au si scris mult.

Cu toate ca i s-a facut atat de multa reclama eu am ajuns sa il vad abea acum vreo 2 saptamani. M-am gandit ca nu stiu in ce masura imi va placea ce o sa vad acolo, tot felul de obiecte apartinand diverselor triburi sau grupuri etnice de prin ce stiu eu ce zone sau insule din lume…nu suna foarte interesant pentru mine. Si acum, dupa ce am ajuns acolo nu ma gandesc decat ca imi pare rau ca nu am avut timp sa stau mai mult, sa analizez si sa studiez mai cu atentie tot ce e expus acolo, sa vad toate filmuletele care sunt propuse in sala de cinema a muzeului, sa ma plimb prin gradina rasfoind o carte luata din biblioteca muzeului despre traditiile si obiceiurile vreunui popor indepaprtat. E impreionant sa vezi cum in ziua de astazi, cand noi nu putem sa ne lipsim nici macar o zi de telefon si acces la internet alti oameni traiesc fara electricitate si in conditii oarecum primitive si cu toate astea sunt fericiti si duc o viata implinita. Si ma gandeam cu invidie si admiratie la antropologii care au studiat culturile respective. Am plecat de acolo gandindu-ma la acele culturi si popoare si mi-am dat seama cat de mult mi-ar place sa pot sa stiu mai multe despre ele!

Publicat în Uncategorized

Paris – Tokyo cu bicicleta

Se pare ca noile tehnologii sunt la moda, ba chiar cu cat mai ecologice cu atat mai apreciate. Lafel si noile concepturi de eco-travel si de slow-travel. Si ca sa atraga atentia lumii asupra acestor lucruri si importanta ecologiei in ziua de astazi se pare ca lumea trebuie sa socheze, sa impresioneze, sa doboare recorduri.

Asta este si cazul unui francez de 27 de ani, Florian Bailly, care s-a gandit la o peripetie destul de abitioasa, sa mearga de la Paris la Tokyo cu bicicleta. O bicicleta echipata de un panou solar care produce energie pentru bicicleta si care i-a permis sa circule cu o medie de 115 km pe zi. A castigat 25 – 35 de kilometri pe zi dar fara sa produca nici un fel de poluare. Proiectul este dupa parerea mea mai mult decat ambitios….sa pleci de nebun cu bicicleta, doar cu un rucsac pe care il poti duce cu tine si sa strabati 10.000 de kilometri e impresionant. Cei 10.000 de km au fost parcursi in aproximativ 4 luni si ciclistul a strabatut 12 tari. Cred ca pe langa toata atentia pe care a reusit sa o atraga asupra lui si a proiectului lui, experienta este una deosebita. (chiar daca eu una nu m-as lansa in asa ceva, ar fi prea mult pentru mine).

* poza e luata de pe blogul ciclistului pe care il gasiti aici, blog pe care a tinut un jurnal de calatorie

Publicat în Despre mine

Detest oamenii care se inghesuie!!!

Nu inteleg oamenii care simt nevoia sa se impinga, sa o ia ei tot timpul inainte, sa se inghesuie pentru o nimica toata. Daca e lume multa undeva, faptul ca te inghesuie nu te face sa avansezi, tot acolo ajungi doar ca in drum reusesti sa enervezi o gramada de alti oameni.

Ce ma enerveaza cel mai mult?

– oamenii care se inghesuie in solduri sau in reduceri, sa fie ei acolo, primii, in prima zi, nu cumva sa piarda ceva; daca as putea si am mai zis asta, as merge sa imi fac cumparaturile noaptea sa nu mai fie NIMENI cu mine in magazin, cat despre solduri si reduceri, mai bine o las balta decat sa se impinga cineva in mine…

– oamenii care se inghesuie la metrou, metroul e in statie, usile se deschid si cei care vor sa urca nu pot sa aiba rabdare sa coboare cei care au ajuns la destinatie, de parca ar pleca metrou din statie fara ei; in loc sa faca loc la iesire ca cei care ies sa poata sa faca asta mai repede si in plus, cu cat coboara mai multa lume cu atat e mai mult loc liber in metrou dar…nu, tre sa ne imbulzim si imbrancim putin…

– oamenii care se inghesuie la aeroport sa isi recupereze bagajele; bagajele sunt livrate pe o banda rulanta si de cum se dau jos din avion fuuuug la banda respectiva si mai mai ca se urca pe ea in asteptarea bagajului, de parca daca stau la juma de metru de ea le fura cineva bagajul, sau ajunge bagajul lor mai tarziu

– oamenii care se inghesuie la film, la spectacole, la concerte; au biletele in mana, cu locuri precise pe ele si cu toate astea vor ei sa se impinga si sa intre cat de repede in sala, de parca nu tot pe locurile alea stau orice ar fi, sau cine stie poate le place lor sa stea in sala sa astepte juma de ora pana incepe respectivul spectacol, concert, etc

Lista mea ar putea continua, dar astia sunt oricum pe primele locuri. Uneori ma gandesc ca poate sunt eu cea dusa cu capul careia nu ii place nici din aia, nici din aia dar oricum, nu mi se intampla chiar asa de des sa ma plang deci am zis ca de data asta merge.

Publicat în Carti

Fructul interzis – Nedjma

Daca nu ar fi fost Serial Readers si ideea lor minunata cu Cartea lunii probabil ca nu as fi citit cartea asta prea curand. Si mi-ar fi parut rau. Fructul interzis a fost cartea lunii iulie. Eu am reusit sa o citesc abea in septembrie ca a fost ceva mai complicat pana am pus mana pe ea dar apoi am cictit-o dintr-o rasuflare!

Cartea a fost scrisa in franceza, a iesit in franta in 2004 si de atunci a devenit din ce in ce mai celebra si a fost tradusa in diverse limbi. Este prima carte erotica scrisa de o femeie din lumea araba si sincera sa fiu ma intreb daca acolo a ajuns cartea si daca a fost tradusa. Poate ca da, cine stie.

In carte Nedjma isi povesteste viata, facand o paralela intre viata de femeie supusa intr-o familie destul de traditionalista intr-un oras de provincie, unde este casatorita fortat de catre familia ei la numai 17 ani cu un barbat mult mai in varsta decat ea, care isi repudia nevestele pentru ca nu ii puteau oferi mostenitori. Evident, barbatul atoate stiutor si resectabil nu este de vina, este vina celor 4 sotii, una mai sterila decat cealalta care nu sunt capabile sa ramana insarcinate. Descoperirea sexualitatii la 17 ani, fortat si insotite de tot felul de traditii si ritualuri unul mai sadic si mai injositor decat celalalt este de-a dreptul inspaimantator si felul in care Nedjma le povesteste mi-a dat fiori pe sira spinarii. Si apoi, in paralel cu detaliile astea monstruase povesteste si fuga la oras si adevarata dragoste, momentele de placere si de fericire alaturi de un amant care o iubeste  si care o respecta (chiar daca in felul lui, chiar daca este un fustangiu si chiar daca in acelas timp mai iubeste si altele), o trimite la scoala, vrea sa ii asigure un viitor.

Pentru mine este mai mult decat un roman erotic, e incarcat de sentimente si de semnificatii, nu este doar strigatul de razvratire al unei singure femei care a avut curajul sa spuna ceea ce stie, este o carte care reprezinta un numar imens de femei din lumea araba care isi accepta soarta asa cum este pentru ca probabil nu isi dau seama ca poate exista si un alt fel.

Publicat în Paris

Manga la Versailles

Din septembrie si pana la jumatatea lui decembrie castelul Regelui Soare a fost redecorat. Sau mai bine zis, printre piesele de muzeu obisnuite pe care le pot admira vizitatorii in mod normal au fost „introsude” si noi opere de arta, de arta moderna japoneza de data asta.

Takashi Murakami este al 6-lea cel mai scump artist in viata in momentul asta si el este creatorul obiectelor de arta cu inspiratie Manga care sunt expuse la Versailles printre celelalte piese de arta sau de mobilier. Vesele si colorate, scaune in forma de ciupercute, floricele, Budha imensi, personaje de desene animate. Unii zic ca noul concept e interesant, alti, mai conservatori evident il critica, zicand ca jucarelele respective nu sunt arta si ca in plus nu au nici o legatura cu castelul deci nu inteleg rostul expozitiei.

Eu nu sunt fan Manga, nu prea inteleg nebunia lumii pentru astfel de obiecte dar conceptul mi se pare interesant, sa amesteci arta veche si traditionala cu ceva nou, modern, contemporan. Acum aproape doi ani am vazut o alta expozitie de genul asta, tot lafel, intr-un muzeu cu picturi, printre picturi era pusa o expozitie de fotografie. Ideea mi-a placut si aranjamentul era chiar bine facut.