Publicat în Uncategorized

Berlin to Paris

Ma mut. Din nou. Sau inapoi. Dupa cateva zile de facut bagaje si cartoane, sunt gata de plecare. De la Berlin inapoi la Paris. Nu iau toate lucrurile cu mine acum, o sa ma intoc dupa ele la sfarsitul verii. Dar oricum, ca sa pot sa iau cu mine doua genti maaaari in care sa imi intre toata vara nu pot pleca cu avionul. Optez din nou pentru varianta Eurolines, deci vreao 12 ore de autocar, noaptea, ca asa e cel mai frumos.

Autocarul pleaca la 7 seara, dar ti se spune sa fii acolo cu o ora inainte ca sa faci check-in etc. Nu am inteles niciodata de ce tre sa ajung cu o ora inainte si apoi vreo 40 de minute cel putin sa stau sa pazesc autocarul, si eu si ceilalti pasageri. Am urcat in autocar, m-am asezat, macar am noroc si nu sta nimeni langa mine. Nenea care sta in spatele meu miroase a tigari de imi muta nasul. Dar asta e doar inceputul, dupa vreo ora de mers a inceput lumea sa se descalte si tot pe el il banuiesc ca ii miros si picioarele.

Autocarul se mai opreste in cateva orase sa mai ia calatori. Este vreo 10 jumate deja cred, nu stiu in ce oras suntem, dar ne-am oprit si au urcat vreo 10 indieni. Mi-am pus repede poseta si geaca pe scaunul de langa ca sa para ocupat, sa nu se puna nimeni langa mine. Fetele de pe partea cealalta se vede ca au experienta la mers cu autocarul. S-au pus una in spatele celeilalte, nu una langa alta, ca sa isi poata intinde amandoua picioarele peste noapte. Si desi acum 5 minute vorbeau, acum, cand au vazut ca incepe lumea sa urce, cu picioarele intinse pe a ldoilea scaun se prefac ca dorm. Cu siguranta nu le va trezi nimeni decat in cazul in care nu gasesc scaune libere in alta parte, si mai sunt scaune libere in spate. 🙂 Si mentionam indienii, nu am nimic cu ei, dar mi-am adus aminte instant de data trecuta cand am calatorit cu Eurolines si familia de indieni care era cu noi in autocar a adus la pachet toata bucataria, cand au inceput sa despacheteze ca sa manance au imputit tot autocaru.Si na, totusi, parca mancarea gatita cu sosuri si din astea nu e de luat la pachet… (da, stiu sunt putin obsedata de treaba cu mirosurile)

Pe la 11 jumate – 12 am facut pauza 20 de minute, intr-o benzinarie. Am mers la toaleta, dinaia cu fise la intrare despre care povesteam mai de mult ca ma enerveaza si iesind din toaleta, am vazut la barbati in toaleta, domnii indieni aveau picioarele bagate in ghiuveta si se spalau. Mi-am zis ca bravo lor, macar sunt simtiti, daca tot vor sa se descalte apoi, se spala pe picioare de acum ca sa nu miroasa. Numai ca nu, nu asta era motivul spalarii pe picioare. Am iesit afara sa astept la aer plecarea si i-am vazut pe prietenii mai sus mentionati ca vin cu covorasu, il pun in mijlocul drumului, se descalta si incep rugaciunea de seara. Din nou, nu am nimic cu nimeni, nu ma deranjeaza nici o religie si daca au vrut sa se roage e strict problema lor, doar ca era asa, imagine parca desprinsa dintr-un film. Lumea somnoroasa astepta plecarea autocarului, si ei in mijlocul trotuarului si in mijlocul lumii, nestingheriti de nimeni si de nimic isi vedeau de tabieturile lor de seara.

Dupa 1 activitatea s-a calmat si eu m-am chinuit sa dorm. Nu prea reusesc in autocar dar macar am incercat. Am ajuns la Paris dimineata, cu vreo ora intarziere si muuuuulte grade celsius in plus fara de Berlin.

Reclame