Publicat în Uncategorized

Colectii

Plimbarea prin targul de vechituri m-a facut sa ma gandesc la ce am colectionat eu de-a lungul anilor. Pentru ca probabil si acei oameni isi scot la vanzare pe langa diverse lucruri gasite prin casa si colectiile de ce stiu eu ce obiecte.

Frati-miu colectiona timbre si mi se parea atat de plictisitor!!!!! Mama imi zicea ca si ea a colectionat timbre cand era mica. Si din nou nu intelegeam de ce. Si mi se parea si mai absurd cand frati-miu statea la coada la filatelie cand primeau timbre noi. In continuare nu inteleg pasiunea oamenilor pentru timbre.

Eu, ca orice copil al anilor ’80-’90 am fost incantata de jucariile de plus care se gaseau mai peste tot dupa revolutie. Si am decis ca vreau cat mai multe!!!! De toate marimile, formale si culorile. Pe dulap in camera erau asezate animalutele mele. Cred ca pana in liceu am ajuns la o cifra destul de mare, pe la 60 sau 70 probabil. Si dintr-o data am hotarat ca sunt „prea mare” pentru „papitoi” cum le ziceam eu. Si am inceput sa impart din ei care pe unde, pe la rude si prieteni care aveau copii mici. Cred ca am pastrat doar doi sau trei dintre ei care imi placea cu adevarat sau care ii aveam de foarte mult timp. Cred ca acum nu mai am nici unul, sau ba da, o broasca testoasa care a supravietuit in casa este in colectia nepotilor mei.

Apoi, nu stiu exact cati ani aveam, am inceput sa colectionez servetele. Nu mai stiu exact cum mi-a venit ideea, cred ca bunica mea imi povestise ca in vremea ei se colectionau servetele si mi s-o fi parut mie interesant la momentul respectiv sa fiu mai retro. Am reusit sa adun doua cutii maaari de carton pline de servetele. Le tineam sub pat si daca se atingea cineva de ele era tragedie. Oriunde mergeam eram cu ochii pe servetele si ma gandeam tot timpul de unde pot sa mai fac rost ca sa imi imbogatesc colectia. Si apoi din nou, intr-o zi m-am hotarat ca nu mai vreau servetele. I le-am dat mamei la bucatarie si cred ca vreo 2 ani a tot avut servetele de pus pe masa.

Dupa servetele, sau poate in acelas timp, au urmat cartelele telefonice. Nu sunt sigura daca aparusera telefoanele mobile inca. Dar se gaseau tot felul de cartele telefonice colorate, de sunat in strainatate cu ele, sau si mai interesant cele aduse din strainatate de persoane care plecau prin diverse tari. Faceam si schimb cu un coleg de clasa care avea si el colectia lui de cartele telefonice. Aveam si din alea „preferate” pentru care dadeam la schimb mai mult de o cartela. O adevarata strategie. Si ca sa fiu sincera, cu colectia asta nici nu stiu ce s-a intamplat in cele din urma. Cred ca i-am dat toate cartelele mele colegului meu de clasa, dar nici macar nu sunt sigura.

Si mai erau scrisorile. Imi placea sa scriu scrisori si carti postale. Imi place si acum dealtfel, doar ca e-mailul e mai practic. Cand am inceput sa plec in tabere scolare am inceput evident sa imi fac si noi prieteni. Care nu erau din acelas oras ca si mine. Asa ca dupa tabara incepea scrisul scrisorilor. Cu cateva dintre aceste persoane mi-am scris scrisori ani de zile. Cu Iulia cel putin, a fost regula mult timp sa ii scriu o scrisoare pe saptamana si sa primesc de la ea o scrisoare pe saptamana. Si toate aceste scrisori primite, evident, le-am pastrat. Le-am pastrat pana cand am plecat din Romania. Si chiar si dupa. Le-a aruncat mama la un an sau doi dupa ce eu am plecat cand a facut o curatenie generala inainte de mutare.