Publicat în Berin, Uncategorized

Targ de vechituri

Cand am ajuns in Franta nu intelegeam de ce francezilor le plac atat de mult targurile de vechituri si cum pot petrece ore intregi invartindu-se si uitandu-se la diverse nimicuri. Mi se parea ca pana si „Garage sale”-urile din filmele americane erau mai interesante. Desi chiar si acolo oamenii scoteau de prin casa ce nu le mai trebuia si puneau obiectele la vanzare, totusi vecinii puteau gasi dupa parerea mea ceva folositor. Poate ca am devenit mai melancolica cu timpul, dar acum imi plac si mie targurile de vechituri. Si in weekend am ajuns la unul de aici din Berlin.

Oarecum tema principala a targului de vechituri era perioada de razboi si nazismul pentru ca se puteau gasi destul de usor uniforme militare, tot felul de sepci si caciuli, arme de jucarie, monede din acea perioada, vederi si carti cu si despre Berlinul din perioada lui Hitler. Dar am mai vazut si un domn care vindea pendule si patefoane. Unul dintre patefoane servea chiar de monstra si pe el se asculta un disc cu muzica lafel de veche. Cred ca mi-ar placea sa am un patefon acasa, chiar si din cel cu manivela. Nu cred ca l-as folosi, nu foarte des cu siguranta, dar mi-ar placea sa am unul. Erau mai multe standuri cu bijuterii si gablonturi si cred ca ma voi intoarce in weekendul urmator sa ma ma uit din nou si poate sa imi cumpar ceva. Bijuteriile de argint, cerceii si inelele incepeau de la 3 euro. Mi-a placut si o vaza, din lut, cu flori pictate pe ea, foarte draguta. Vazusem pretul pe o alta vaza neagra, un pic mai mititica si era 1 euro. Mi-am zis ca daca si cea de lut este la cativa euro o voi cumpara. Doar ca, surpriza, vaza de lut era facuta in 1905 si costa 80 de euro. Inca ma mai gandesc la ea…Erau si o gramada de jucarii, papusi bebelus de care mi-am dorit toata copilaria mea si pana la urma tot nu am avut una, si tot felul de animale de plus. Am vazut prin multitudinea de animale de plus si o maimutica care isi baga degetul in gura identica cu una pe care am avut-o candva. Ma uitam la ea cat de urata este (asa mi se parea astazi) si imi aduceam aminte cat de incantata eram acum muuulti ani de ea si mai ales de faptul ca isi baga degetul in gura.

9 gânduri despre „Targ de vechituri

  1. La care din Pietele de vechituri ai fost?
    Si mie imi place sa pierd tipul in astfel de locuri si in Timisoara sunt doua asemenea piete, dar daca ajung la Berlin as dori sa imi cumpar o „cruce de fier” si niste monede de pe vremea aceea.
    Daca m-as invarti mai mult pe acolo cred ca as cheltui destul de mult 😛

    1. BUNA OANA ! Te rog Frumos imi poti da si mie adresa de la Targ-ul cu haine militare , am fost o data acolo acum vreo 7-8 ani dar si atunci am bantuit vreo 2 ore cu tel la ureche si nervi din partea celui care ma dirija :)))), daca ai putea sa-mi dai adresa as fi foarte recunascator, MULTUMESC MULT si iti doresc Multa Sanatate sa poti colinda !

  2. Pai si eu cred ca as fi tentata sa las destul de multi bani, doar ca acum aveam treaba in alta parte si nu aveam timp sa stau. Cum am trecut pe langa el nu am putut sa nu ma invart un ic, macar sa arunc o privire. 🙂
    Acum am fost la cel de la OstBahnhof (ca e aproape de unde stau) dar am ajuns anu trecut, tot din intamplare la un altul in Kreutzberg, o sa il caut pe harta din nou sa vad exact unde e, ca m-as duce din nou si la ala.

  3. Ce draguut, mai ales partea cu patefonul-cine nu si-ar dori?
    Si la noi in oras sunt targuri de felul asta de cateva ori pe an, dar nu ma atrage 😀 pentru ca se vand margele babesti, insigne din alea care se poarta la armata dar sunt cam scumpe 😀 si in general, lucrurile care-mi plac mie sunt enorm de scumpe 😦
    Ah, acum 1 an, era expus un trambant care chiar ma ducea cu gandul la alta epoca 8->

  4. cand eram in Romania nici eu nu eram foarte incantata, acum imi plac. Si cred ca de curiozitate m-as duce si in Romania sa vad cum arata un targ acum 🙂 bine, in minunata mea Tulcea nici nu stiu daca se organizeaza „evenimente” de genul asta.

    1. imi poti spune, te rog frumos, daca stii vreo piata de vechituri in Berlin care sa functioneze miercuri, joi sau vineri?

  5. aham Danke 🙂
    de ala de la Shoeneberg stiam, ca anu trecut stateam in vest, nu foarte departe de el. mersi oricum 🙂

  6. Intradevar patefonul sau mai bine zis gramofonul acela cu palnie care din cate stiu este mai vechi are totusi un farmec aparte si te duce cu gandul la acele vremuri in care romantismul era parca nemuritor

Lasă un răspuns către cartim Anulează răspunsul