Publicat în Carti, Uncategorized

Herta Muller

Recunosc, inainte sa fi luat premiul Nobel pentru literatura nu auzisem de Herta Muller. Dar din pacate nu sunt singura. Din 2006 urmaresc Nobelurile pentru literatura destul de atent. Cand am aflat ca Orhan Pamuk a castigat prestigiosul premiu am zis „wow”. Citisem deja de el „Cartea neagra”, total intamplator si imi placuse mult de tot. Apoi in 2007 a urmat Doris Lessing si in 2008 Jean-Marie Gustave Le Clézio. Ca si in cazul lui Pamuk, auzisem de cei doi scriitori inainte sa castige premiul, chiar daca pe acestia doi inca nu ii citisem. Ideea este ca oricum, as fi vrut sa aflu mai multe despre castigatoarea premiului Nobel pe 2009. Faptul ca ea are origini romanesti (oarecum) si ca scrie despre comunismul lui Ceausescu sunt detalii care mi-au starnit si mai tare curiozitatea.

Inca de anul trecut am zis „vreau sa citesc Herta Muller” dar pana acum nu am reusit. Nu a scris niciodata in romana, a scris direct in germana. Anul trecut, cele cateva luni inainte sa plec din Franta m-am uitat de cateva ori in librarii sperand sa gasesc o carte de-a ei tradusa in franceza. Dar era prea devreme. Apoi cand am reusit sa ajung in Romania, nici acolo nu am reusit sa gasesc. Cele cateva exemplare deja existente din cartile Hertei Muller se epuizasera cu o viteza fulgeratoare dupa anuntarea premiului Nobel iar noile editii erau in editare. Ajunsa in Berlin (orasul in care locuieste si Herta Muller) mi-am cam luat gandul de la carti. Germania, cartile scrise in germana, nu exista nici o logica pentru a gasi cartile  traduse intr-o limba pe care as putea-o intelege. Asa ca oarecum asteptam urmatoarea vizita in Romania ca sa imi cumpar una din carti.

Dar Maria s-a gandit la mine. A vazut pe facebook unul din comentariile mele cu referire la scriitoare si la cartile ei si mi-a zis ca a vazut cartile in Cluj in librarie, si ca daca vreau imi cumpara si mi le trimite prin posta. Si asa a si facut, facandu-ma si pe mine fericita!!!! Dupa vreo 3 saptamani de astetare si verificat cutia postala in fiecare zi, chiar si de doua ori pe zi si chiar si duminica uneori, din reflex, saptamana asta am gasit un biletel care ma ruga sa merg sa la posta sa recuperez un pachet. Ce pachet? Cele doua carti trimise de Maria, si anume „Inca de pe atunci vulpea era vanatorul” si „Regele se inclina si ucide”. Abea astept sa le citesc!!!

Publicat în Berin, Uncategorized

Deutsche Oper kammermusik

Luni seara am fost la Opera. De fapt la un concert de muzica de camera care a avut loc la Deutsche Oper. Cativa studenti la Conservator si tineri artisti ai Operei din Berlin au interpretat melodii ale catorva compozitori asiatici (Vietnam, China, Corea, Japonia, Filipine). E oarecum pentru prima data cand ascult astfel de muzica clasica. Dar mi-a placut. Cred ca este destul de speciala. Comparata cu compozitorii clasici, mi s-a parut ca melodia nu avea aceiasi cursivitate, era sparta, intrerupta, cu sunete inainte urmate brusc de sunete prea joase si invers. Cel putin asa a inteles melodiile urechea mea cea fara prea multa „educatie muzicala”. Dar am constatat cu uimire ca instrumentele clasice pot scoate sunete la care nu m-as fi asteptat. Muzica asiatica, cu acele clinchete de clopotei si gonguri mi-am imaginat intotdeauna ca poate fi cantata numai cu instrumente speciale. Aseara am aflat ca acele clincanite de clopotei pot fi scoase si de o vioara normala, am aflat ca un contrabas poate scoate si sunete destul de ascutite, am aflat ca poti canta melodii asiatice la trompeta si la clarinet.

In centrul atentiei a fost compozitorul chinezo-filipinez Jeffrey Ching, care traieste la Berlin si care a si fost prezent aseara la concert. El si-a lansat aseara una din cele mai noi creatii, Bombyx mandarina/Bombyx mori, scrisa special pentru a fi interpretata pe partea vocala de catre soprana Andion Fernandez, sotia sa si una dintre solistele Operei din Berlin. Inainte de interpretarea piesei Ching a explicat cum a ajuns sa o compuna, ce inseamna titlul si cum ar trebui interpretata compozitia. Nu cred ca se intampla prea des sa poti avea in fata ta compozitorul unei opere de arta si el sa iti explice cum si de ce a compus piesa respectiva. Primele 15 note din Bombyx mandarina, prima parte a compoztiei, sunt un inceput de piesa de-a lui Mozart. Apoi, plecand de la cele 15 note, Ching a compus versiunea lui, iar din loc in loc este reluata o mica parte de cateva note din piesa lui Mozart, oarecum pentru a-i aduce aminte compozitorului de unde a plecat. Bombyx mori, a doua parte a compozitiei pleaca de la o melodie chineza compusa in aceiasi perioada ca si muzica lui Mozart, un fel de paralela pe un alt continent. Titlul operei face referire la viermii de matase, Bombyx mandarina fiind cei salbatici, capabili sa supravietuiasca in orice imprejurari iar Bombyx mori fiind cei domestici, orbi si incapabili sa se hraneasca singuri. De aici si diferenta de stil in interpretarea celor doua parti. Prima parte este cursiva, ca si cum ar fi cantata de niste profesionisti care stiu partiturile pe dinafara, iar cea de-a doua este parca interpretata de niste incepatori, care se pierd printre note si le e greu sa se regaseasca. Pentru a ilustra a doua parte de interpretare, unul din artistii din mini-orchestra se lansa in solo pe cateva note pe care le canta din nou si din nou iar ceilalti se prefaceau pierduti in partitura si apoi unul cate unul gaseau bucatica cantata in solo si se alaturau melodiei.

Publicat în Carti, Uncategorized

Ghidul curiozitatilor din lumea cartilor

Un articol luat din Adevarul

La 23 aprilie se serbează ziua de ”San Jordi”, care coincide cu ”Ziua Cărții și a Trandafirului”

În aşteptarea Zilei Cărţii, care se sărbătoreşte în Spania la 23 aprilie, cotidianul “El Mundo” a pregătit o prezentare despre curiozităţile din lumea cărţilor, ca de pildă cea mai mare carte din lume, cea mai scumpă sau cel mai lung roman virtual.

Încă de acum 80 de ani, în Spania şi în alte 14 ţări ale lumii, se sărbătoreşte Ziua Cărţii („El Día del Libro y de la Rosa”), propusă de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Principalul obiectiv al acestei sărbători este insuflarea dorinţei de lectură printre cetăţeni.

Poate următoarele curiozităţi vă vor deschide apetitul pentru lumea fascinantă a cărţilor:

Cea mai mare carte din lume
Este „Atlasul Klencke” şi pentru a o ridica, este nevoie de şase persoane. Pentru a putea fi deschisă, mai sunt necesare încă două persoane, întrucât exemplarul măsoară 1,75 metri în înălţime şi 1,90 metri de lăţime. Această carte neobişnuită a fost un cadou din partea neguţătorului olandez Yohannes Klencke regelui Charles al II-lea, după reaşezarea acestuia pe tronul Angliei, în 1660. Anul acesta, cartea va fi expusă, până la 2 septembrie, împreună cu alte atlase emblematice ale lumii, la Biblioteca Britanică din Londra.

Cea mai scumpă carte
Are doar 13 pagini, însă valoarea sa ajunge la 153 de milioane de euro. Titlul său este «The Task», iar autorul ei, Tomas Alexander Hartmann, a explicat că valoarea sa constă în conţinutul pe care îl include. Cartea oferă, astfel, răspunsul la 300 de întrebări fundamentale ale umanităţii, ca de pildă de unde venim, încotro ne îndreptăm, care este misiunea noastră pe care o putem încă realiza etc. Cartea a fost expusă in anul 2009 la Târgul de Artă de la Dubai, însă nu va mai fi expusă niciodată, la cererea autorului său.
Ce păstrează în interiorul său Biblioteca Naţională a Spaniei?
Peste 6 milioane de exemplare de carte! Printre bijuteriile sale, se găseşte şi Colecţia Cervantes, care se compune din 26 de ediţii ale oprerei Don Quijote, tipărite în casteliană, în secolul al XVII-lea. În total, colecţia de la Biblioteca Naţională deţine peste 26 de milioane de documente (manuscrise, texte imprimate, ziare şi alte publicaţii), aşezate în peste 280 de kilometri de etajere.
Cea mai renumită librărie din lume
Se numeşte Shakespeare and Company. Deşi este situată pe strada Bucherie, nr.37, din capitala franceză, această librărie emblematică şi-a creat renumele prin nenumăratele vizite pe care le primeşte din partea turiştilor din toată lumea. A fost inaugurată în anul 1919, într-un sediu de pe strada Dupuytren, fiind închisă în 1941, după ocupaţia germană. Porprietara sa, Sylvia Beach (1887 – 1962) este cunoscută la nivel mondial, ca editor al celebrului roman “Ulise” (“Ulysses”), de James Joyce.
Cea mai neobişnuită carte de pe mapamond
“O sută de miliarde de poeme” este o carte scrisă în 1961, de poetul francez Raymond Quenau. Ea se compune din doar 10 pagini, cu câte 14 versuri pe fiecare dintre ele. Curiozitatea sa constă însă în faptul că fiecare din paginile sale este tăiată în franjuri, conţinând un sonet. Acestea se pot citi combinând fragmentele după gustul fiecăruia. În total, se obţin, după cum o spune şi titlul, 100 de miliarde de poeme. Lectura integrală a variantelor ar cere atât de mult timp, încât unii consideră acest volum ca fiind şi cea mai lungă carte din lume.
Cel mai lung roman online
« Marienbad my love » este romanul lui Mark Leach, publicată pe Internet în1998, deşi Leach a început să-l scrie încă din 1980. În cele 17 milioane de cuvinte, romanul redă povestea unui ziarist devenit regizor de cinema, convins că după ce va filma o nouă versiune a clasicului francez din 1961, « Anul trecut, în Marienbad », va veni sfârşitul lumii. Romanul este disponibil pe Internet, la adresa www.marienbadmylove.com.
Publicat în Uncategorized

Cadou la distanta

E destul de complicat (cel putin pentru mine) sa gasesc cadouri inventive si originale pentru zilele de nastere ale persoanelor aflate la ceva distanta de mine. Dar de data asta m-am chinuit un pic si zic eu ca am gasit ceva dragut…

O poza facuta intr-un vechi fotomaton nemtesc, alb negru, cu 4 poze aliniate una sub alta, diferite. Din alea cum vedeam in filme la televizor cand eram mica si imi placeau atat de mult si nu intelegeam de ce nu sunt si in Romania, ca vroiam si eu sa fac poze strambandu-ma.

Am gasit unul aici, si mi-am luat cu mine un maimutoi de plus, o pancarda cu „la multi ani” si o mica briosa cu o lumanarica in ea, care au aparut fiecare in cate o poza iar a 4 a poza este evident cu mine strambandu-ma.

Cadoul a fost deja expediat prin posta…astept reactia.

Publicat în Berin, Uncategorized

Duminica in parc

Ca tot ma plangeam de vremea urata din Berlin, duminica a fost frumos si soare si am fost in parc. Cu bicicleta evident!!! (bine, am descoperit un parc nu prea departe de casa si cred ca se putea merge si pe jos pana acolo, asa intr-o plimbare un pic mai lunga). Si cu o carte in rucsac sa stau frumos pe iarba si sa citesc. In schimb nu ma astetam ca parcul sa fie plin de lume. Parinti cu copii de toate varstele, care se jucau cu mingea sau erau incantati ca se pot plimba cu bicicleta si cu rolele. Erau si cateva spatii cu nisip si niste mici topogane unde se puteau juca copiii. Un teren de beach voley cu nisip si toate cele, o gramada de oameni care jucau frezbee, badminton, tenis cu piciorul, ce apucau si ei. Altii stateau cumintei pe paturica, lafel ca si noi, ori la picnic, ori tot cu o carte, ori pur si simplu incercau sa se bronzeze.

Demult nu mai vazusem asa mare aglomeratie intr-un spatiu public. M-a facut sa ma gandesc la weekendurile la padure de cand eram in liceu si la 1 mai si a doua zi de Paste la Bididia, la Babadag sau la Celic. Atmosfera se potrivea, cu atat mai mult cu cat erau si niste gunoaie in peisaj (da, si nemtii au, nu numai noi). Ce lipsea era gratarul cu mici si fumul dar sunt lucruri carora eu nu lei voi duce lipsa niciodata.

Vreau in parc in fiecare weekend daca se poate!

* am descoperit intre timp ca exista doua parcuri in Berlin unde poti face inclusiv gratar…

Publicat în Uncategorized

Mancarea indiana

Germania este cunoscuta pentru marea comunitate de turci care traiesc aici. Dar asta nu inseamna ca sunt singurii straini care s-au mutat aici si si-au adus cu ei traditiile, obiceiurile, bucataria. Indienii nu se lasa mai prejos nici ei. Iar numarul de restaurante cu specific indian din Berlin este impresionant. Sunt micute, sunt ieftine iar mancarea este delicioasa. Unele din ele au un adevarat decor indian si ospatarii sunt imbracati in haine traditionale. Mirosul este inconfundabil, si desi cand iesi de acolo ai impresia ca nu va mai iesi niciodata din hainele tale, nu vei ezita sa ii vizitezi din nou, cerand un Yogi Tee in timp ce cu greu te decizi ce sa mananci de data asta. Daca orezul este garnitura de referinta, pentru carne poti alege intre pui, porc, peste, uneori chiar fructe de mare, tofu, rata sau vanat, de toate in afara de vita cea sacra. Iar combinatiile de dulce si sarat, picant in diferite feluri si sosuri cu tot felul de alune sau fructe exotice te fac sa iti doresti o expeditie culinara in India de cel putin un an, ca sa ai timp sa incerci tot ce se poate incerca. Cel putin la mine asa este.

Problema este uneori alta….daca cumva nu cunosti restaurantul si mancarea nu este foarte proaspata, consecintele sunt tragice. Din cauza multelor condimente nu prea iti dai seama de prospetime decat a doua zi cand ai facut o intoxicatie de toata frumusetea. Nu mi s-a intamplat niciodata asa ceva cu un restaurant din Berlin, dar am avut la un moment dat de suferit de pe urma unui restaurant indian. Timp de 3 zile nu am fost capabila sa mananc decat o jumatate de biscuite dietetic.

Se pare ca incet, incet viajoa devine un fel de site de referinta. Acolo am gasit blogul unui restaurant indian din Bucuresti care mi-a placut. Merita aruncata o privire.

Publicat în Carti, Uncategorized

Trilogia New-York-ului – Paul Auster

Trilogia New-Yorkului regrupeaza 3 povestiri cu tenta politista, cu detectivi particulari si situatii absurde. Doar ca in ultimele paginii ale ultimei povestiri cele 3 se leaga oarecum intre ele, si eu am realizat cu surprindere ca unul din personaje este de fapt prezent in toate trei. Mi-a placut situl lui Paul Auster si in acelas timp m-a facut curioasa deci abea astept sa citesc si alte carti scrise de el.

In „Orasul de sticla”, Quinn, un scriitor de romane politiste devine detectivul particular Paul Auster din cauza unei greseli telefonice. In „Fantome” un detectiv este angajat sa il urmareasca pe un barbat din apartamentul din blocul de vis-à-vis fara insa sa stie ce trebuie sa afle in legatra cu acest barbat. in „Camera incuiata” un jurnalist primeste o scrisoare de la sotia prietenului sau din copilarie. Din scrisoare afla ca prietenul lui a disparut si sotia acestuia vrea sa ii publice cartile pe care acesta le-a scris pe tot parcursul vietii fara insa sa aiba curajul sa le publice.

Publicat în Berin, Uncategorized

Coana Mitza…aaaa, pardon, Oana biciclista

In Berlin lumea circula cu bicicleta. M-am hotarat sa ma conformez si eu doar ca am zis ca astept sa se incalzeasca un pic, si ca pana iese soarele merg cu metroul. Aseara am fost sa recuperez bicicleta cuiva care nu este in Berlin pana la vara si a binevoit sa mi-o imprumute pe aceasta perioada.

Desi era trecut de 10 seara si pana acasa erau vreo 10 kilometri (practic aveam de traversat orasul de la Vest la Est) am hotarat ca ma intorc pe bicicleta. Nici traseul nu il stiam foarte bine dar m-am descurcat pana la urma. Noaptea pe bicicleta prin Berlin e frumos doar ca nu se poate fara cateva aventuri, nu?

Dupa ce am plecat spre casa si am pedalat vreo 10 minute am realizat ca roata din spate e destul de desumflata (asta dovedeste cata experienta am in materie de biciclete). Am zis ca poate dau de vre-un alt biciclist la vreo intersectie si in germana mea stalcita il intreb de pompa. Am intrebat unul, apoi al doilea, nimic, nu aveau pompa. Intr-un final am dat peste un domn ceva mai in varsta. Initial nu intelegea ce vreau de la el. I-am aratat roata, si atunci a inteles. A zis ca nu ar pompa cu el dar ca sta la doua blocuri mai incolo si sa merg cu el acasa ca imi umfla roata. Am ezitat un pic dar apoi am zis ok, mai auzisem povesti cu nemti binevoitori care te ajuta cand te astepti mai putin. Deci problema cu roata am rezolvat-o.

Nu am avut bicicleta in viata mea si am invatat sa merg pe bicicleta (sau mai bine zis sa imi tin echilibrul cat de cat) cu copiii din spatele blocului si cu vara-miu. Deci si acum, nu sunt inca profesionist. Drumul spre casa aseara a fost ok pentru ca in oras sunt mai peste tot piste ciclabile si acolo unde nu sunt m-am urcat frumos pe trotuar, nici nu ma gandesc sa ies prea curand pe sosea. Doar ca la un moment dat aseara pista ciclabila era pentru maxim o suta de metri fix pe marginea soselei. Evident ca am vrut sa ma intorc pe trotuar cat de repede posibil si nu am vazut cat de inalta e bordura si m-am imprastiat cat sunt de mare. Dar pe trotuar!!!

Apropiindu-ma de casa a inceput sa se aglomereze si ultima bucata a fost o adevarata incercare pentru mine pentru ca a trebuit sa fac slalom printre pietoni dar si sa impart spatiul ciclabil cu alte biciclete. Nu am intrat in nimeni, am ajuns acasa doar cu o cazatura, destul de rezonabil…

Bicicleta acum o am, o sa circul cu ea destul de des, eu ma gandesc sa renunt complt la metrou si sa merg cu bicicleta cand va trebui sa ma deplasez, deci cred ca pana la vara voi fi capabila sa evit pietonii si bordurile si sa nu ma mai stresez cand aud sau vad ca o alta bicicleta sau masina se apropie de mine.

Publicat în Carti, Uncategorized

Stefan Murgeanu si TeaCup

Am mai scris despre prima intalnire online pe Facebook organizata de TeaCup intr-o seara pentru a vorbi despre carti si ceai. Asa cum ziceam mi-a placut mult idea. Nu pentru ca la sfarsitul serii am si castigat o carte, ci pentru simplul fapt ca e placut sa stai sa discuti cu oameni draguti despre pasiunea comuna pentru carti.

Cei de la TeaCup au incercat sa organizeze cate un chat in fiecare saptamana si eram oarecum dezamagita ca in ultimele saptamani, cum nu prea am stat pe acasa nu am reusit sa particip. Sper sa particip din nou la urmatorul pe care il vor organiza.

Saptamana asta, tot pe pagina de Facebook organizeaza un concurs impreuna cu Stefan Murgeanu, autorul cartii „Concediaza-ti seful”. In fiecare zi trebuie sa raspunzi la o intrebare si cel mai aprecit raspuns e premiat cu un exemplar „Concediaza-ti seful”.

TeaCup ma rasfata se pare 🙂 si marti am fost castigatoarea cartii. Trebuie sa recunosc ca abea astept sa o citesc. Cat despre concurs, e deschis pana la sfarsitul saptamanii deci merita incercat!!!

Publicat în Uncategorized

Lupta mea

Lupta mea ar fi sa invat germana ca sa citesc Mein Kampf a lui Hitler in varianta originala. Nu, evident ca nu sunt de acord cu cartea, evident ca il consider pe Hitler un mare ghinion pe care l-a avut istoria dar as vrea sa incerc sa inteleg un pic din nebunia lui. Cartea este evident foarte controversata, a fost interzisa, este foarte criticata, dar ca sa o pot si eu critica la randul meu trebuie sa o citesc nu? Si ca sa fiu sigura ca nu imi scapa  nici un detaliu, cea mai buna solutie este sa o citesc asa cum a scriso Hitler.

„Melting pot” si „diversitate culturala” sunt doua dintre experesiile care ar putea sa defineasca cel mai bine ceea ce cred si in conditiile astea Hitler si concetul lui neo-nazist sunt pentru mine niste ciudatetii. Dar ca sa „ma lupt cu ele”, sa le pot contrazice si sa am argumente plauzibile in ceea ce zic trebuie sa stiu cu ce/cine am de aface, nu?

Asa ca, desi suna ciudat, Mein Kampf este un motiv pentru mine de a invata germana. Primul pas e facut….sunt la nivelul de „gradinita”, stiu probabil vreo 30 de cuvinte. Ce a ramas este insa partea ceva mai complicata. Pana avansez, o sa incerc totusi sa gasesc cartea in romana (ceea ce nu este chiar atat de simplu, avand in vedere ca o caut de ceva timp).

Ma gandesc uneori la tragi-comicul concurs de circumstante….daca Hitler ar fi fost acceptat la Academia de Arte de la Viena, ar fi fost un simplu artist neinteles, poate celebru pentru geniul sau pentru nebunia sa, dar cu siguranta mult mai inofensiv.