Publicat în Uncategorized

Cartea Mironei – Cella Serghi

Mirona isi scrie romanul. Scrie in casa mucegaita si cu podul plin de amintiri despre familia ei rautacioasa, batrana Catian care se gandeste doar la bani si la interesul familiei, mama si cele doua matusi neinteresante, tata care ii mai da atentie din cand in cand, Lavinia, fosta sotie a tatalui ajunsa acum servitoare, si Mitzi noua amanta a tatalui adusa in casa pe post de secretara. Si mai scrie si despre Fana, bunica pe care nu a cunoscut-o dar pe care spera sa o regaseasca intr-o zi. Scrie de la Paris despre tinerii studenti pasionati de noua doctrina comunista. Scrie de la Venetia, din Bucuresti, de peste tot despre dragostea ei pentru Stefan, cu 20 de ani mai batran ca ea si casatorit. Scrie de la Viena si din noua casa din Bucuresti, dupa ce si-a parasit familia, despre problema evreilor in perioada interbelica si in cel de-al doilea razboi mondial. Nu are parte de familie pentru ca parca nimic nu ii leaga, nu este interesata de politica, esueaza si in iubire si tot ceea ce ii ramane este scrisul. Isi pregateste constiincioasa romanul si este pentru ea, lucrul cel mai important.

Am descoperit-o pe Cella Serghi acum putin timp si ma intreb de ce. Cred ca mi-ar fi placut mult mai mult acest roman daca l-as fi descoperit odata cu cele ale Hortensiei Papadat -Bengescu, Liviu Rebreanu, George Calinesc, Camil Petrescu. Sau poate ca prin Cella Serghi am redescoperit literatura romana. Nu mai citisem de ceva timp un roman romanesc scris in acea perioada si m-a dus cu gandul la toate acele intamplari si personaje ale celor citati mai sus.

Publicat în Uncategorized

Chat cu TeaCup

Miercuri seara „am fost” la un ceai cu TeaCup si alti utilizatori ai sitului. Unde? Pe facebook.

Conceptul e chiar interesant, a fost un fel de chat moderat de cei de la TeaCup pe pagina lor de Facebook. Am vorbit despre diferite feluri de ceai, carti care ne plac, care ne-au fost de folos in viata etc, atat din literatura de specialitate cat si beletristica. Si am vorbit si despre site-ul lor, de ce mai e nou si de cum poate fi inbunatatit.

La inceput, cand am vazut anuntul despre „intalnirea” la un ceai am crezut ca va fi o intalnire „live” undeva in Bucuresti, si evident nu prea imi convenea ca nu puteam sa particip. Abea apoi am inteles ideea si nu numai ca am putut sa particip dar „am si plecat acasa” cu „Cartea rasului si a Uitarii” a lui Milan Kundera (abea o astept sa ajunga prin posta ca sa o citesc!)

Publicat în Uncategorized

Vendredi soir à Berlin

Le vendredi soir à Berlin c’est pas un jour comme les autres et c’est pas un endroit comme les autres. Le vendredi les gens sortent danser, boire un verre, voir les amis, comme par tout. La différence c’est que à Berlin, des vendredi après midi à dimanche on a l’impression que tous les habitants sont des alcooliques. Tout le monde boit, tout le temps et par tout. Pas seulement dans les bars et clubs, mais aussi dans la rue et surtout dans le métro. Et ils laissent traîner les bouteilles vides la où ils ont fini leur bière.

Donc, t’es un vrai berlinois seulement après avoir bu ta première bière dans le métro…(mais comme t’as pas l’habitude, t’es là, dans le métro, avec ta bière, et même si tu colle très bien dans le paysage tu te sens tellement bizarre!!!)

Publicat în Uncategorized

Héctor Martínez Sanz,scriitor: „În Spania, cultura română nu poate trece neobservată“

Un articol luat din Adevarul

Filosoful spaniol Héctor Martínez Sanz prezintă în cartea sa, „Pentagon“, cinci personalităţi ale culturii universale născute în România: Brâncuşi, Eliade, Ionesco, Cioran şi Tzara. Volumul „Pentagon“, apărut la Editura Niram Art, a fost lansat ieri în librăriile din Spania şi din America de Sud. În luna iunie, volumul va fi publicat şi în limba română.

„Adevărul”: Care este subiectul cărţii „Pentagon”?

Héctor Martínez Sanz: În „Pentagon” ofer o viziune inedită despre operele şi vieţile a cinci mari personalităţi ale artei şi culturii universale, care s-au născut în România: Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Eugène Ionesco, Emil Cioran şi Tristan Tzara. Cartea este una specială, deoarece capitolele se leagă între ele, astfel încât, dacă cineva ar lua o foaie de hârtie şi ar desena un punct care să simbolizeze fiecare dintre personalităţile despre care se vorbeşte în volum şi apoi le-ar uni prin linii, în funcţie de ordinea capitolelor, ar obţine imaginea unui pentagon.

De ce Brâncuşi, Eliade, Ionesco, Cioran şi Tzara?

Am studiat operele şi biografiile lor în timpul facultăţii. Toţi au avut o contribuţie imensă la cultura şi arta universală. Operele şi biografiile lor îmi sunt la fel sau poate mai cunoscute decât ale multor scriitori şi artişti spanioli. Cioran este nihilistul secolului XX, Brâncuşi – părintele sculpturii moderne, Tzara – iniţiatorul dadaismului, Eliade este, printre altele, cel mai mare istoric al religiilor, iar Ionesco este maestrul teatrului absurdului. Din fiecare paragraf din biografiile lor se pot scrie cărţi, din care umanitatea ar avea multe de învăţat.

Cum v-aţi decis să scrieţi „Pentagonul”?

Într-o ţară ca Spania, unde trăieşte o comunitate mare de români, cultura română nu poate trece neobservată. Am participat la dezbateri şi am susţinut numeroase conferinţe despre cele cinci mari personalităţi. Am vrut să scriu un volum despre ei, deoarece despre Brâncuşi, Eliade, Ionesco, Cioran şi Tzara există numeroase cărţi, însă niciuna în care cei cinci sunt reuniţi în aceeaşi axă intelectuală care parcurge istoria culturii europene din secolul XX: reflexia şi critica limbajului. Cu alte cuvinte, în „Pentagon” am evidenţiat europenismul uitat al României, prin intermediul a cinci mari personalităţi ale culturii universale, de origine română.

De asemenea, prin acest volum am vrut să unesc Spania şi România prin cultură. În acest sens, am făcut o serie de comparaţii, cum ar fi între Brâncuşi şi Picasso sau între Ionesco şi Ortega y Gasset. În Franţa sau în Portugalia dacă întrebi trecătorii cine au fost Ionesco sau Eliade, de exemplu, majoritatea ştiu să răspundă. În Spania, din nefericire, nu se întâmplă acest lucru. Am vrut să ofer cititorilor spanioli, informaţii complexe despre cei cinci mari români, dar scrise într-o manieră accesibilă tuturor. Cu toate acestea, cartea este, în primul rând, un omagiu adus României, aşa cum se poate înţelege din dedicaţia de la începutul volumului.

Care este dedicaţia?

„România echinocţială: soarele răsare prin Est”. Am ales această dedicaţie, pentru a evidenţia faptul că România iese din întunericul în care a fost băgată de comunism. Lumina este o veche metaforă filosofică a înţelepciunii şi a cunoaşterii. Din punct de vedere cultural, România începe să-şi recupereze strălucirea pe care o avea înainte de regimul comunist.

Când va apărea volumul în librării?

Cartea este publicată de Editura Niram Art, înfiinţată în Spania de artistul român Romeo Niram, care a organizat lansarea de ieri de la Centrul Cultural al Armatei – Cazino Militar din Madrid. Tot ieri, volumul a apărut în librăriile din Spania şi din America de Sud. În luna iunie, „Pentagon” va fi lansat şi în limba română. Ilustraţia copertei a fost creată de un alt artist român, Bogdan Ater. Fotografia se numeşte „Intelligenz-Quotient Literatur”.

La ce alte cărţi lucraţi acum?

În prezent scriu o nuvelă, în care personajele principale sunt Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Deşi mă apropii de capitolul final, nu am ales încă titlul cărţii. Nuvela este inspirată din povestea de dragoste a celor doi, care în viziunea mea a atins nemurirea. În cartea mea, l-am transformat pe Eminescu în luceafăr şi l-am aşezat pe bolta cerească. Poetul nemuritor alege să coboare în infern pentru a o căuta pe iubita lui Veronica. El este supus la numeroase probe pentru a o găsi şi pentru a o aduce alături de el nu numai pe bolta cerească, ci şi în locul destinat eternităţii. Este o nuvelă de dragoste, romantică, aşa cum i se potriveşte lui Eminescu.

Scriitorul-profesor

Héctor Martínez Sanz s-a născut la Madrid, în 1979. Este licenţiat în Filosofie şi Litere la Universitatea Complutense şi licenţiat în Literatură la Sociedad Cervantina din capitala Spaniei. Este profesor de filosofie, limbă şi literatură spaniolă, directorul şi fondatorul revistei de artă şi literatură „Madrid en Marco” şi directorul departamentului Critică al Institutului Brâncuşi din Madrid. Este autorul cărţilor „Comentarios a Unamuno y a aquéllos que quisieron ser como dioses” (Ed. Antígona, 2006), „Por un horizonte de niebla”, „Con versos, fragmentos de una antología futura” (Ed. Antígona, 2006) şi „Antología digital”, publicată în revista „Retrato Literario”.

Cioran, Ionescu, Tzara

„Oricât de drag mi-ar fi, Cioran nu a avut un umor debordant. Pentru asta a existat Eugène Ionesco. Sunt profesor… de literatură. Şi, cu părere de rău, îl prefer pe Ionesco înaintea lui Beckett. Cu el, cu Ionesco, am reuşi să urmez calea arzătoare a demitificării limbajului. În operele lui, tema a asumat culori tragice, până la punctul în care Ionesco a spus despre teatrul său că este o punere în scenă a «tragediei limbajului»” (…)
„Tzara este cel mai extremist şi violent în ceea ce priveşte limbajul şi desacralizarea lui… Este posibil ca Tzara să fi fost eclipsat de personalităţi precum André Breton sau să fi căzut în fântâna uitării în faţa victoriei suprarealismului celorlalţi, a celor care au continuat cu tehnicile pe care el însuşi le-a impus, cum ar fi scrierea automatică”. (fragmente din cartea „Pentagon”)

Fragmente din cartea „Pentagon”

„Brâncuşi şi Picasso reuşesc să ne inspire dorinţa de a ne ridica deasupra materiei artistice, de a ne îndepărta de planul semnificaţiei operei şi de a pătrunde în critica unui limbaj şi unei gramatici insuficiente pentru a atinge o esenţă, un adevăr şi o realitate absolută, care la fel de bine ar putea fi neantul”.

„Eu l-am citit pe Cioran. Acest lucru poate surpinde în condiţiile în care, în jumătate din Europa, Cioran a fost ignorat, atât în Academie, cât şi în afara ei. Cel puţin un spaniol sau doi, dacă îl punem la socoteală şi pe Fernando Savater, a citit cărţile lui Cioran. Acest lucru este injust, ingrat, comparativ cu avalanşa de cuvinte pe care mulţi o risipesc cu «distrucţioniştii» francezi, sau cu Martin Heidegger şi este nedreaptă şi comparativ cu adoraţia pe care o simt alţii cu Friedrich Nietzsche”.

„Oricât de drag mi-ar fi, Cioran nu a avut un umor debordant. Pentru asta a existat Eugène Ionesco. Sunt profesor…de literatură. Şi, cu părere de rău, îl prefer pe Ionesco înaintea lui Beckett. Cu Ionesco, am reuşit să urmez calea arzătoare a demitizării limbajului. În operele lui, tema a asumat culori tragice, până la punctul în care Ionesco a spus despre teatrul său că este o punere în scenă a «tragediei limbajului». Entuziasmul meu nu este atât pentru opera lui, cât pentru originea lucrărilor, acea experienţă de nonsens care pune stăpânire pe cel care învaţă o limbă străină şi îşi dă seama că dintr-o dată este învăluit de cuvinte care nu-i spun nimic, în fraze uitate dintr-un dicţionar de conversaţie”.

„Tzara este cel mai extremist şi violent în ceea ce priveşte limbajul şi desacralizarea lui… Este posibil ca Tzara să fi fost eclipsat de personalităţi ca André Breton sau să fi căzut în fântâna uitării în faţa victoriei suprarealismului celorlalţi, a celor care au continuat cu tehnicile pe care el însuşi le-a impus, cum ar fi scrierea automatică. Prin această carte încerc să îi redau lui Tzara locul pe care îl merită, înconjurat de compatrioţii lui români, care au stat înainte sau după el, în prima linie a aceleiaşi bătălii”.

„La sfârşit l-am lăsat pe cel care, în opinia mea, este sinteza filosofică a spiritului reflectat de cei patru autori anteriori: Mircea Eliade. Cu el ne întoarcem la ancestral, la culturile din afara creaţiei moderne a istoriei şi a progresului. Ne reîntâlnim cu cíclica şi eterna întoarcere, cu un «homo religiosus» obişnuit cu ceea ce este sacru, trascendent, contrar cotidianului nihilism contemporan al profanului. În el are loc lupta dintre «sacru» – realitate – şi «profan» – absenţa realităţii -, între realitatea aistorică şi speranţa oarbă”.

Publicat în Uncategorized

Zapada – Orhan Pamuk

Ka, un scriitor turc exilat in Germania revine la Istanbul si accepta sa scrie un articol pentru un ziar despre cazul sinuciderii mai multor tinere dintr-o regiune periferica a Turciei, undeva la granita cu Armenia. Pleaca in oras sa studieze cazul si ramane blocat acolo cateva zile din cauza zapezii. In cele cateva zile petrecute in oras Ka intalneste personaje importante ale comunitati dar si simpli cetateni cu care discuta despre despre importanta islamului pentru ei.

Romanul nu este usor, si este probabil singurul roman a lui Orhan Pamuk orientat un pic politic. Dar povestea este interesanta si prezinta pe de o parte lumea islamica, importanta religiei intr-o societate traditionalista si pe de alta parte, personajul plecat in strainatate si occidentalizat care se intoarce acasa si nu se mai integreaza in peisaj.

Publicat în Uncategorized

Dialogue à l’ambassade

J’avais besoin d’une copie certifiée conforme à l’original de mon acte de naissance, et quand on est à l’étranger, bien sur, on peut faire ca seulement à l’ambassade. Au consulat pour être encore plus précis.

Je regarde donc sur internet pour trouver l’horaire et un numéro de téléphone et appeler pour avoir des informations. Ouverture de lundi à vendredi, de 8h à 14h. J’appelle 3 ou 4 fois avant que quelqu’un me réponde. Je demande, oui, ça coûte 15 euros, venez à l’ambassade le matin, mais seulement à partir de la semaine prochaine. Pourquoi seulement la semaine prochaine…j’ai pas compris.

La semaine d’après, je prends mes documents et je vais à l’ambassade. J’arrive, il y avait 3 personnes devant moi et 4 guichets mais tous les 4 vides, évidement. Par contre on pouvait entendre la conversation de 2 dames, quelque par au fond de la salle, dans un bureau. Au but d’un quart d’heure une des 2 femmes décide de venir nous voir. J’attends mon tour, j’arrive au guichet, je dis que j’ai besoin d’une copie de mon acte de naissance. Je donne mes papier et je me prépare à payer. Non, non, pas possible de payer en liquide à l’ambassade, tous les payement se font directement dans la compte bancaire de l’ambassade. OK, alors je propose que le temps que moi je fasse le virement sur internet, eux ils certifient ma copie. Non, pas possible. De 1 ils acceptent pas les virement par internet (encore une fois j’ai pas compris pourquoi, ou j’ai compris mais seulement après) et de 2, je dois d’abord aller à la banque, payer au guichet et après, quand je retourne avec la „facture” on me fera la copie.

Je parts donc pour la banque. Une fois arrivée sur place, pour mes 15 euros on me demande en fait 20, il y a 5 euros de commission, voilà pourquoi ils voulaient pas que je fasse mon virement directement sur internet, car là, il n’y a pas de commission.

Je retourne à l’ambassade avec le papier de la banque. Encore une fois, 3 autres personnes qui attendent déjà et personne derrière les 4 guichets.

Quand je donne finalement la preuve du payement je demande quand est-ce que je dois retourner pour ma copie. Surprise!!! On me dit que si je veux bien attendre un peu on me la donne tout de suite. J’ai du mal a en croire mes oreilles. Mais j’attends, bien sur. C’était pas tout de suite, c’était une attente de plus d’une heure, mais je suis quand même repartie avec mes papiers.

Conclusion: amabilité et efficacité (oui, comparé aux services de l’ambassade de Paris, je ne me suis pas faite engueulé et j’ai eu les papiers desquels j’avais besoin le jour même!!!)

Publicat în Uncategorized

Balzac si micuta croitoreasa chineza – Dai Sijie

Povestea, doi adolescenti chinezi sunt trimisi sa munceasca intr-o orezarie ca masura de „reeducare” pentru simplul motiv ca provin din familii intelectuale. Actiunea se petrece in anii ’70 cand comunistii vin la putere si China cunoaste „Marea revolutie culturala proletara”. Cei doi adolescenti intalnesc fica croitorului din satucul de la munte de unde sunt trimisi si se indragostesc de ea. Este frumoasa, dar simpla, nefiind educata. Cei doi reusesc sa „fure” valiza cu carti a unuia dintre membreii orezariei si decid sa o transfore pe fata prin carti. Ii citesc marii clasici ai literaturii dar cu predilectie Balzac. De altfel, fata este impresionata de Balzac la sfarsitul cartii afirmand ca Balzac a facut-o sa inteleaga un lucru important, acela ca frumusetea unei femei este o comoara nepretuita.

Cartea impresioneaza prin povestea trista dar adevarata a conditiei femeii in continentul asiatic. Este impresionant cum la inceputul cartii tanara isi acepta viata, neconsiderand ca ii lipseste ceva dar cum apoi, dupa ce a fost expusa informatiei, privirea ei asupra lumii se schimba, vrea sa stie mai mult, vrea sa plece la oras sa invete.

Poveastea cartii si a scriitorului sunt si ele oarecum triste. Cartea este scrisa in limba franceza, Dai Sijie locuind in Franta din anii’80. Desi a fost tradusa in multe limbi, nu a fost niciodata tradusa in chineza din cauza pozitiei reticente a Chinei fata de perioada respectiva din istorie. Scriitorul si-a inceput cariera ca cineasca, ecranizand, tot in franceza, cartea in 2002.

Publicat în Filme, Uncategorized

G Force (6/10)

Le gouvernement finance un programme spécial d’entraînement qui a pour but de transformer les animaux dans des vrais agents spéciaux et espions. Quand le FBI décide d’arrêter le financement, G-Force (l’équipe des cochons d’Inde, mouches et topes) décide de partir en mission pour démontrer à tout le monde leur utilité. A mon avis, les personnages du film sont beaucoup plus intéressant que le film en lui même, qui à part quelques scènes, est moyen.

Darwin – c’est le cochon d’Inde (j’ai jamais compris pourquoi en français c’est des cochons d’Inde et non pas des cochons de Guinée comme dans les autres langues)  chef de l’équipe

Blaster – le 2eme cochon d’Inde, expert en armement et amateur des sports extrêmes

Juarez – le 3eme cochon d’Inds, une femelle fatale qui se connaît en arts martiaux, avec la voix de Penelope Cruz

Mooch – une mouche qui fait les missions de reconnaissance

Speckles – une tope spécialiste en informatique, qui à la fin du filme est la tope 🙂